Arhiva etichetelor: Elena Lupescu

În seara asta vorbesc la Radio România Cultural

De la 22:20 Radio România Cultural va difuza o discuţie între mine şi Florin Vasiliu despre bloguri şi istorie. Se poate asculta şi pe internet: în partea din dreapta sus a paginii de aici găsiţi un player.

Până diseară  puteţi să revedeţi înregistrările făcute pentru Antena 1 iarna trecută despre amantele celebre din istoria românilor: aici despre Velica amanta lui Mihai Viteazul; aici despre Elena Obrenovici a lui Alexandru Ioan Cuza; aici despre Miţa Biciclista şi regele Ferdinand; iar aici despre Elena Lupescu şi Carol al II-lea.

Povestea cu detaliul central al lui Carol al II-lea o găsiţi aici.

Aştept păreri şi comentarii.

Un mic secret: presa nu are nici o importanţă!

ziar

Cel puţin din punctul de vedere al istoriei, ştirile de prin ziare nu au decât cel mult o importanţă marginală. Pentru evenimentele din trecut, articolele de presă pot servi cel mult la refacerea atmosferei, la înţelegerea modului în care se încerca manevrarea populaţiei, aşteptările şi influenţele din diverse zone de putere. Însă aproape nici un articol de ziar din trecut nu serveşte la „restabilirea adevărului istoric”.

Să vă dau un exemplu. Prin anii ’30 armata română avea nevoie de măşti de gaze; Nicolae Malaxa a intrat în negocieri cu o firmă germană: vroia să obţină licenţa de fabricare plus utilajele necesare, el punând la dispoziţie terenul pentru noua fabrică şi garanta existenţa contractelor cu statul. Nemţii au zis pas, mai avuseseră experienţe negative cu Malaxa – care însă nu s-a lăsat şi s-a dat deoparte, în locul lui negociind cu firma germană chipurile un alt afacerist din România, Emil Ochs (în spatele căruia se găsea tot Malaxa). După ce Emil Ochs a semnat cu nemţii a avut o revelaţie, anume că nu are nevoie de Malaxa, aşa că l-a scos din combinaţie. Brusc, în presa de la Bcureşti au bubuit articole de investigaţie: Ochs jidanul care fură statul, păcăleşte armata cu măşti de gaze proaste etc. Şi uite-aşa contractul cu nemţii a picat şi contractul pentru măştile de gaze s-a făcut cu polonezii. Dacă ar fi să ne luăm doar după ce scria presa despre această afacere am rămâne cu impresia că ministrul de Război Paul Anghelescu a fost campionul anti-corupţiei – în realitate el era unul din slugoii Elenei Lupescu şi credincios intereselor de afaceri ale lui Malaxa.

Pentru „stabilirea adevărului istoric” presa nu este bună de nimic; documentele create de instituţiile de stat sau private, ale serviciilor de informaţii şi mai ales memoriile şi corespondenţa participanţilor direcţi la evenimente – toate acestea trebuie puse laolaltă şi analizate, păstrând în minte întrebarea „ce interese avea cel care a scris acest document?”. „Adevărul istoric” este o reconstrucţie cu multe imprecizii, iar presa este pe ultimul loc ca valoare informativă printre sursele istorice.

De multe ori mă întreb cum ar putea fi scrisă istoria din 1989 încoace. Ce arhive ale partidelor politice există, câţi dintre oamenii politici şi-au scris memoriile cu cinismul lui Constantin Argetoianu, câtă corespondenţă mai poate fi recuperată pentru istoricii viitorului din această epocă a e-mailurilor? Uneori am impresia că intrăm într-un nou secol de „linişte istorică” a românilor, cum au fost veacurile dinaintea secolului al XIV-lea, când începe istoria noastră scrisă.

Revenind la presa de azi şi valoarea ei de sursă pentru istoricii viitorului: ca să vă lămuriţi nu trebuie decât să aruncaţi o privire asupra „afacerii Times New Roman, regele ţiganilor şi Patriarhul”, cu detalii la Eftimie şi la Vasile.

