Arhiva etichetelor: Jandarmeria

Jandarmii deszăpesc România, Armata îi hrăneşte pe sinistraţi

Nu cu foarte multă vreme în urmă toată lumea îi înjura pe jandarmi. Că au suit siteul de cultură în dubă, că n-au permis instaurarea democraţiei în Piaţa Universităţii, că i-au bătut pe cei care au dat foc la diverse în Piaţa Unirii etc.

Brusc jandarmii au devenit băieţii buni. Jandarmii sunt cei care deszăpezesc satele acoperite de zăpadă. Armata duce diverse prin localităţile blocate: apă, medicamente, alimente. Armata (încă) are parte de o imagine pozitivă. Însă jandarmii sunt cam înjuraţi, mai ales prin presă. Doar că şi în Piaţa Universităţii şi la deszăpezire jandarmii şi-au făcut datoria, au executat ordinele primite (care au fost legale). Nu e de mirare că jandarmii de ieri au fost răi şi cei de azi sunt buni – gura lumii slobodă, doar pmântul o astupă.

 

Jandarmii şi cultura la dubă

Fraza „luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l la dubă” a devenit un fel de laitmotiv al manifestaţiilor din Bucureşti şi al comportamentului jandarmilor. Unii încearcă să tragă fraza aceasta pe partea „când aud de cultură îmi vine să pun mâna pe bulan”, alţii subliniază comicul situaţiei şi umorul jandarmilor. Doar că în ambele situaţii relatarea este incompletă.

Povestea „culturii la dubă” o spune Adevărul, astfel încât să înţeleg ce s-a întâmplat:

Duminică noaptea, ora 24.00. Trei reporteri ai unui site de ştiri – www.tustiai.ro – sunt întâmpinaţi la Piaţa Unirii de un grup de jandarmi, cu feţele acoperite cu cagule. Unul dintre ei, aparent cel mai mare în grad, îi întreabă pe un ton „prietenos”: „Voi de unde sunteţi?”. „Noi suntem de la tustiai.ro, suntem site de cultură”, îi răspunde Adrian, unul dintre reporteri, vizibil emoţionat cu atât mai mult cu cât unul dintre colegii săi tocmai ce fusese lovit în faţă de un huligan şi avea nevoie de îngrijiri medicale.

„Sunteţi site de cultură?!”, vine răspunsul ironic al jandarmului care strigă imediat către colegii săi: „Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l dubă! Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l în dubă să le acordăm îngrijiri medicale!”. ,,Hai, hai pe Facebook!”, le răspunde scurt reporterilor unul dintre subalternii jandarmului-şef, în timp ce îi conduce spre autospecială.

Deci jandarmii au cam vrut să-i salveze pe culturnici.

Şi aici vreau să spun câteva cuvinte în sprijinul jandarmilor: nu mi s-a părut că Jandarmeria a acţionat abuziv sau prea „moale”. Jandarmii români s-au comportat profesionist: au permis manifestaţia paşnică şi au făcut ce au putut să potolească distrugerile. Mulţi dintre cei care îi acuză acum pe jandarmi de abuzuri uită imaginile cu intervenţiile poliţiei britanice sau greceşti de vara trecută.

Cu vreo 4 ani în urmă am nimerit întâmplător în mijlocul unei lupte de stradă în Hamburg. Anarhiştii se grupau şi atacau linia de poliţişti cu pietre. Poliţiştii porneau spre ei în pas alergător: cine intra în raza de acţiune a bastoanelor de cauciuc o încasa. Anarhiştii se răspândeau şi poliţiştii reveneau pe linia iniţială. Ciclul se relua cam la 15 minute: anarhiştii se regrupau şi atacau linia poliţiştilor, urma contra-atacul şi tot aşa. Dar poliţiştii germani loveau vârtos, nu iertau. Jandarmeria română ar fi comis un abuz în condiţiile în care i-ar fi luat la bătaie pe manifestanţii paşnici, ceea  ce nu a fost cazul până acum.

Deocamdată aştept marşul opoziţiei USL. Vreau să aud ce au de spus Victor Ponta şi Crin Antonescu, ce mesaj vor transmite oamenilor concentraţi la Bucureşti din toată ţara.