Arhiva etichetelor: istoria comunismului

Gogoaşa cu torţionarul Vişinescu

Aproape era să înghit pe nemestecate povestea cu pedepsirea torţionarilor din vremea comunismului. Dezvăluirea a fost pusă în scenă cu dibăcie de trustul Pro, după care s-au repezit şi alţii să ţină trena subiectului. Torţionarul care dă cu pumnul în reporteri şi a omorât oameni în închisorile comuniste a fost dat pe mâna procuraturii!

Mie mi-a sunat de la bun început a subiect de vară, născut cu forcepsul. Dar m-am lămurit pe de-a-ntregul în momentul în care am aflat că fostul temnicer Alexandru Vişinescu se face vinovat de moartea a 12 (doisprezece!) oameni în perioada în care a fost directorul închisorii de la Râmnicu Sărat. Iniţial a fost dat pe mâna procuraturii pentru 5 (cinci!) victime, după care investigatorii de la IICCMER au mai descoperit încă 7 (şapte!) victime (detalii aici). Repet: directorul unei închisori comuniste este anchetat pentru genocid în baza a 12 certificate de deces (trebuie dovedit la tribunal cu probe dincolo de orice îndoială că cei 12 au murit din cauza lui Vişinescu). Genocid – 12 victime.

Mai mult: Curtea Constituţională va decide pe 12 decembrie dacă Vişinescu va putea fi judecat sau nu pentru crimele din urmă cu 50 de ani (detalii aici). Aproape că îmi doresc ca Vişinescu să aibă parte de o decizie favorabilă de la Curtea Constituţională şi apoi să îşi găsească un avocat deştept şi pus pe făcut bani care să-i dea în judecată pe toţi cei care au promovat povestea asta cu genocidul şi torţionarul, să câştige şi să le ia banii.

Nu neg că Vişinescu ar fi omorât oameni în puşcărie – însă acest lucru trebuie dovedit. Iar alăturarea „genocid – 12 morţi” aruncă în derizoriu întregul demers. Dacă cineva ar fi vrut să facă o treabă serioasă ar fi trebuit să înceapă de la arhiva Direcţiei Penitenciarelor. În închisoare se intră în baza unei condamnări (sau a unei adrese din partea Securităţii în perioada de abuzuri) şi se iese în baza  unei adrese de eliberare sau a certificatului de deces. Care hârtii sunt păstrate la arhivă. Treaba era simplă: se adunau certificatele de deces din închisorile comuniste şi aveam o cifră globală. Apoi se lua la puricat fiecare caz, că doar medicii legişti de pe vremea aia nu erau tâmpiţi să scrie la cauza morţii „bătut de tovarăşul torţionar Vişinescu, directorul penitenciarului”.

Aşa aveam un început serios, nu 12 cazuri găsite în fugă pentru susţinerea unei campanii de presă. Şi mai trebuiau făcute multe cercetări pentru a se stabili legătura limpede dintre acţiunile celor bănuiţi că ar fi fost torţionari şi moartea victimelor lor. Însă asta ar fi fost o treabă serioasă, iar noi nu ne ocupăm cu aşa ceva. Ideea a fost să umplem spaţiul mediatic cu o poveste incendiară, dup-aia – Dumnzeu cu mila. Chiar îmi doresc ca Vişinescu sau urmaşii săi să găsească un avocat deştept.