Regele Carol al II-lea – o victimă a istoriei?!?

Adrian Cioroianu şi Stelian Tănase au susţinut ieri seară teza că regele Carol al II-lea trebuie reevaluat, nu a fost chiar aşa de rău pe cât se spune. Dar să luăm pe rând argumentele prezentate la dezbaterea „Controversatul rege Carol al II-lea”.

regele carol al II lea

Regele Carol al II lea şi viitorul rege Mihai

1. Cedarea Basarabiei s-a făcut în urma unui Consiliu Regal

Consiliul Regal era o instituţie marionetă, o faţadă destinată acoperirii deciziilor lui Carol al II-lea. Contraexemplul cu Consiliul Regal din 1914 unde regele Carol I a cerut să intrăm în război de partea Germaniei şi consilierii s-au opus, iar regele a cedat nu stă în picioare. Consiliul Regal nu a fost niciodată o instituţie formată în baza unei legi, cu atribuţii clare, dimpotrivă, erau adunări informale în cadrul cărora suveranul se consulta cu cei mai influenţi oameni ai ţării. Deosebirea dintre Consiliul Regal al lui Carol I şi Carol al II-lea: în primul caz membrii Consiliului chiar aveau influenţă, în al doilea caz era vorba de oameni care nu prea puteau influenţa societatea românească (al cărei mecanism tradiţional al partidelor fusese pulverizat de însuşi Carol al II-lea!).

Studiile Statului Major şi sintezele Serviciului Secret de Informaţii spuneau clar că din punct de vedere militar era imposibil de rezistat în vara anului 1940 – iar Carol al II-lea ştia foarte bine asta. Un mic exemplu: la începutul războiului România avea 35 de tancuri comparabile cu ce aveau sovieticii. Carol al II-lea a pus în scenă mascarada cu Consiliul Regal ca să se „acopere” în faţa istoriei, nimic mai mult.

2. Corupţia lui Carol al II-lea este o bârfă inventată de legionari şi preluată de comunişti

Orice studiu al izvoarelor memorialistice lămureşte rapid chestiunea. Constantin Argetoianu, Armand Călinescu, Victor Slăvescu, Pamfil Şeicaru, Petre Pandrea – nici unul dintre aceştia nu pot fi consideraţi legionari, ba chiar dimpotrivă. Şi totuşi aceştia îl acuză pe Carol al II-lea că a patronat un gigantic sistem bazat pe corupţie. Este exclusă o înţelegere între aceşti memorialişti pentru întinarea memoriei suveranului – nici între ei nu se iubeau foarte tare. Într-adevăr, legionarii au promovat cel mai intens povestea corupţiei (aveau şi motive s-o facă) însă această corupţie este atestată din multe alte surse diverse, nu doar memorialistice. (Aici puteţi citi istoria unui caz de corupţie patronat de Carol al II-lea)

3. Carol al II-lea nu a fost un afemeiat

În formă extinsă, această teză zice aşa: Carol al II-lea i-a fost credincios Elenei Lupescu până la moarte, nu a fost un play-boy, aşa cum se spune. Din nou, sursele memorialistice spun altceva. Am scris mai pe larg aici despre viaţa intimă a regelui Carol al II-lea. Surse diverse şi extrem de bine informate (Armand Călinescu, Constantin Argetoianu, Gavrilă Marinescu) atestă faptul că regele frecventa prostituate.

Corolarul acestei teze: ce ne interesează pe noi viaţa intimă a regelui? Dacă era un virtuos, fără să o aibă drept amantă pe Elena Lupescu, ar fi fost mai bine? Răspunsul este că ne interesează viaţa intimă a suveranului. În primul rând, ataşamentul său faţă de Elena Lupescu a creat o mare problemă în relaţia cu Marea Britanie (unde un rege a renunţat la tron pentru o amantă în aceeaşi perioadă, iar la noi regele stătea cu amanta în palat). În al doilea rând Elena Lupescu s-a implicat în politică şi în lumea afacerilor – ceea ce a încurcat foarte multe iţe. În al treilea rând, viaţa personală complicată a lui Carol al II-lea crea situaţii tâmpite – primul ministru trebuia să fie de acord să stea la masă cu amanta regală ca o condiţie pentru accesul la putere. Şi mă opresc aici. Problema lui Carol al II-lea nu a fost că a avut o amantă (ca mulţi alţi regi de altfel), problema a fost că i-a permis să se amestece în politică şi să-i influenţeze deciziile. (Vezi aici o poveste cu Elena Lupescu şi prima amantă a regelui Mihai)

