Arhiva etichetelor: gaze de şist

Preoţii şi Maica Rusie. O poveste mai veche decât gazele de şist

Vă propun relatarea unei întâmplări din anul 1769 despre modul în care Maica Rusia a acţionat prin intermediul feţelor bisericeşti în rândurile românilor. Eu unul mi-am amintit de povestea asta imediat ce au început să curgă ştirile despre protestele de la Bârlad din această săptămână. Dar să vedem ce scria Johann Christian von Engel în “Geschichte der Moldau und Walachei”, publicată în anul 1804.

Colonelul rus transformat în călugăr

“Rusia a crezut de datoria sa să scape aceste două ţări ortodoxe atât de greu apăsate, pe de altă parte a întreţinut în aceste ţări speranţa pentru a putea găsi aici sprijin pentru planurile ruseşti. Printre alte măsuri, au fost trimise diverse persoane înainte de izbucnirea războiului în aceste ţări pentru a observa spiritul populaţiei şi a aranja toate lucrurile în avantajul viitoarelor campanii.

În Valahia a fost trimis un locotenent-colonel deghizat în călugăr, care sub pretextul vizitării mănăstirilor a început să răspândească idei politice. Până la urmă şi-a găsit omul în egumenul mănăstirii Argeş care era nemulţumit de secătuirea la care era supusă Valahia şi părea dispus să rişte totul pentru a o scăpa. Locotenent-colonelul l-a câştigat pe deplin arătându-i marile şi bunele intenţii ale ţarinei şi prin acestea i-a deschis privirea către un viitor mai bun. L-a invitat în biserică, unde au îngenunchiat împreună în faţa icoanei Maicii Domnului şi i-a cerut să jure că va păstra tăcerea. După aceasta i-a dezvăluit adevărata sa persoană şi însărcinarea sa, i-a dat un medalion de aur pe care era gravat chipul ţarinei şi l-a încurajat să acţioneze împreună. Arhimandritul era cât se poate de entuziast cu privire la intenţiile ţarinei şi amândoi au călătorit la Bucureşti unde şi-au căutat alţi tovarăşi. (…)

Cu atât mai uşor i-a fost arhimandritului de Argeş să câştige o partidă puternică de partea ţarinei ruse. În fruntea acestora se găsea spătarul Pârvu Cantacuzino ca şi căpitanul arnăuţilor, iar poporul valah cerea arme ruseşti, atât de mari fuseseră progresele lor. La începutul anului 1769 s-a strâns o armată rusă la Nistru sub comanda prinţului Galiţin, iar o alta în Ucraina sub Rumianţev. Planul prinţului Galiţin era să îi blocheze pe turci lângă Nistru, să-i înfrângă acolo şi apoi să ocupe Moldova. (…)

În vreme ce era cucerit Galaţiul, Rumianţev se gândea şi la cucerirea Valahiei. Până la urmă a poruncit locotent-colonelului Karasin să facă o incursiune în Valahia cu câteva sute de oameni. Pe drum i s-au alăturat mai mulţi valahi şi astfel cu un corp de doar 400 de oameni a intrat în noaptea de 17 noiembrie 1769 în Bucureşti şi a mers direct la palatul principelui condus de arhimandritul de Argeş şi de Cantacuzino care şi-a luat acum titlul de general rus. Garda alcătuită din arnăuţi, câştigată de partea lui Cantacuzino, nu s-a opus. Principele a sărit gardul grădinii şi a reuşit să se ascundă în magazia unui negustor care l-a adăpostit două zile. După aceasta au fost jefuite palatul principelui şi întreg oraşul; toţi turcii care au fost găsiţi au fost tăiaţi în bucăţi, însuşi arhimandritul, cu medalionul la gât şi două pistoale la brâu a fost ocupat cu astfel de treburi. Cuvântul „stupai, stupai” (în rusă „înainte!”) răsuna prin toate străzile şi pieţele Bucureştiului. În a treia zi a fost descoperit principele, care a fost dus prizonier la Iaşi şi apoi în Rusia. Acum a devenit Valahia teatrul principal al războiului ruso-turc.”

Am o singură concluzie la această poveste: GRU a avut predecesori strălucitori. Iar scenariul decembrie 1989 nu a reprezentat nimic nou. Dar să revenim la zilele noastre.

Mucles general la televiziuni

Aş fi vrut să văd faţa lui Victor Ponta când a aflat că şapte sau opt mii de oameni au ieşit în stradă la Bârlad. Şi că asta este o simplă repetiţie înainte de protestul programat pentru 4 martie. Sau aş fi vrut să văd feţele redactorilor şefi şi directorilor de televiziuni când au luat decizia să boicoteze cel mai mare protest scăpat de sub control din ultimii ani. Protestele de la Universitate din 2012 au fost frecţii galenice pe lângă ce se coace la Bârlad. Singura televiziune care a dezbătut în direct protestele de la Bârlad a fost Digi24 (cine e proprietar acolo?).

