Arhiva etichetelor: Eugeniu Carada

Guest-post: Ar plânge astăzi Primul ministru?

“Să iasă domnul Carada de sub masă” a rostit, cedând nervos şi plângând, Primul ministru al României, D.A. Sturdza în timp ce prezida o şedinţă a Consiliului de Miniştri. Puterea şi aura politică a acestui personaj misterios a exercitat o presiune (chiar dacă în cazul de faţă ipotetică, nu există dovezi care să ateste poziţia lui Carada în Consiliu de Miniştri) psihologică impresionantă încât Primul ministru al României a putut sa aibă o cădere nervoasă izbucnind în lacrimi. Şi-l imaginează astăzi, cineva, pe Primul ministru în funcţie plângând?

Prea puţini ştiu de Eugeniu Carada, un politician liberal de culise, cu multe umbre, pretutindeni urmat şi învăluit de mister. Puţini cunosc amestecul său în “Monstruoasa coaliţie” şi înlăturarea lui Al.I. Cuza, cultivarea unor relaţii cu personalităţi precum Victor Hugo sau Giuseppe Mazzini, implicarea în vârful conducerii PNL după moartea lui Ion C. Brătianu sau redactarea după modelul belgian a Constituţiei de la 1866. Deviza acestui personaj politic a fost bine formulată cu propriile cuvinte “Pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine împotriva oricui”. Idealul politicienilor de astăzi ar suna un pic diferit, trebuie doar să înlocuim “liberă” cu capitalistă” şi “împotriva” cu “în favoarea”. Lacrimi de fericire curg fără măsură peste acest ideal.

Ion C. Brătianu când făcea referire la Eugeniu Carada utiliza sintagma “amicul cel mai de preţ şi credincios”. Astăzi ”preţul” ca valoare economică este principalul liant dintre politicieni iar credinţa (crezul în valoare morală intelectuală a unui om) a fost înlocuită cu loialitatea oarbă şi strâmbă faţă de om.

La 1 august 1865, criticând politica domnitorului Al.I. Cuza, Carada scria: “Ai chemat o turmă ignorantă care, sub disciplina biciului a votat pentru creaţiunile unui dictator neruşinat. Principele Cuza nu ne mai poate înapoia acele ce ne-au răpit, căci prin acesta ar mărturisi singur nulitatea sa politică”. Curajul în politică rareori este o virtute de obicei doar învingătorii apucă să-şi confecţioneze biografia prin laude. Eugeniu Carada rămâne un spirit complex dublat de curaj imaginaţie şi inteligenţă politică ce a nutrit înfăptuirea socială ca principiu (“Fapte nu Vorbe” cum ar spune unii contemporani) privându-se de funcţii oficiale, notorietate etc.. Nu este de mirare că modelul său de politician nu-şi găseşte locul în actuala elită politică.

Observăm că alonja oratorică de condamanare a autoritarismului, ca tradiţie liberală, transforma curajul în virtute politică, astăzi curajul este istorie politică. Tradiţia e în comă. Crede cineva că Eugeniu Carada ar fi studiat atent sondajele înainte de a lua o decizie cu privire la Roşia Montană?

P.S. Un articol de Alexandru Filimon, mai multe detalii la Zetetic Group.