4. Carol al II-lea a fost voievodul culturii interbelice

Toate păcatele lui Carol al II-lea ar fi spălate prin aceea că a investit foarte mult în cultura română. În primul rând trebuie spus că toţi regii şi reginele României au făcut asta. Carol I şi Elisabeta i-au sponsorizat pe Eminescu, Caragiale, Enescu etc. Ferdinand a fost mai zgârcit, dar Maria arunca cu banii în toate părţile fără să se uite la sume. Nu e nimic nou că regele Carol al II-lea a sponsorizat cultura română – nou la el a fost cultul personalităţii (detalii aici).

Însă regii anteriori nu au distrus sistemul politic românesc, ei au creat şi consolidat acest sistem. Carol al II-lea a instaurat o dictatură (de catifea, într-adevăr) iar vina lui cea mare este că a pulverizat un sistem politic pus pe picioare cu greutate începând din 1866. Asta plus instaurarea corupţiei instituţionalizate, fărâmarea sistemului juridic şi aplicarea asasinatelor de stat – acestea sunt vinile lui Carol al II-lea.

Într-adevăr, Carol al II-lea a fost o victimă a geopoliticii şi după căderea Franţei şi începutul dominaţiei hitleriste asupra Europei România nu mai avea nici o şansă, indiferent de ce conducător ar fi avut. Însă asta nu îl scuză cu nimic pe Carol al II-lea care a lăsat în urma sa o Românie putredă, pregătită pentru sovietizare.

Prima iubită a regelui Mihai, adusă la aşternut de Elena Lupescu

Jurnalul lui Carol al II lea ne spune cu amănunte povestea primei iubiri a regelui Mihai. Este vorba de o tânără numită Yvonne, „recrutată” pentru relaţia cu tânărul Mihai de chiar amanta regală Elena Lupescu. În această relaţie a fost implicat şi aghiotantul lui Carol al II lea, comandorul Ştiubei – care şi el avea o relaţie intimă cu iubita lui Mihai. Povestea de dragoste dintre regele Mihai şi Yvonne a durat aproape doi ani de zile, din 1937 până în 1939, când în urma unor negocieri dificile iubita regală a primit două milioane de lei şi a părăsit România. Dispariţia bruscă a „Yvonnichii” din viaţa lui Mihai avea să-i provoace acestuia disperarea. Regele Carol al II lea găsea timp să se ocupe de iubita fiului său în cursul verii anului 1939 – anul în care avea să izbucnească cel de-al Doilea Război Mondial. Am extras în continuare mai multe paragrafe din Jurnalul regelui Carol al II lea care ilustrează evoluţia primei iubiri a regelui Mihai.

Regele Mihai şi regele Carol al-II-lea în 1940

Regele Mihai şi regele Carol al-II-lea în 1940

Început dificil

Conform însemnărilor lui Carol al II lea începuturile relaţiei lui Mihai cu Yvonne au fost relativ dificile:

9 aprilie 1937 Tratativele Duduii cu părinţii Yvonichii au dat rezultatul scontat, i-au acceptat propunerea, îmi pare bine pentru Mihăiţă.

13 aprilie 1937 Seara, Yvonica din nou la Mihăiţă, cu acelaşi rezultat ca prima dată.

14 aprilie 1937 Vorbit cu Duduia despre cazul Mihăiţă – Yvonica; va vorbi cu familia şi cu fata, care nu s-a ţinut de cuvânt; sunt toţi destul de interesaţi ca afacerea să se sfârşească cum dorim.

