Arhiva etichetelor: Crimeea

Ruşii ştiu tot ce mişcă în Crimeea. Americanii nu prea

Ucraina-in-flacari

Spre deosebire de americani care au fost luaţi prin surprindere de anexarea rapidă a Crimeei, ruşii cam ştiu tot ce se discută în Ucraina şi din când în când mai fac publică o mică discuţie telefonică înregistrată.

Un citat din Wall Street Journal despre cum americanii şi-au pus sateliţii pe Crimeea dar nu au captat nimic, via România Liberă:

Luna trecută, sateliţii militari americani erau deja orientaţi pentru a spiona trupele ruseşti care fuseseră masate în apropierea Crimeii în vederea invaziei, dar, scrie WSJ, analiştii agenţiilor de informaţii au fost surprinşi de faptul că nu au reuşit să intercepteze nici o conversaţie între liderii ruşi, comandanţii militari şi forţele de pe teren în care să discute planurile de atac. În Crimeea, au conchis analiştii americani, ruşii au reuşit, cumva, să evite toate mijloacele de interceptare ale SUA şi s-au aflat cu un pas înaintea Occidentului.

Aţi reţinut? Ruşii au reuşit, cumva, să evite toate mijloacele de interceptare ale SUA. În schimb ucrainenii vorbesc la telefon spre deliciul ruşilor. De exemplu Iulia Timoşenko spune la telefon că îşi va folosi toată influenţa internaţională pentru a-i pedepsi pe ruşi – iar ruşii înregistrează convorbirea şi o fac publică (aici). Rămâne de văzut dacă va reuşi Iulia Timoşenko, nu prea se face să spui aşa ceva la telefon. Apoi tot Iulia Timoşenko spune că i-ar omorî pe cei 8 milioane de ruşi rămaşi în Ucraina. Nu aşa se câştigă simpatia oamenilor.

Între timp în Ucraina încep nişte reglări de conturi ciudate. Unul din liderii „Sectorului de dreapta” care a dus greul în luptele de pe Euromaidan, Aleksandr Muziciko, a fost răpit şi asasinat. Detalii aici.

Crimeea nu-i va fi de ajuns lui Putin

Putin-imperial

Când URSS a pierdut Războiul Rece, ofiţerii KGB şi GRU şi-au încuiat birourile, au lăsat armele la rastel şi s-au dus să-şi cheltuie pensia? Greu de crezut. Mai degrabă au strâns rândurile, au făcut un plan de acţiune, şi-au ales un lider şi au trecut la treabă.

Dintotdeauna au existat trei Rusii – Rusia Mare, Rusia Mică (Ucraina) şi Rusia Albă (Belarus). Toate au fost formate de ramurile dinastiei nordice a Rurikizilor care şi-au întins stăpânirea asupra triburilor slave de răsărit. Ţarul de la Moscova nu a fost ţar în adevăratul sens al cuvântului până când nu a stăpânit toate cele trei Rusii, revendicându-şi „moştenirea de drept” a înaintaşilor săi varegi.

Patriarhul Kiril I de la Moscova îşi spune şi acum „Patriarhul Moscovei şi al tuturor Rusiilor”, în vreme ce mai marele ortodocşilor ucraineni îşi spune „Patriarhul Kievului şi al tuturor Rusiilor”. Din punct de vedere simbolic Kievul şi Moscova se află în competiţie pentru conducerea „tuturor Rusiilor”.

În ziua de azi contează mai puţin titlurile din punct de vedere practic – însă Rusia lui Putin nu este completă fără Ucraina, din nici un punct de vedere: economic, militar sau geopolitic. Iar pretenţia Kievului de a fi un cap de pod pentru occidentalizarea „tuturor Rusiilor” a fost considerată o obrăznicie a cărei pedepsire este în plină desfăşurare.

Să terminăm cu ipocrizia. Putin şi-a atins scopul

vladimir-putin-2013

Multă vorbă pentru nimic. Crimeea şi-a declarat independenţa şi nimeni nu mai are ce să facă. Mai urmează un referendum de faţadă cu rezultat cunoscut şi dup-aia gata, s-a terminat. Nenumăratele analize publicate prin presa românească, discuţiile interminabile de la televizor – toate sunt producţii ale unor experţi care sunt fie naivi, fie ipocriţi.

Cine se ia de gât cu Rusia?