Să vedem câteva analize despre subiect.

Pentru Cornel Vîlcu de la blogul Active Watch (care îndemna la luptă fără scrupule şi fără milă împotriva credincioşilor) preoţii au devenit brusc buni de când s-au implicat în organizarea protestelor de la Bârlad. Bine, preoţii trebuie să mai lupte până să fie iertaţi de Cornel Vîlcu, dar în principiu sunt pe drumul cel bun la Bârlad.

Mihai Goţiu luptă şi izbândeşte pe VoxPublika.

Andrei Bădin face pentru Evenimentul Zilei o analiză asupra protestelor de la Bârlad: Bulgaria în revoluţie, Republica Moldova cu coaliţia de guvernare aruncată în aer, guvernul cu majoritate de 70% din România ameninţat cu proteste împrăştiate prin toată ţara. Gazprom plăteşte bine pentru a-şi apăra monopolul.

În Cotidianul vedem ce spune un preot de la Bârlad despre Chevron şi gazele de şist.

Sunt bune gazele de şist?

Habar n-am cât de riscantă este cu adevărat exploatarea gazelor de şist. Orice exploatare a resurselor naturale presupune o agresiune asupra mediului înconjurător. Problema este ce profit poate fi realizat din exploatare, dacă acest profit acoperă refacerea mediului, cine plăteşte pentru această refacere şi dacă regenerarea este într-adevăr pusă în practică. Şi nu în ultimul rând: vor profita cu adevărat românii de exploatarea gazelor de şist? Pentru că dacă avem de-a face cu o nouă afacere pe stil OMV-Petrom sau Sterling-Marea Neagră, atunci eu unul zic pas.

Rusia se teme. Gazele de şist: independenţă energetică versus riscuri ecologice

Gazele de şist chiar îi sperie pe ruşi. Vladimir Putin s-a declarat îngrijorat de concurenţa ridicată de exploatarea gazelor de şist în Europa (aici discursul lui Putin din Dumă). Actualul premier rus şi imediat preşedinte pentru un al treilea mandat a spus cam aşa:

Trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de şocuri externe, iar probabilitatea ca ele să se producă este destul de mare, după cum bine ştiţi. De exemplu, în ultimii ani, Statele Unite au dezvoltat tehnologia producerii gazelor de şist. Colegii din Partidul Democrat Liberal m-au întrebat cum ar trebui să tratăm această problemă. Bineînţeles, acest lucru ar putea schimba structura pieţei de hidrocarburi, companiile energetice interne şi bineînţeles că va trebui să răspundem acestei provocări.

Stratfor a făcut o analiză: dacă preţul gazelor naturale scade şi apar alţi producători este posibil să se dea peste cap întregul sistem pus pe picioare de Putin pentru Rusia. Scapă de sub controlul Moscovei ţările foste sovietice (se duce naibii şantajul energetic de tipul „cine e cuminte şi ascultător primeşte gaze ieftine”). Se duc naibii profiturile gigantice ale Gazprom (care extrage gazele ruse cu 130 de dolari mia de metri cubi şi le vinde europenilor – inclusiv nouă – cu 450 de dolari mia de metri cubi). Dacă dispar profiturile Gazprom atunci nu va mai putea fi susţinută piaţa energetică internă rusă – industria metalurgică intră în picaj, principalul ei avantaj pe pieţele internaţionale fiind energia ieftină. Şi nu în ultimul rând se scumpeşte energia pentru ruşii de rând. Iar noi românii ştim ce se întâmplă când se scumpeşte energia – se scumpeşte tot! Şi ne întoarcem la la problema principală: fără profiturile gigantice ale Gazprom nu va mai putea fi susţinută birocraţia Federaţiei Ruse. Putin chiar are motive de îngrijorare.

În România avem deja o propagandă zdravănă împotriva exploatării gazelor de şist. Băsescu a pus problema de genul „vrem să fim independenţi sau nu?” Nu şi-a terminat gândul, cred eu. Problema este că tehnologia exploatării gazelor de şist prezintă pericole pentru mediul înconjurător. Avem de ales între a plăti în continuare 450 de dolari pe mia de metri cubi de gaze şi a ne asuma riscuri de mediu. Însă dacă Polonia va începe să le exploateze nu cred că nu se va întâmpla acelaşi lucru şi în România. Iar polonezii chiar vor să scape de dependenţa de ruşi.

Am scris în Puterea un articol mai lung pe tema asta.