2 mai 1937 Sculat târziu. La 12 3/4, plecat cu trenul la Sinaia pentru vacanţa de Paşti. Sosit pe la 4; vremea acoperită, răcoare. D(uduia), la cină. Mihăiţă, la masa, cu Yvonica.

29 mai 1937 La 5, soseşte şi Mihăiţă, foarte impresionat de vederea lui Dan; a fost înainte de plecare la capela cimitirilui. Este o durere generală. Azi dimineaţă, a voit şi părintele Nae (Popescu) şi Preda să vorbească copiilor la şcoală de camaradul lor, dar n-au putut, căci i-au podidit lacrimile. A venit şi Yvonica să-l vază pe Mihăiţă. Au fost, după – amiază, amândoi la mine. Atmosferă tristă.

Mareşalul Palatului Ernest Urdăreanu, omul treburilor murdare

Mareşalul Palatului Ernest Urdăreanu, omul treburilor murdare

Iubire regală

Relaţia lui Mihai cu Yvonne s-a „aşezat” în cursul anului 1938, însă în 1939 Carol al II lea a decis că este cazul ca ea să ia sfârşit. Pentru încheierea relaţiei a fost delegată tot Elena Lupescu, care a purtat discuţiile necesare. Nu se ştie ce şi-ar fi dorit Yvonne, însă cert este că nu a vrut să renunţe foarte uşor la relaţia cu vlăstarul regal:

5 iunie 1938 Întorşi seara, cinema. Mihăiţă, foarte agitat, a voit-o cu orice preţ pe Yvonica; n-a avut noroc, s-a angajat pentru astă-seară.

6 iunie 1938 Seara, cinema. Două filme detective, unul bun, celălalt idiot. Au fost numai D(uduia) şi Urdăreanu, Mihăiţă fiind ocupat, împlinindu-i-se dorul de ieri cu Yvonica.

16 iulie 1939 Ştubei a adus răspunsul. Atât soţia sa, cât şi fata nu vor să plece în străinătate şi, mai ales, în America. Yvonica a cerut s-o vază pe Duduia. A rămas ca mâne să vie la Bucureşti şi să se mai facă un efort înainte de a trece la alte măsuri, drastice.

18 iulie 1939 La Bucureşti, o căldură fenomenală. Ziua de azi a întrecut cea de ieri. Spre seară, Duduia a văzut-o pe Yvonica, care, după multe schimbări la faţă şi vorbe adesea nechibzuite, a rămas să dea răspunsul ei mâne dimineaţă. A constatat că nu poate fi vorbă de iubire din partea ei faţă de Mihăiţă. Şi el, bietul băiat, îşi făcea iluzii.

19 iulie 1939 Yvonica a fost la D (uduia), după cum rămăsese ieri, cu răspunsul că va pleca, dar că refuză să scrie lui Mihăiţă o scrisoare de adio. (…) Seara, l-am chemat pe Malaxa să-l rog să-l lase pe Costache să meagă cu noi cu iahtul, căci, după decepţia ce o va avea Mihăiţă din cauza Yvonichii, e bine să aibă un camarad cu el.

Elena Lupescu, intermediara amantlâcului

Elena Lupescu, intermediara amantlâcului

Supărarea lui Mihai

Pentru a-l mângâia pe Mihai, regele Carol al II lea a aranjat o croazieră regală după ce a perfectat plecarea Yvonnei – o croazieră în mijlocul unei veri fierbinţi, când întreaga lume se pregătea de război.

24 iulie 1939 Yvonica a dat scrisorile cerute şi i-sa depus la bancă dota de 2.000.000 lei.

