Arhiva etichetelor: manipulare prin presa

Transilvania fără transilvăneni şi Basarabia fără basarabeni

Adevărul publică un articol cu titlu bombastic: Fapte puţin ştiute despre cum s-a făcut Unirea din 1918. Fraza care i-a scăpat lui Ion Brătianu: „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!“. Materialul „şocant” este o prelucrare a Florinei Pop după un articol de Ovidiu Pecican şi ne este prezentat ca un fel de demitizare a Unirii de la 1 decembrie 1918. Pe scurt: Florina Pop îl citează pe Ovidiu Pecican, care citează un articol publicat sub semnătura lui Panait Istrati în periodicul genevez „La Feuille” pe 24 mai 1919, articol încheiat cu fraza:

Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”.

Şi ni se mai oferă un rezumat al ideilor lui Ovidiu Pecican:

Există o serie de mărturii contemporane cu privire la violenţa şi lipsa de menajamente cu care noua ordine de la Bucureşti şi-a impus, îndată după 1 decembrie 1918, propriile reguli. Le socotea caduce (şubrede, fără putere legală) pe toate cele dinainte fiindcă aparţinuseră ordinii acceptate şi promovate de statalitatea austriacă.

Pecican vorbeşte de existenţa unor scrisori, a unor rapoarte mai mult sau mai puţin oficiale, fărâme memorialistice şi articole ori acte oficiale care arată cum s-a făcut Unirea din 1918 a Transilvaniei, şi cum nu este descrisă în manualele de istorie.

Demitizare! De fapt transilvănenii nu au dorit Unirea cu România, unire care a fost făcută violent. Parcă seamănă cu tezele comuniste de la Chişinău, nu?

Doar că există unele probleme cu articolul prezentat mai sus. Pe Florina Pop o scuz, probabil este o jurnalistă impresionată de misterele din 1919, luptă şi ea pentru demitizarea istoriei românilor. Însă Ovidiu Pecican este doctor în istorie, nu are cum să nu ştie despre conceptul de critică a izvoarelor. Pe scurt: sursele folosite în scrierea istoriei trebuie încadrate în timp, în contextul evenimentelor, trebuie văzute interesele autorilor etc. pentru a avea o imagine cât mai apropiată de adevăr. Ori tocmai în aceasta constă trucul lui Ovidiu Pecican în acest caz: articolul lui Panait Istrati este scos din contextul lui istoric. De dragul istoriei românilor voi face eu treaba asta cu încadrarea.

În primul rând trebuie spus că articolele de presă se numără printre sursele tratate cu maximă precauţie de către istorici. Când sunt folosite totuşi, ele au rolul de a ilustra atitudini şi curente de opinie, nicidecum pentru stabilirea faptelor. Însă şi evoluţia opiniilor şi a percepţiilor din presa contemporană poate fi folositoare. Dar haideţi să vedem ce se petrecea în jurul datei de 24 mai 1919, data publicării articolului lui Panait Istrati în Elveţia.

La Paris era în plină desfăşurare Conferinţa de Pace care retrasa graniţele Europei conform principiului naţiunilor. La Budapesta fusese proclamată pe 21 martie 1919 Republica Sovietică Ungară, o încercare de a menţine sub control fostele teritorii imperiale cu sprijinul noii formate Uniunii Sovietice. Pe 15 aprilie a început prima fază a războiului dintre România şi Republica Sovietică Ungară, desfăşurată în Transilvania. După aproape 2 săptămâni de lupte, pe 2 mai, guvernul comunist de la Budapesta cerea României încheierea păcii – Armata Română ajunsese pe Tisa.

După această înfrângere, Republica Sovietică Ungară s-a îndreptat împotriva Cehoslovaciei, iar bătăliile de aici s-au purtat în luna mai 1919. Ideea era ca sovieticii de la Budapesta să reuşească să facă joncţiunea cu sovieticii de la Moscova – fie prin Cehoslovacia, fie prin România (iar după spargerea Europei Centrale urma ca întreaga Europă să se bucure de binefacerile bolşevismului, conform planului copt la Moscova).

