Arhiva etichetelor: decembrie 1989

Replică lui Marius Mioc: Propaganda maghiară şi bomba nucleară a lui Ceauşescu

Marius Mioc îmi pune în cârcă puţin onorabilul titlu de propagandist ceauşist (pe blog şi pe Contributors.ro) – chestie care cere nişte clarificări. L-am supărat pe Marius Mioc cu articolul de aici, unde am comentat recenta carte a lui Larry Watts.

Disputa

În esenţă am spus că în vara anului 1989 Nicolae Ceauşescu a fost supus unui tir de propagandă neagră din partea Budapestei pe trei chestiuni: intenţia de a fabrica o armă atomică, intenţia de a ataca Ungaria şi practicarea unui genocid împotriva minorităţii maghiare. Marius Mioc încearcă să-mi demonteze afirmaţiile şi îşi încheie raţionamentul astfel:

În concluzie, în 1989 nişte surse obscure şi care pe planul politicii internaţionale nu erau luate în seamă de nimeni, aduceau lui Ceauşescu acuzaţii că ar pregăti o bombă atomică, că ar vrea să atace militar Ungaria şi că ar supune minoritatea maghiară la genocid. În ceea ce priveşte bomba atomică, însuşi Ceauşescu fusese cel care stîrnise discuţiile prin declaraţiile lui (şi să notăm performanţa recentă a propagandei ceauşiste: cei care au reprodus cu acurateţe vorbele lui Ceauşescu sînt acuzaţi de propagandă neagră împotriva lui Ceauşescu!). Pe plan internaţional însă conducătorul român a fost corect apreciat: ca un demagog mincinos a cărui vorbe nu merită luate în serios.

Relevanţa acestor fapte pentru întîmplările din 1989 e nulă. E ca şi cînd ar apărea azi un articol în revista “Can Can” şi cineva ar trage concluzii legate de politica unor guverne în temeiul respectivului articol. Comparaţia cu Saddam Hussein – a cărui situaţie era discutată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, făcea obiectul unor rezoluţii ONU, întreaga presă internaţională dezbătea acel subiect – e forţată. Despre “genocidul lui Ceauşescu” s-a vorbit la modul serios abia DUPĂ izbucnirea revoluţiei şi după ce s-a tras în manifestanţi.

“Propagandă neagră” împotriva lui Ceauşescu? Mai degrabă propagandă de reabilitare a lui Ceauşescu.

Precizare: l-am adus în discuţie pe Saddam Hussein pentru a sublinia seriozitatea acuzaţiilor aduse lui Ceauşescu. Să reţinem principalul argument al lui Marius Mioc: acuzaţiile împotriva lui Ceauşescu erau aduse de nişte surse obscure, fără relevanţă pe plan internaţional şi în cel al evenimentelor din 1989.

Cu documentele pe masă

Pentru a prezenta evoluţia acuzaţiilor proferate împotriva lui Ceauşescu în vara anului 1989 mă voi folosi de câteva documente interne ale postului de radio Europa Liberă (unele dintre ele le-am publicat în suplimentul Dosare Ultrasecrete al ziarului ZIUA, numărul 538 din 8 noiembrie 2008). Este vorba de analiza lui Vladimir Socor din 4 mai 1989 „Ceauşescu claims that Romania could make nuclear weapons”, analiza lui Kevin Devlin din 16 iunie 1989 „Hungary’s new defense doctrine: Enemy not the West, but Romania”, rezumatul interviului RFE cu Matyas Szuros din 20 iulie 1989, analiza lui Douglas Clarke din 27 iulie 1989 „The Romanian military threat to Hungary”. (am pus trimiteri către site-ul OSA Archivum, dar pentru orice eventualitate am salvat fişierele, de exemplu prima pagină a analizei lui Douglas Clarke nu poate fi citită pe site-ul OSA Archivum, eu am descărcat raportul integral în 2008, îl puteţi vedea aici).

Pasărea pe limba ei piere

În 1984 Nicolae Ceauşescu a acordat un interviu postului de radio BBC în care a declarat că dezvoltarea industrială şi tehnologică a României a ajuns la nivelul în care „dacă am dori să fabricăm o armă nucleară, am putea să o facem”. Nimeni nu s-a băşicat în urma acestei declaraţii.

