Arhiva etichetelor: FEMEN

FEMEN l-au înjurat în faţă pe Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost înjurat azi de activistele FEMEN, la o expoziţie auto din Hanovra, unde se afla alături de cancelarul Germaniei Angela Merkel. Hanoversche Allgemeine Zeitung a publicat aici o galerie de imagini de la eveniment.

Mi-am permis să preiau aici una din aceste fotografii, cea din momentul propriu zis al atacului. Au fost trei activiste FEMEN care s-au repezit cu piepturile goale împotriva lui Putin. Doar una a reuşit să ajungă lângă Putin. Cea pe spatele căreia scrie mare în rusă „Idi nahui Putin” – „Du-te-n pulă Putin”. Pe pieptul ei viteaz scrie „FUCK DICTATOR”. Putin i-a zâmbit şi i-a făcut semnul „OK” cu mâna stângă după cum se vede în poză, Angela Merkel doar a căscat ochii mari.

Pussy Riot au primit ceea ce meritau pentru măgăria comisă

Pussy Riot la tribunal, foto www.newyorker.com

Pussy Riot la tribunal, foto www.newyorker.com

S-a inflamat puţin şi internetul românesc în legătură cu condamnarea la închisoare a punkistelor ruse de la Pussy Riot. Fetele au cântat pe 21 februarie o „rugăciune anti-Putin” în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, puteţi vedea mai jos videoclipul (care din punct de vedere muzical mi se pare o vraişte).

Pentru îndrăzneala asta trei fete din grupul Pussy Riot au fost condamnate la câte doi ani de închisoare pentru huliganism şi incitare la ură religioasă. S-au găsit destui care să spună că este o condamnare nedreaptă şi care încalcă libertatea de exprimare. Mie unuia mi se pare corectă.

În primul rând biserica nu este spaţiu public. Faptul că oricine poate intra să se roage este una, dar asta nu transformă bisericile în parcuri. Bisericile (clădirea şi terenul) – din câte ştiu eu – sunt proprietatea comunităţii de credincioşi, reprezentaţi de consiliul eparhial ales de membrii comunităţii de credincioşi. Lipsa de cunoaştere sau ignorarea acestui mod de organizare a bisericilor ortodoxe dă naştere la multe confuzii. Dat fiind faptul că biserica aparţine unei comunităţi de oameni care respectă nişte reguli pentru a face parte din respectiva comunitate îi cam lipseşte pe cei din afara comunităţii de dreptul de a avea păreri despre şi a da indicaţii ce şi cum trebuie să se facă.

Să presupunem că Mircea Toma & Cie sunt satanişti. Dacă un grup de călugări ar intra în cuibul sataniştilor lui Mircea Toma să spună rugăciuni şi să îi stropească cu apă sfinţită şi demonii ar chema poliţia ca să scape de exorcizare atunci poliţia ar avea tot dreptul să-i scoată de barbă pe călugări. Legile actuale îi apără pe satanişti. Şi reciproca este valabilă. Mircea Toma & Cie fac pe dracu’ ghem să tragă în biserică şi creştini din toate poziţiile. Să ne imaginăm că biserica şi-ar pune mintea cu rătăciţii şi s-ar folosi de puterea sa de influenţă transmiţând (la aceeaşi intensitate cu bezbojnicii) mesajul „Să scăpăm de satanişti!” S-ar găsi destul de repede nişte flăcăi care să îşi facă cruce şi să-i atingă în numele Domnului pe eretici. Doar că asta nu se întâmplă şi e foarte bine că este aşa. Fiecare e liber să aibă ce prieteni imaginari îşi doreşte, cum ar spune un cunoscut de-al meu. Doar că ar fi frumos să ne respectăm reciproc.

Acum cu libertatea de exprimare. Zice lumea că prin condamnarea fetelor de la Pussy Riot se încalcă libertatea de exprimare. Să despărţim puţin apele: punkistele nu au fost condamnate că l-au înjurat pe Putin, ci pentru că au invadat o proprietate privată şi nu au respectat regulile acelui loc. (Doi ani de închisoare este cam mult, dar în Rusia totul e mare).

M-aş bucura să aud că a fost condamnată la închisoare şi bezmetica asta de mai jos din gruparea ucraineană FEMEN care a tăiat o troiţă din Kiev în semn de protest faţă de condamnarea rătăcitelor de la Pussy Riot.

Activistă FEMEN taie o troiţă în Kiev

Activistă FEMEN taie o troiţă în Kiev