27 iulie 1939 Ne deşteptăm ca să fim pe punte pentru intrarea în Bosfor. Sunt extrem de nervos din cauza lui Mihăiţă. Va fi pentru el o groaznică lovitură când va vedea că Yvonica nu este cu noi. La 12, aruncăm ancora în faţa Palatului Dolma Bahce. La 12 1/2, se îmbarcă Mihăiţă, pe care-l primim cu toţii foarte cald. Se înţelege uşor că disperarea lui a fost extremă, mai ales când a citit scrisoarea ei, o scrisoare care conţinea toate elementele voite, dar lipsită de cel mai elementar simţ de tandresă şi de inimă. Bietul copil a fost disperat şi pentru prima dată l-am văzut plângând cu nesaţ. Îşi lăsase capul pe umărul meu şi lacrimile curgeau cu nesaţ. I-am spus că nimeni mai bine decât mine pricepe desperarea lui şi adânca lui durere şi mâhnire şi că bine face că plânge, că îl va uşura. Totuşi îl rog ca în faţa celorlalţi să fie bărbat şi prinţ. Mi-a promis şi s-a ţinut de cuvânt. După amiază Duduia a vorbit lung cu Mihăiţă căruia de dimineaţă Urdăreanu îi spusese că Ştiubei a venit să-i vorbească de această chestiune şi ea a primit bani. Săracul băiat este foarte adânc mâhnit şi nu vrea decât un singur lucru: s-o revadă şi să aibă o explicaţiune cu ea, căci nu mai pricepe nimica şi o iubeşte aşa de mult. Acuză pe părinţii ei şi se plânge că purtarea ei şi mai ales scrisoarea ei este urâtă, cum zice el, o scrisoare care nici unui servitor n-ar scrie. Toate prostiile ce le-a făcut a fost împins de ea să le facă şi zice că adesea, i-a atras ei atenţia, dar n-a voit să auză. Spre lauda lui, trebuie să zic că a fost foarte curagios.

4 august 1939 Un alt semn îmbucurător la Mihăiţă: a început din nou să fumeze, ceea ce e un semn că o rupe din ce în ce cu trecutul, căci el promisese Yvonichii că nu va mai fuma.

12 august 1939 Iată, s-a sfârşit şi această călătorie, la care eu şi D (uduia) ne bucurasem aşa de mult. N-a fost ce am aşteptat. Întâi, de la început, grija cea mare pentru Mihăiţă. Cel puţin de acest punct de vedere, lucrurile s-au liniştit. Pare să fie complect dizgustat de Yvonica, îndeosebi pe chestiunea că ea trăieşte cu Ştiubei.

Misterul

Cine a fost această Yvonica? Care era numele ei real? Ce s-a ales de ea în America? Dacă Securitatea ştia de existenţa ei fără îndoială că a urmărit-o şi ar trebui să existe ceva documente pe la CNSAS. Ştiau serviciile de informaţii americane cine a venit în SUA în vara anului 1939? Dacă da, atunci cu siguranţă s-au păstrat nişte documente.

Ar fi interesant de găsit şi o fotografie cu această primă amantă a regelui Mihai. Iar dacă ar putea fi identificaţi urmaşi de-ai ei sau ceva rude poate că ar avea de spus o poveste interesantă. Până atunci nu pot decât să vă recomand să citiţi cartea „Carol al II lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice” de la librăria Okian. Este o transcriere a jurnalelor regelui Carol al II lea, pline de poveşti picante şi dezvăluiri ale dedesubturilor politicii înalte de la Bucureşti în perioada interbelică.

Cea mai bună carte despre Carol al II lea şi Camarila regală

“Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cea mai bună carte pe care am citit-o despre subiectul corupţiei României în perioada interbelică, originile acestei corupţiei şi pregătirea dezastrului României dinainte şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Este o carte în care Petre Ţurlea foloseşte în proporţie de 90% de documente inedite din arhive, sunt scoase la iveală detalii puţin sau deloc cunoscute despre viaţa lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu. De exemplu este refăcută perioada exilului lui Carol al II lea în baza notelor transmise din Franţa de o echipă specială a Poliţiei de Siguranţă de la Bucureşti care îl urmărea pas cu pas pe prinţul care renunţase la tronul României în favoarea fostei prostituate Elena Lupescu. Nu lipsesc nici detaliile picante din această perioadă, ochii indiscreţi ai spionilor trimişi de la Bucureşti reuşind să treacă dincolo de multe perdele.