În august 1988 Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit la Arad cu Karoly Grosz (secretar general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Ungaria, principalul partid comunist de la Budapesta). La această întâlnire Ceauşescu le-a spus ungurilor că România „poate fabrica orice, inclusiv dispozitive nucleare”. Informaţia aceasta a fost făcută publică de Matyas Szuros în 1989, când era preşedintele parlamentului de la Budapesta (Szuros a participat la întâlnirea de la Arad din 1988).

Pe 14 aprilie 1989, Ceauşescu a ţinut la Bucureşti un discurs în care a spus aşa:

Putem fabrica orice tip de echipament. (…) Există totuşi un domeniu în care nu dorim să ne implicăm: cel al armelor nucleare. Da, avem această capacitate tehnologică, însă nu dorim s-o urmăm, deoarece ne opunem ferm armelor nucleare, a căror folosire ar însemna distrugerea vieţii de pe planetă”.

De la această declaraţie a început circul.

Cronologia propagandei maghiare

15 noiembrie 1988 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a dezvăluit povestea cu afirmaţia lui Ceauşescu de la Arad din august 1988. Ştirea a fost retransmisă în toată lumea de agenţia de presă Reuters.

8 mai 1989 – în revista germană Der Spiegel a apărut un articol în care se afirmă că România va fabrica rachete cu rază medie de acţiune pe baza unor planuri furnizate de o firmă vest-germană. În articol se spunea clar că rachetele sunt dorite pentru a fi folosite cu arme nucleare (link).

14 iunie 1989 – Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta) a dat un interviu ziarului italian La Stampa în care a spus că Ungaria îşi reconsideră strategia de securitate şi îşi va muta trupele de la graniţa cu Austria la graniţa cu România. În acelaşi ziar, Csaba Tabajdi (pe atunci adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta, în prezent membru al Parlamentului European) spunea că România pregăteşte arma nucleară şi vrea să cumpere rachete cu rază medie de acţiune; a întărit spusele lui Pozsgay referitoare la mutarea trupelor maghiare pe graniţa cu România.

10 iulie 1989 – Ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn a susţinut o conferinţă de presă la Budapesta în care a subliniat trei chestiuni: oficiali români înalţi au anunţat capacitatea de fabricare a armelor nucleare; România va fabrica în curând rachete cu rază medie; România a ameninţat securitatea teritorială a Ungariei. Ştirea a fost transmisă în limba engleză de MTI (agenţia naţională de presă a Ungariei); în cotidianul The New York Times a apărut pe 11 iulie 1989 articolul „Hungary cites military threat from Romania” semnat de Henry Kamm.

16 iulie 1989 – ziarul italian La Repubblica a publicat un interviu luat de jurnalistul Andrea Tarquini ministrului ungar de Externe Gyula Horn. Tarquini a lansat informaţia că România a comandat din Argentina rachete Condor cu rază medie de acţiune. În cadrul interviului Gyula Horn a spus că o confruntare militară dintre România şi Ungaria este în afara oricărei discuţii, însă deciziile României provoacă tensiuni.

14 iulie 1989 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a acordat un interviu secţiei române a RFE în care a spus că afirmaţia lui Nicolae Ceauşescu despre armele nucleare a sunat „ca un fel de şantaj”. (Szuros era trist şi pentru că românii au ocupat Budapesta de 2 ori).

Surse obscure?

Am enumerat aici în principal declaraţiile oficiale emise de la Budapesta. Acestea bineînţeles că au fost întoarse pe toate părţile de ziare maghiare ca Nepszabadsag, Magyar Hirlap, Magyar Nemzet şi Budapester Rundschau. Dar să vedem care au fost „sursele obscure”: preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros, ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn, Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta), Csaba Tabajdi (adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta). Publicaţiile de tip „Can-Can” care vehiculau acuzaţiile maghiare din vara anului 1989: agenţia de presă Reuters, revista germană Der Spiegel, ziarele italiene La Stampa şi La Repubblica, cotidianul american The New York Times.