Infanteria rusă a ocupat poziţiile cheie din peninsula Crimeea şi există o singură modalitate să fie înlăturată, orice om cu bun simţ ştie asta. Problema este că nimeni nu va îndrăzni să întreprindă o astfel de acţiune. Actualul guvern de la Kiev a spus deja că nu va lua măsuri militare împotriva trupelor care ocupă Crimeea. Şi chiar dacă i-ar cuprinde nebunia să facă aşa ceva s-ar confrunta cu un dezastru care ar face ţăndări ce a mai rămas din Ucraina. Statele Unite nici nu se gândesc la o debarcare. Au trimis o navă să se plimbe prin Marea Neagră şi aici se vor opri. Şi când zic Statele Unite mă gândesc şi la NATO. Uitaţi-vă la Franţa: tocmai ce trimite în Rusia nava militară Mistral.
Sancţiunile împotriva Rusiei? O glumă. Germania nu va susţine niciodată aşa ceva, Marea Britanie a scurs în presă un document în care spune că afacerile sunt afaceri, iar restul europenilor aproape că nu contează. Sigur, toţi vor da voiniceşte din fălci şi vor mesteca la nesfârşit pelteaua dreptului internaţional. Însă soldaţii ruşi din Crimeea nu prea vorbesc limbi străine, aşa că nu vor fi convinşi să plece.

Cine plăteşte facturile Ucrainei?

Actualul guvern de la Kiev ar face bine să se trezească repede din ameţeală dacă mai vrea să aibă o ţară pe care s-o conducă. Au nevoie de 35 de miliarde de dolari – SUA a anunţat că dă 1 miliard, UE se gândeşte dacă dă şi ea unul. La FMI se poate discuta de încă 15 miliarde – însă la pachet cu nişte condiţii. Cine dă restul banilor? Că Putin nu mai aşteaptă, prezintă fiecare factură la termen şi vrea banii jos.
Mecanismul economic ucrainean este foarte simplu. După dizolvarea URSS firmele ucrainene au beneficiat de resurse energetice ieftine din Rusia – ceea ce le-a făcut cât de cât competitive, mai ales că piaţa lor de export a fost şi rămâne tot Rusia. Orice modificare de orientare geopolitică la Kiev tulbură mecanismul economic: resursele energetice şi materiile prime se scumpesc, dispare principala piaţă de desfacere. Şomaj, scumpirea produselor de bază, scăderea nivelului de trai. Cine te mai votează?
Ca să nu mai spun că mesajul ucrainenilor este emis pe o frecvenţă pe care foarte puţină lume o recepţionează în UE: „Am luptat pentru libertate şi democraţie, acum daţi-ne bani!” Sigur, libertate; sigur, democraţie – dar ne pare rău, nu avem bani. Ca să nu mai spun că noii lideri ucraineni au auzit cu siguranţă prin cancelariile prin care se tot învârt „Ce vreţi?!?! Să ne batem cu ruşii?!?!?”

Se va mulţumi Putin doar cu Crimeea?

Vladimir Putin

În patru zile soldaţii ruşi au cucerit Crimeea fără să tragă un singur foc de armă. O operaţiune ce va intra în manuale şi care a exploatat principala slăbiciune a Ucrainei: vidul de putere de la Kiev. Ruşii au acţionat rapid, dar cu precauţie. Fiecare pas a fost precedat de tatonări şi urmat de perioade de aşteptare – au vrut să vadă de fiecare dată ce reacţie vor avea autorităţile de la Kiev. Care autorităţi s-au rezumat la declaraţii.

Pe 26 februarie militarii ruşi au instituit un punct de verificare pe şoseaua Sevastopol-Simferopol. Poliţia controlată de Kiev nu a avut ordin să-i alunge. Pe 27 februarie militarii ruşi au ocupat principalele clădiri administrative din Simferopol, parlamentul şi guvenul local. Poliţia şi militarii controlaţi de Kiev nu au primit ordin să-i alunge. Sub protecţia militarilor ruşi şi în contextul unor manifestaţii anti-Kiev a fost instituită rapid o conducere pro-rusă a Republicii Autonome Crimeea. În acelaşi timp a fost preluat controlul aeroporturilor şi porturilor, al punctelor de trecere a frontierei şi a căilor de acces terestru. De joi până duminică, Crimeea a intrat sub control militar şi administrativ rusesc.

Un plan perfect

Peste tot a fost urmat acelaşi plan de acţiune: militari ruşi fără însemne vizibile (în caz de ceva…) însoţiţi de civili au blocat/ ocupat clădiri şi puncte strategice. Forţele aflate sub controlul Kievului nu au avut ordin să îndepărteze militarii ruşi şi civilii care îi însoţeau, nu au existat nici iniţiative locale (posibil efect al demonizării poliţiei ucrainene de către forţele Maidanului). Chiar dacă ar fi existat astfel de ordine de la Kiev este foarte greu de crezut că ar fi fost urmate „întocmai şi la timp”. O operaţiune în forţă împotriva militarilor ruşi ar fi dus cel mai probabil la o baie de sânge. Nimeni din noua structură de putere de la Kiev nu a avut curajul unei decizii de forţă – iar asta înseamnă vid de putere.

