Arhiva etichetelor: limba română

Limba română la Chişinău în 1815

„Moldoveniştii” gen Nicolae Pascaru alături de alte lifte păgâne îşi pot răspândi otrava pe internet şi pentru că li se permite. Blogul Tipărituri Româneşti face o treabă excelentă: pune online dovezi imposibil de combătut de cei care susţin că există o limbă moldovenească diferită de limba română.

O astfel de dovadă este Liturghierul tipărit la Chişinău în anul 1815 (la doar trei ani de la anexarea Basarabiei de Rusia!) Să vedem ce scrie în această carte presupus „moldovenească”:

Înştiinţându-ne că Bisericile într-aciastă Oblastie, într-altele, sânt lipsite şi de cărţile trebuincioase, ne-am silit a aşăza Tipografie, în Mitropolia Eparhii noastre, ce este în Chişinău, pentru a căruia punere în lucoare căştegând Blagoslovenia Prea Sfintului îndreptătoriului Sinod a toată Rossiia, iată că întâiu cia mai trebuincioasă Bisericilor carte, de care într-aciastă Eparhie este prea mare lipsă, Slujebnicul, care în limba Rumânească să zice Liturghie, cu ajutoriul lui Dumnezeu o am tipărit-o, urmând întru toate întocma tălmăcirei Slaveneşti, şi aşăzării Liturghiilor ce să tipăresc în Rossiia, pe care noi din cele Slaveneşti îndreptându-o, cât s-au putut mai bine, am adaos-o cu Sinaxariul celor 12 luni cu toate prochimenile trebuincioase preste tot anul, şi cu alte folositoare învăţături spre povăţuirea Preoţilor, care învăţături în cele mai denainte tipărite Rumâneşte Liturghii, nu să află.

Drept aceia de trebuinţă am socotit a arăta aicea de obşte la toţi, iară mai ales Preoţilor carii slujesc în limba Rumânească, că aflând într-aciastă Liturghie oareşi care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu precum să află în cele mai denainte Rumâneşte  tipărite Liturghii, să nu se mire de aciasta, nici să socotească a fi greşală, ci mai vârtos să ştie, că iaste îndreptare celor mai înainte făcute graşale: pentru că noi n-am socotit cu cuviinţă a urma greşalelor, ce le-au făcut alţi tălmăcitor, ori pentru neştiinţa limbii, sau pentru necunoştinţa tâlcuirii Dumnezeeşti Liturghii, ori siindu-să a schimba vechile greşale metahirisite de atâta mulţime de vreme […]”

Transcrierea din alfabetul chirilic aparţine blogului Tipărituri Româneşti, la fel şi imaginile filelor unde apare acest text.

Cum vede agenţia rusă Regnum istoria României şi istoria Basarabiei

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

Limba vlahă se naşte în Serbia. A apărut deja alfabetul vlah

Romanian Global News anunţă că pe 24 ianaurie se pregăteşte în Serbia adoptarea alfabetului vlah. Este vorba de o chestiune ciudată: fără implicarea vreunui for ştiinţific, exclusiv pe cale politică se încearcă promovarea unei noi limbi: limba vlahă. Deocamdată a apărut doar alfabetul vlah, pe care îl puteţi admira mai jos, în varianta chirilică şi latină.

Apariţia alfabetului vlah a fost anunţată în presa sârbă încă din luna decembrie a anului trecut pe pagina Novosti. (merită citite comentariile de la acest articol, chiar dacă sunt în sârbă Google translate permite să îţi faci o idee despre ce este vorba)

Cred că ar trebui să apară o reacţie din partea Academiei Române. Ar trebui să apară o reacţie şi din partea Academiei de la Belgrad. Ca să nu vorbesc de reacţii obligatorii din partea politicienilor români. Serbia vrea să repete expermientul toxic al limbii moldoveneşti.

Când limba română devine limbă franceză

Nicolae Dabija povesteşte în primul număr al revistei Munchhausen de la Chişinău un episod fascinant. După cel de-al Doilea Război Mondial, un basarabean s-a gândit să se ascundă de persecuţiile sovieticilor. Şi s-a ascuns unde a crezut că nu-l va căuta nimeni: în munţii Pamir din Tadjikistan. Acolo, într-un sat izolat de lume, a ajuns profesor de limbă franceză. A predat el vreme de câteva decenii, până când un elev de-al lui s-a dus să dea examen de limbă franceză. Examen care s-a dovedit o surpriză totală, atât pentru comisie, cât şi pentru candidat: omul nu reuşea să se facă înţeles. După ceva verificări s-a dovedit că studentul tadjic vorbea foarte bine limba română. Basarabeanul autoexilat habar nu avea de franceză – dar nici tadjicii, aşa că româna a devenit o franceză cât se poate de valabilă…

 

[newsletter]

O inovaţie sârbească: limba vlahă cu caractere chirilice

Serbia se străduieşte să impună o nouă limbă: limba vlahă, scrisă cu caractere chirilice. Bineînţeles, total diferită de limba română. O re-editare a conceptului stalinist de limbă moldovenească, care – nu-i aşa? şi ea este total diferită de limba română şi se scrie cu caractere chirilice.

La Centrul de Geopolitică al Facultăţii de Sociologie a avut loc miercuri seară o conferinţă a reprezentanţilor românilor din Valea Timocului, Serbia: protopopul Boian Alexandrovici, Zavişa Jurj (Asociaţia Ariadne Filum), Predrag Balaşevici (preşedinte Partidul Democrat al Românilor) şi Dragan Demici (vicepreşedinte Partidul Democrat al Românilor). După nume nu prea par români – dar trebuie ţinut cont de mărturia părintelui Boian care spune că şi în ziua de azi preoţii sârbi refuză să boteze copii românilor cu nume româneşti şi le dau nume sârbeşti. Astfel Floarea devine Ţveta, Barbu devine Barbulovici şi tot aşa. Cei patru români din Valea Timocului au vorbit în faţa unei audienţe de 50 de persoane în limba învăţată acasă („limba vlahă” – în realitate graiul bănăţean al limbii române) şi nimeni nu s-a plâns că nu au înţeles ce s-a spus.

Ideea principală este simplă: autorităţile sârbe refuză să acorde românilor din Valea Timocului câteva drepturi fundamentale (consacrate prin tratate internaţionale) cum ar fi mass-media, şcoala şi biserică în limba română. Şi astfel procesul de asimilare merge mai departe în forţă.