Aceasta este o cronologie minimă a propagandei maghiare împotriva lui Ceauşescu, bazată pe patru rapoarte interne ale RFE. Sunt sigur că o cercetare extinsă asupra presei internaţionale din anul 1989 ar dovedi că mult mai multe publicaţii au relatat despre subiectul armelor nucleare ale lui Nicolae Ceauşescu la pachet cu intenţiile agresive ale României faţă de Ungaria. Sunt sigur că în arhiva MAE de la Bucureşti au fost păstrate rapoartele venite de la ambasadele româneşti cu revista presei. Ce greutate au avut acuzaţiile maghiare în politica principalilor actori internaţionali? Vom putea evalua asta după ce vor fi deschise arhivele diplomatice ale perioadei (deşi s-ar putea să fi fost publicate unele documente, voi mai căuta).

Un lucru este cert pentru mine: în vara anului 1989 a existat o propagandă maghiară îndreptată împotriva României, bazată pe deformarea unor declaraţii ale lui Nicolae Ceauşescu. Asta este tot ceea ce am vrut să spun. Acuzaţiile lui Marius Mioc că aş fi „propagandist ceauşist” sau existenţa unei „propagande de reabilitare a lui Ceauşescu” fac parte dintr-o viziune pe care nu o împărtăşesc asupra scrierii istoriei („monopolul ideilor”, cu sprijin politic dacă se poate, mulţumesc frumos).

P.S. Mai rămâne de discutat propaganda de la Budapesta asupra „genocidului” maghiarilor din România, care nu a fost chiar aşa de obscură pe cât vrea Marius Mioc să ne facă să credem. Nu în ultimul rând mai trebuie analizat monopolul asupra interpretării trecutului şi implicarea politică în acest fenomen. Dar mai avem timp.

 P.P.S. Noua carte a lui Larry Watts „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” discută mai pe larg povestea confruntărilor româno-maghiare din 1989, o puteţi găsi la librăria online Libris.

De ce a fost omorât Ceauşescu? Conexiunea basarabeană

Nimic din ceea ce s-a spus până acum nu m-a convins ca explicaţie logică pentru executarea lui Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989. Mascarada petrecută în cazarma din Târgovişte nu poate fi numită proces. Acuzaţiile în baza cărora Ceauşescu a fost executat sunt ridicole: genocid, subminarea economiei naţionale etc. Nicolae Ceauşescu a fost omorât pentru că trebuia să moară şi cred că decizia privind execuţia sa nu a fost luată la Bucureşti. Şi totuşi: de ce a trebuit să moară Nicolae Ceauşescu?

Există o succesiune a evenimentelor care mi-a atras atenţia. Nu reprezintă sub nici o formă o demonstraţie, sunt doar câteva evenimente care puse în succesiune dau un aer ciudat întregii afacerii. S-ar putea să nici nu existe vreo legătură între evenimente.

Pe 13 noiembrie 1989 Ceauşescu vorbea clar în Comitetul Politic Executiv al PCR despre Basarabia şi Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu acelaşi prilej atrăgea atenţia asupra evenimentelor de la Chişinău din anul 1989 şi spunea că a cerut ca aceste evenimente să fie reflectate în presa românească (chiar ar fi necesară o cercetare pe presa comunistă din anul 1989 pentru a vedea în ce măsură şi cum era reflectată lupta naţională de la Chişinău). Stenograma în care Ceauşescu vorbea despre Basarabia a fost publicată de Jurnalul Naţional. Se mai spune că la congresul PCR din noiembrie 1989 Ceauşescu a vorbit limpede despre Basarabia, dar nu am identificat nici o sursă credibilă pentru asta.

Pe 24 decembrie 1989 Congresul Deputaţilor Poporului ai URSS adopta declaraţia de condamnare a Pactului Ribbentrop Molotov. Textul acestei condamnări îl puteţi citi aici.  Se vorbeşte despreEstonia, Lituania şi Letonia – nici un cuvânt despre Basarabia sau Republica Sovietică SocialistăMoldova. Poeta Leonida Lari a încercat să introducă chestiunea Basarabiei în declaraţia finală, însă nu a avut succes.

Pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era executat la Târgovişte.

Pentru a completa acest tablou ar mai fi nevoie de multe elemente. Ar trebui să aflăm ce şi cât ştia Gorbaciov despre cele întâmplate în România după 22 decembrie 1989, ar trebui văzut întregul tablou al disputei dintre România şi Uniunea Sovietică asupra Basarabiei. Nu pot spune că lui Nicolae Ceauşescu i s-a tras moartea de la Basarabia, însă este o pistă care merită investigată.