Cartea este scrisă sub forma unui studiu istoric, deşi ar fi meritat să apară sub forma unei reconstituiri – însă pentru aşa ceva ar fi fost nevoie de un talent literar. Chiar şi sub forma unui studiu ştiinţific, este scoasă la lumină evoluţia cercului de corupţi şi corupători din jurul lui Carol al II lea, de la cartofori şi escroci ieftini până la bancheri şi industriaşi.

Cartea “Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea o puteţi găsi cu 35,67 de lei la librăria online Elefant.ro (link afiliat).

Un articol despre războiul mogulilor. Bonus: serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa

De azi puteţi citi pe internet studiul meu despre bătălia mogulilor interbelici ai României, Nicolae Malax şi Max Auschnitt. A apărut în ediţia print a revistei Historia din luna ianuarie, de azi este şi online aici.

Şi încă un anunţ: în revista Magazin Istoric pe luna februarie (se găseşte la chioşcuri) mi-a apărut un articol despre serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa. Era frumos în perioada interbelică, pe lângă serviciile de informaţii oficiale (SSI şi Poliţia de Siguranţă) mai toată lumea avea un serviciu propriu de informaţii: Legiunea Arhanghelului Mihail, Partidul Naţional Ţărănesc, regele Carol al II lea avea informatori proprii, iar amanta sa Elena Lupescu avea şi ea un serviciu de informaţii. Mă întreb câte servicii de informaţii există în România actuală. Deci: dacă vreţi să aflaţi mai multe despre serviciul de informaţii privat al lui Nicolae Malaxa mergeţi şi cumpăraţi de la chioşcuri Magazin Istoric.

Ca să vă încurajez să citiţi articolul meu din revista Historia (aici) vă mai spun că de soarta lui Max Auschnitt se interesa Adolf Eichmann.

 

 

Camarila regală: Elena Lupescu împotriva lui Puiu Dumitrescu


Elena Lupescu

În istoria cunoscută a rămas doar Elena Lupescu, chintesenţa Camarilei lui Carol al II lea. De Puiu Dumitrescu foarte puţini oameni mai ştiu ceva. Pe internet nu există nici o fotografie a lui şi se găsescu foarte puţine relatări coerente. Şi totuşi, în anii ’30, la începutul domniei lui Carol al II lea, Puiu (Constantin) Dumitrescu era atotputernic la Bucureşti. Era secretarul personal al regelui, el îi tria corespondenţa şi îi aranja întâlnirile. Puiu Dumitrescu a fost mulţi ani pivotul Camarilei lui Carol al II lea. Continuarea

regele carol al II lea

Adrian Cioroianu şi reabilitarea lui Carol al II lea

regele carol al II lea

Regele Carol al II lea şi viitorul rege Mihai

În ediţia din luna februarie a revistei Istorie şi civilizaţie a apărut în ediţia tipărită un articol semnat de Adrian Cioroianu cu titlul „Un nedreptăţit: regele Carol al II lea al României”. Pe scurt, Adrian Cioroianu încearcă o reabilitare a celui mai nociv conducător al României. Chestiunea a beneficiat şi de o mică dezbatere organizată de Institutul Român pentru Istorie Recentă, unde Adrian Cioroianu şi-a re-citit practic articolul publicat în revista amintită.

Cioroianu porneşte de la ceea ce vede ca fiind cele cinci păcate capitale reproşate regelui Carol al II lea: 1) dispariţia României Mari, 2) instituirea dictaturii regale, 3) instaurarea cultului personalităţii, 4) reputaţia de afemeiat, 5) incapacitatea regelui Carol al II lea de a face o alianţă cu legionarii. Cioroianu mai zice că ar exista şi alte capete de acuzare, dar în viziunea lui acestea ar fi principalele şi se apucă apoi să le demonteze pe rând.

