Arhiva etichetelor: istoria Ungariei

Ce-a căutat unguru-n Europa?

M-am hotărât să mă apuc de demitizarea istoriei ungurilor. Viziunea generală este ceva de genul: triburile maghiare s-au stabilit în Câmpia Panoniei (care era goală) au cucerit Transilvania (care şi aia era goală, ciudat că au trebuit să o cucerească!), i-au bătut nemţii la Lechfeld, s-au creştinat sub autoritate papală şi au devenit regat apostolic care a răspândit civilizaţie printre vecini.

Nu e chiar aşa. Triburile maghiare nu au devenit peste noapte propagatoare de cultură occidentală. Sute de ani dinastia arpadiană a avut probleme grave. Nu toţi maghiarii s-au creştinat şi în plus multă vreme a supraviţuit transmiterea tradiţională a şefiei în triburile maghiare. Conform acestei tradiţii şefia revenea celui mai în vârstă bărbat din familia domnitoare (unul din unchi de obicei) chestie care era în contradicţie cu încercarea de stabilire a unei succesiuni monarhice tată – fiu. De aici au rezultat o mulţime de războaie civile în dinastia arpadiană, aproape toate identice: moştenitorul tradiţional (un unchi sau un văr) nu recunoştea succesiunea fiului fostului rege şi ridica la război triburile rămase păgâne. Fiul regelui anterior primea sprijin de la cavalerii bavarezi învecinaţi. Dacă bătălia era câştigată de tribalul păgân acesta se supunea Papei şi încerca să îşi întărească succesiunea fiului (pe sistemul pe care îl combătuse mai înainte!). Dacă reuşea să câştige fiul regelui acesta continua întărirea monarhiei şi a creştinismului. De fapt fiecare ramură familială încerca să îşi întărească poziţia pe tron cu sprijinul tribalilor păgâni sau al cavalerilor germani veniţi din Bavaria. Papa de la Roma era cel care conferea legitimitate.

Procesul acesta a durat mai multe generaţii. La un moment dat familiile tribale au fost înlocuite cu familii nobiliare occidentale şi Ungaria a devenit parte a Imperiului German care a dominat Europa medievală.

Dar mai există câteva chestiuni aproape ignorate în istoria timpurie a maghiarilor, cea mai importantă fiind rolul jucat de Imperiul Bizantin, care a fost şi el implicat în războaiele civile ale triburilor maghiare. Pe de altă parte se uită faptul că foarte mulţi maghiari au fost botezaţi în ritul bizantin (coroana catolicului Sfânt Ştefan este de fapt o coroană bizantină!). „Maghiarii. De la hoarde prădătoare la vector de civilizaţie occidentală” – cam acesta ar fi titlul viitoarei mele cărţi. O fi bun?

Să demitizăm puţin istoria Ungariei

Îmi place că foarte mulţi demitizează masiv la istoria românilor, în timp ce vecinii noştri se promovează intens. Eu zic să începem cu istoria Ungariei şi cu regii de la Budapesta.

Primul rege al Ungariei a fost Ştefan. Cât de catolică a fost coroana lui şi dacă a venit de la Papa de la Roma este o poveste separată (pe coroană scrie clar în greceşte că este un cadou de la un împărat bizantin, dar dacă ungurii vor să fie de la Roma asta este, ei să fie sănătoşi). De la regele Ştefan din anul 1000 până la regele Andrei al III lea care şi-a încheiat domnia în anul 1301 a durat dinastia Arpadienilor: prima, ultima şi singura dinastie maghiară. După moartea ultimului arpadian Andrei al III lea, pe tronul Ungariei nu au mai urcat etnici unguri. Carol Robert de Anjou s-a născut la Neapole în Italia, Sigismund de Luxemburg s-a născut la Nurenberg, Iancu de Hunedoara era român (a fost doar regent al Ungariei) şi tot aşa. Am mari îndoieli că vreunul dintre aceştia vorbea limba maghiară.

După 1526 regatul Ungariei a încetat practic să existe: capitala sa Buda a devenit paşalâc turcesc. Pretenţiile la coroana Sfântului Ştefan au fost preluate de dinastia germană de Habsburg care a şi reuşit să elibereze teritoriile fostului regat maghiar de sub stăpânirea turcească. Până în 1918 regii Ungariei au fost membri ai familiei de Habsburg.

Regatul medieval al Ungariei a avut regi unguri vreme de 300 de ani, următoarele două secole pe tronul de la Buda s-au suit nobili de alte naţionalităţi până în anul 1526, după care a urmat o lungă dominaţie austriacă. Cam asta este istoria Ungariei şi a regilor ei.