Arhiva etichetelor: Jonathan Swift

Câteva gânduri pentru bezbojnicii porniţi împotriva preoţilor şi Bisericii

Jonathan Swift, el însuşi preot, a lăsat în urmă câteva cugetări cât se poate de nimerite pentru bezbojnicii furioşi din zilele noastre. Când le citesc îmi răsar în faţă Cristian Tudor Popescu, Remus Cernea şi alţi câţiva bezbojnici mai mult sau mai puţin anonimi porniţi împotriva creştinilor şi a Bisericii Ortodoxe Române. Iată ce spunea Jonathan Swift:

Râvna violentă pentru adevăr izvorăşte, în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri, din neobrăzare, ambiţie sau trufie.

Lipsa credinţei este un defect ce s-ar cuveni ascuns, în cazul când nu poate fi remediat.

Gentilomii plini de fineţe ce-şi bat gura zeflemisitori împotriva preoţilor, ar trebui, cred eu, să-şi facă o datorie de onoare din a primi ei înşişi sfânta hirotonisire spre a ne putea da pilde mai bune.

În ceea ce priveşte răspunsurile pe care ar trebui să le daţi netoţilor care tratează o chestiune iraţională folosind exclusiv unelte raţionale vi-l recomand tot pe Jonathan Swift şi metoda sa preferată, ironia. Aici puteţi citi pamfletul său „An Argument against Abolishing Christianity” scris în 1708. Veţi vedea că argumentele bezbojnicilor au rămas aceleaşi de 300 de ani.

Jonathan Swift Charles Jervas

Jonathan Swift, sursa foto: Wikipedia

O propunere pentru împăcarea partidelor politice din România

Este cam vechiuţă propunerea mea, de vreo trei sute de ani, preluată din scrierile lui Jonathan Swift, dar sunt sigur că are mari şanse de reuşită şi pe plaiurile mioritice. Este vorba de o sugestie venită din partea şcolii de ştiinţe politice a Academiei din Lagado.

„Împotriva ciocnirilor prea violente dintre partide, doctorul propunea un minunat leac de împăcare. Iată-l: iei câte o sută de conducători ai fiecărui partid, îi aşezi perechi-perechi pe cei ale căror capete sunt cam de aceeaşi mărime, apoi pui doi meşteri îndemânatici să le reteze căpăţânile cu fierăstrăul, în acelaşi timp, în aşa fel încât creierii să fie împărţiţi în două jumătăţi egale. Jumătăţile astfel obţinute să fie schimbate între ele, fiecare fiind aşezată în ţeasta potrivnicului.

Operaţia aceasta, ce-i drept, cere oarecare precizie, dar profesorul ne încredinţă că dacă este făcută cu îndemânare, vindecarea e sigură. El judeca în felul următor: cele două jumătăţi de creieri fiind lăsate să se ciorovăiască între ele în aceeaşi ţeastă nu vor întârzia să ajungă la o înţelegere, aducând în cele din urmă cumpătare şi gândire logică, lucu ce ar fi de dorit să existe în minţile tuturor acelora care îşi închipuie că menirea lor pe lumea aceasta este numai de a supraveghea şi a conduce.

Cât ceea ce priveşte deosebirea cantitativă şi calitativă dintre creieri, doctorul m-a asigurat că atunci când este vorba de şefii partidelor, lucrul acesta nu are nici o importanţă.”