Moscova a ştiut să speculeze acest vid de putere, faptul că la Kiev noua guvernare e formată din forţe lipsite de coeziune (peste puţină vreme se vor încăiera între ei şi vor da vina unul pe celălalt pentru dezastrul din Ucraina) plus că în Crimeea există certe simpatii pro-ruse.

Pe de altă parte se înşeală amarnic cine crede că dacă la Kremlin ar fi fost altcineva decât Putin nu ar fi avut loc evenimentele actuale. Crimeea poartă câteva încărcături simbolice ruseşti ce nu pot fi lăsate deoparte (alungarea turcilor, eroicele asedii ale Sevastopolului din 1854 şi 1941), majoritatea populaţiei este de origine rusă, dar mai presus de toate baza navală de la Sevastopol pur şi simplu nu poate fi cedată. Nici un lider de la Kremlin nu ar putea să cedeze Sevastopolul fără să rişte un puci militar imediat (şi aşa, faptul că baza militară era închiriată era perceput drept o umilinţă).

Unde se vor opri ruşii?

Kievul mai controlează în acest moment în Crimeea câteva cazărmi în care militarii jură să moară până la ultimul apărând drapelul ucrainean. Ruşii se folosesc de o altă tactică abilă: au atras de partea lor câţiva foşti comandanţi ucraineni pe care îi folosesc pentru negocieri. Din punct de vedere militar situaţia este un coşmar pentru soldaţii loiali Kievului. Oştenii sunt valoroşi pe câmp, nu în spatele gardurilor unei cazărmi. Iar pe câmp sunt soldaţii ruşi – nu au altceva de făcut decât să le taie resursele celor din cazarmă şi să aştepte până aceştia se vor preda sau vor încerca o ieşire în forţă (puţin probabilă). Crimeea e în mâinile ruşilor şi nu cred că va exista o operaţiune militară de eliberare a ei, nici din partea autorităţilor de la Kiev, nici din partea statelor occidentale.

Care va fi următoarea mutare a lui Putin? Se va mulţumi cu Crimeea? Până una-alta, Moscova are o mulţime de pârghii prin care poate să pună presiune pe noua putere de la Kiev: factura la gaze naturale, datoria publică, schimburile comerciale etc. Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei din partea SUA sau UE nu par să-l sperie pe Putin, iar intrarea într-o logică a unui nou Război Rece pare să priască Rusiei. (Aici găsiţi o analiză serioasă despre posibilitatea declanşării unui nou Război Rece).

Nu cred că tendinţele centrifuge faţă de noile autorităţi de la Kiev se vor opri la Crimeea. Deja au apărut tulburări masive (şi asemănătoare cu modelul din Crimeea) în mai multe centre rusofone din estul Ucrainei (Harkov, Dniepropetrovsk, Odessa). Din cele mai vechi timpuri doctrina militară rusă practică schema statelor tampon dincolo de graniţe, văzute ca un spaţiu de securitate. Când Rusia caută graniţă directă cu eventualul adversar înseamnă că vrea război (pactul Ribbentrop-Molotov) iar când i se impune graniţa directă declanşează ea războiul. Crimeea şi baza navală de la Sevastopol (legată ombilical de baza navală de la Tartus, din Siria) au constituit prioritatea zero. Crearea unei zone tampon în estul rusofon al Ucrainei cred că va fi următoarea acţiune a Rusiei. Nu v-am irosit răbdarea vorbind despre drepturile minorităţilor sau drepturile istorice: în acest moment la Kremlin dictează interesele strategice şi militare ale Rusiei, diplomaţii sunt folosiţi pentru „acoperirea” acţiunilor care duc la îndeplinirea acestor interese. Acordul de la Budapesta care garanta integritatea teritorială a Ucrainei a fost încălcat de Rusia şi rămâne încă de văzut ce fel de mijloace are Occidentul la îndemână să convingă Moscova să se retragă.

Este foarte greu de crezut că SUA şi UE vor găsi resursele financiare pentru susţinerea unei Ucraine care se apropie cu paşi repezi de un colaps economic şi politic. Este doar o chestiune de timp până când o parte din forţele Euromaidanului de la Kiev vor începe să se întrebe dacă au murit oameni doar pentru ca Iulia Timoşenko să se poată trata în Germania.

P.S. La o oră după ce am publicat acest articol BBC şi Russia Today au anunţat că sute de protestatari purtând steaguri ruse au ocupat clădirea administraţiei locale din Doneţk. Se pare că şi clădirea administraţiei locale din Odessa a fost asaltată/ ocupată de protestatari pro-ruşi. Putin nu se va mulţumi doar cu Crimeea.