La punctul 1 este evident că nu Carol al II lea a fost singurul vinovat de prăbuşirea României din 1940. Eu aş spune că sistemul corupt patronat de acest rege a fost responsabil de dezastru. Doar că în timpul dezbaterii de la IRIR, Adrian Cioroianu a respins ideea că regele Carol al II lea a fost corupt sau că ar fi patronat un sistem al corupţiei răspândit în toată ţara. Cioroianu a zis ceva de genul: nu Carol al II lea a inventat corupţia în România. Asta aşa este, nu el a inventat-o, el a perfecţionat-o. Când am menţionat în cursul dezbaterii una din multele afaceri de corupţie (fratele Elenei Lupescu a fabricat batiste cu chipul regelui pe care le vindea obligatoriu ostaşilor şi ofiţerilor din toată armata) Adrian Cioroianu a zis că este nevoie de mai multe dovezi.

Dictatura regală: Adrian Cioroianu susţine că nu este vorba de o dictatură reală, ci una de paradă, că de multe ori Carol al II lea nu reuşea să îşi impună punctul de vedere. Nici Stalin, Hitler, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Ceauşescu nu reuşeau de fiecare dată să-şi impună punctul de vedere, dar asta nu îi face mai puţin dictatori.

Cultul personalităţii: aici nu trebuie decât să fie comparate imagini cu străjeri-pionieri dansând pe stadioane în Bucureşti în anii 1939, 1952, 1988 şi se clarifică imediat situaţia, fără să mai intrăm în detalii de genul ziarului de propagandă a lui Carol al II lea „România” sau în problema Societăţii de Radio.

Cât de afemeiat a fost Carol al II lea? Adrian Cioroianu îi numără legăturile oficiale şi semi-oficiale şi ajunge la cifra de doar şapte femei. Cât despre obiceiul regelui Carol al II lea de a racola prostituate de pe stradă Adrian Cioroianu spune că aşa ceva nu este documentat. Eu cred că obiceiul este cât se poate de bine documentat şi are martori de genul: Armand Călinescu (ministru de Interne şi prim-ministru), Eugen Cristescu (director al Poliţiei de Siguranţă şi al Serviciului Special de Informaţii), Gavrilă Marinescu (prefectul Poliţiei Capitalei şi şeful gărzi personale a lui Carol al II lea), Constantin Argetoianu (ministru în nenumărate cabinete), Pamfil Şeicaru (directorul ziarului Curentul) plus o mulţime de rapoarte ale Siguranţei din anii dinaintea urcării pe tron (într-unul dintre acestea se povesteşte cum Carol al II lea a câştigat la cazino în Monaco şi s-a dus în maşină unde a întreţinut relaţii sexuale cu Elena Lupescu). Adrian Cioroianu spune că este vorba de viaţa intimă a unui om. Problema mea este că omul acesta a decis soarta unei ţări întregi – astfel că viaţa lui intimă, în momentul în care devine incontrolabilă sau preia controlul asupra regelui devine o mare problemă. Mecanismul era simplu: Elena Lupescu îl controla sexual şi sentimental pe Carol al II lea şi astfel a devenit centrul unei gigantice reţele de corupţie (mai există şi bănuieli că de fapt Elena Lupescu a fost agent al URSS).

Şi în sfârşit punctul al cincilea din raţionamentul lui Adrian Cioroianu: chestiunea alianţei lui Carol al II lea cu legionarii. Carol al II lea s-a visat căpitanul Mişcării Legionare, a vrut ca Corneliu Zelea Codreanu să îi cedeze locul. Nu şi-a dorit nici un moment o alianţă cu legionarii, nu a dorit să-i aducă la guvernare. Carol al II lea vedea la legionari doar disciplina şi supunerea – şi îşi dorea să le aibă el la dispoziţie.

