Arhiva etichetelor: istoria Rusiei

Ruşii, cele mai murdare creaturi ale lui Allah

rus-varega

Solul arab Ahmad Ibn Fadlan nu prea îi laudă pe ruşii pe care i-a cunoscut pe Volga prin anul 922. Ba chiar dimpotrivă. Descrierea ruşilor făcută de Ahmad Ibn Fadlan este destul de puţin cunoscută, aşa că am încercat o traducere, după o variantă în limba engleză:

„I-am văzut pe ruşi când au sosit să facă negoţ şi au debarcat pe râul Volga. Nu am mai văzut chipuri perfecte ca ale lor, sunt precum palmierii, bălai şi nu poartă caftane. Bărbaţii poartă pelerine care le acoperă trupul pe jumătate şi le lasă unul din braţe descoperite. Fiecare dintre ei poartă un topor, o sabie şi un pumnal, de care nu se despart niciodată. Săbiile lor sunt de soiul frâncesc, cu lama lată. Fiecare bărbat este acoperit cu linii de culoare verde închis, din vârful degetelor până la gât, alcătuind desene şi altele asemenea. (…)

Sunt cele mai murdare creaturi ale lui Allah: nu se spală după ce merg la umblătoare şi nici după ce se împreunează cu femeile, nici măcar nu îşi spală mâinile după ce mânăncă. Într-adevăr sunt precum măgarii sălbatici.

Vin din ţara lor şi îşi leagă vasele pe Volga, pe malurile căruia îşi construiesc mari case de lemn. Se adună în aceste case câte zece sau douăzeci, uneori mai mulţi, alteori mai puţini. Fiecare are un pat pe care stă. Sunt însoţiţi de sclave frumoase care sunt de vânzare. Câte unul se împreunează cu sclava sa în vreme ce tovarăşii săi se uită la el. Uneori fac treaba asta în grup, fiecare în faţa celuilalt. Într-adevăr uneori se întâmplă ca un negustor să vină să cumpere o sclavă de la unul din ei, iar acesta tocmai să se împreuneze cu ea, iar rusul nu o va lăsa pe sclavă până ce nu îşi va fi potolit nevoia. De bună seamă că nu pot să nu-şi spele feţele în fiecare zi, dar fac asta în cel mai mizerabil fel cu putinţă. Să vă spun. În fiecare zi, o sclavă vine dimineaţa cu un lighean cu apă pe care îl dă stăpânului său. El îşi spală mâinile, faţa şi părul în apă, îşi udă pieptenul şi se piaptănă, îşi suflă nasul şi scuipă în lighean. Nu e nici o murdărie pe care să nu o facă în această apă. Când nu mai are nevoie, sclava duce ligheanul celui de lângă el, iar acesta face toate cele făcute de tovarăşul său. Sclava duce ligheanul de la unul la celălalt până când trece pe la toţi cei din casă, şi fiecare dintre ei îşi suflă nasul şi scuipă în apa cu care se spală pe faţă şi pe păr.

Când bărcile lor ajung la schelă toţi coboară ducând pâine, carne, ceapă, lapte şi băutură şi merg la un trunchi de lemn înfipt în pământ. Acest trunchi are cioplită o faţă de om şi are în spate alte trunchiuri înfipte în pământ. Când ajung în faţa trunchiului cel mare i se închină şi spun „Stăpâne, am venit de departe cu atâtea sclave preţuite atât şi atât şi cu atâtea blănuri, preţuite atât şi atât”. Continuă tot aşa până spune toate mărfurile pe care le-a adus, apoi spune „Ţi-am adus ofranda asta” şi lasă ce a adus în faţa trunchiului de lemn zicând „Aş vrea să-mi trimiţi un negustor care să aibă mulţi dinari şi care să cumpere de la mine tot ce vreau să vând fără să se târguiască la preţ”. Apoi pleacă. (…) Sunt dependenţi de alcool, pe care îl beau zi şi noapte. Câte unul dintre ei moare cu cupa în mână. (…)”

În istoriografia rusă este o dezbatere veche asupra originii primilor ruşi şi a amestecului dintre slavi şi vikingii coborâţi de la Marea Baltică. Cine a văzut filmul „Al treisprezecelea războinic” cu Antonio Banderas va recunoaşte în textul de mai sus sursa de inspiraţie a scenaristului. Textul lui Ahmad Ibn Fadlan conţine şi o descriere detaliată a înmormântării unei căpetenii a ruşilor de pe Volga. Traducerea de mai sus am făcut-o după varianta în engleză apărută în „Journal of Arabic and Islamic Studies”, Cambridge, Volume III, 2000 (varianta completă o găsiţi aici). Ideea traducerii mi-a venit după ce am citit textul de aici al lui Dan Alexe.