Ce nu a spus Adrian Cioroianu despre Carol al II lea: că a inaugurat în România teroarea de stat. Execuţiile extrajudiciare (împuşcarea multor legionari în lipsa unei hotărâri judiciare) au fost evenimente care au şocat întreaga ţară. Din acel moment România nu a mai fost o democraţie, din momentul în care a dispărut supremaţia legii care a fost înlocuită cu ordinul direct al regelui. România a fost aruncată înapoi în evul mediu. Şi nu este vorba doar de legionari. O însemnare din carnetele premierului Armand Călinescu din anul 1938 ne arată adevăratele intenţii ale lui Carol al II lea: „13 noiembrie. Convorbire cu Urdăreanu. Codreanu şi Maniu. Eu nu la Maniu.” Pe 30 noiembrie Corneliu Zelea Codreanu avea să fie executat în pădurea de la Tâncăbeşti sub pretextul „fugii de sub excortă”. Ernest Urdăreanu era mareşalul Palatului şi omul de încredere al lui Carol al II lea în toate chestiunile murdare. Însemnarea lui Armand Călinescu trebuie pusă în legătură directă cu execuţia lui Codreanu şi dezvăluie faptul că regele Carol al II lea îl avea în vizor şi pe Iuliu Maniu (şi posibil şi alţi ţărănişti sau opozanţi ai Elenei Lupescu şi camarilei regale, ca profesorul Forţu sau doctorul Gerota).

Mai trebuie să spun că articolul lui Adrian Cioroianu din revista Istorie şi civilizaţie este contrabalansat de contribuţiile profesorilor Ioan Scurtu, Ion Bulei şi Andrei Pippidi. Cât despre teza „Carol al II lea a făcut foarte mult pentru cultura românească” şi ea trebuie reanalizată. Un prim exemplu: Dimitrie Gusti, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori culturali ai lui Carol al II lea, era căsătorit cu o verişoară a Elenei Lupescu. Tot la camarilă ajungem…

Galerie foto: A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă?

Pasiunea regelui Carol al II lea pentru Elena Lupescu a dat multe bătăi de cap istoricilor. Carol al II lea era în stare să sacrifice orice pentru amanta sa. Ataşamentul său faţă de ea a fost explicat prin cauze fizice: bine dotat de la natură, regele cu greu îşi putea găsi o parteneră care să-l rabde. Când a dat de Elena Lupescu (despre care se zice că ar fi fost mai înainte să-l cunoască pe rege, dacă nu prostituată de bordel, cel puţin damă de consumaţie pentru ofiţeri) Carol al II lea nu şi-a mai dorit altă femeie. Cert este că Elena Lupescu ştia să-l manipuleze pe rege.

Când a fugit din România în 1940, Carol al II lea a luat-o cu el pe Elena Lupescu şi nu s-a mai despărţit de ea până la moarte. Au fost însoţiţi în exilul lor de fostul mareşal al Palatului, Ernest Urdăreanu (poreclit de contemporani Murdăreanu pentru rolul său în marea corupţie). Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu „făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia.

A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă? Greu de spus. Din imaginile pe care le-am găsit nu aş zice aşa ceva despre ea. Probabil că standardele s-au schimbat din 1940 până acum, însă cu siguranţă Elena Lupescu are ceva al ei, care transpare dincolo de clişeele de acum jumătate de secol. Prin 1938 serviciile secrete româneşti au intrat în alertă maximă: la Paris ar fi existat nişte fotografii cu Elena Lupescu nud. Exista pericolul ca aceste imagini să apară în presă, aşa că agenţii de la Bucureşti au împânzit redacţiile şi au plătit din greu pentru a pune mâna pe fotografii. Se pare că au reuşit şi amanta regală a evitat să apară în presă în fundul gol. Voi încerca să dau de urma acestor imagini, cine ştie, poate mai pot fi găsite…

Lecturi recomandate

„Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cartea care spune în detaliu povestea relaţiei dintre Carol al II lea şi Elena Lupescu. Spionajul român i-a urmărit pe cei doi pas cu pas în exilul din Franţa, iar documentele au păstrat o mulţime de amănunte picante. Cartea o puteţi găsi 35,67 de lei la librăria online Elefant.ro (link afiliat).

Dacă vă interesează aventura vieţii lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu vă recomand cartea istoricului englez Paul D. Quinlan, „Regele playboy – Carol al II lea al României”. O puteţi cumpăra cu o reducere de 25% de la librăria online Elefant.ro (link afiliat)