Şi încă un detaliu: titlul articolului lui Panait Istrati este „Despre conferinţa Un popor martir”. Nu am citit acest articol, dar bănuiesc că este vorba de o critică la adresa uneia din multele conferinţe organizate de liderii românilor transilvăneni în Europa occidentală pentru promovarea Unirii de la 1 decembrie 1918. Panait Istrati era în tabăra cealaltă, a social-democraţilor occidentali pe cale de a se bolşeviza. Articolul violent anti-românesc al lui Panaint Istrati a apărut într-o perioadă în care România dădea peste cap planurile sovietice din Europa centrală şi de est şi avea ca ţintă combaterea conferinţelor pro-româneşti. (Am notat aici câteva idei despre evoluţia de frunză în bătaia vântului a lui Panait Istrati).

Cât despre afirmaţia lui Panaint Istrati că Ion Brătianu ar fi spus „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!” nu îi prea pot acorda mare credit, având în vedere sursa acestui citat. Doar îmi sare în ochi asemănare cu sloganul comunist de la Chişinău „românii vor Basarabia fără basarabeni”.

P.S. Armata Română a cucerit Budapesta pe 4 august 1919, am publicat aici un album foto gratis care ilustrează campania împotriva Ungariei bolşevice şi în care puteţi citi traducerea unui raport al serviciilor secrete britanice despre guvernul comunist maghiar din 1919.

În apărarea ambasadorului României la Londra, Ion Jinga

Vlad Mixich îl desfiinţează pe ambasadorul României la Londra într-un articol pe Hotnews. Se învârte junele nostru jurnalist în jurul cireşului ce se învârte şi îl face direct prost pe ambasador.

„Domnul Ion Jinga nu face altceva decât să se înscrie într-o îndelungată şi consistentă tradiţie a statului român: aceea de a fi prost chiar şi atunci când e uşor să fii decent.”

În stilul suav-concupiscent cultivat de Pleşu, Vlad Mixich pare că scrie spălat, dar îl toacă nemilos pe Ion Jinga. Îi ridică în slăvi pe diplomaţii japonezi de la Bucureşti care vorbesc limba română cu accente regionale şi cu o „gramatică incasabilă”. Ne dă şi două videoclipuri pentru comparaţie, ambasadorul Ion Jinga şi diplomatul japonez Yoshihiro Katayama. L-am ascultat şi eu pe samurai – nu are o gramatică chiar incasabilă, are mari probleme cu prepoziţiile şi cazurile substantivelor. Nu e chiar vorbitor nativ. Iar Jinga vorbeşte decent limba engleză, fără greşelile oribile ale lui Crin Antonescu, are însă o mare problemă cu accentul.

Tot respectul pentru diplomaţii care învaţă foarte bine limba română. Doar că nu trebuie să uităm o chestiune: este nevoie de anumite dotări native pentru a învăţa foarte bine o limbă străină. Sau să fii asiatic. Iar mai presus de toate pronunţia într-o limbă străină este cea mai dificilă chestiune (de-asta există fonetica).

Una peste alta: ambasadorul Ion Jinga nu a meritat tratamentul la care a fost supus în presa românească. Pentru un ambasador bun nu este nevoie doar de cunoaşterea foarte bună a unei limbi străine. Este nevoie de mult mai multe, altfel toţi ambasadorii şi diplomaţii ar fi absolvenţi ai Facultăţii de limbi străine.

Moise Guran, un dezinformator de modă veche

Să vă spun o poveste care merită băgată în cursul scurt de propagandă gri. Ştiţi despre ce este vorba, amestecul nediferenţiat de adevăr şi minciună care serveşte unui scop ascuns. Pentru ca reţeta să funcţioneze avem nevoie de un laborator de creaţie unde se prepară amestecul toxic, apoi un lansator cu credibilitate, un gornist pe care îl ascultă lumea. Şi nu în ultimul rând avem nevoie de răspândaci de bună credinţă, de relee care să preia mesajul gornistului şi să-l ducă mai departe, ca nişte apostoli pe invers. Dar să începem cu începutul:

Laboratorul toxic

În ziua dezbaterii bugetului, pe 5 februarie, 23 de ONG-uri au făcut public un comunicat în care anunţau că anual statul dă cultelor religioase 540 milioane de euro, reprezentând 0,4% din PIB şi cereau ca asta să nu se mai repete. 23 de ONG-uri cu nume răsunătoare (lista aici) în realitate dacă îi aliniezi pe toţi, scoţi dracii din ei cu două molitve, nu sunt aşa mulţi. În sfârşit, aceeaşi veche gaşcă de rătăciţi, veşnica echipă de zgomote. Bineînţeles, a bubuit rapid pe net şi la televiziuni: peste „jumătate de miliard de euro pentru Biserica Ortodoxă Română”, lamentări şi plânsete de grija profesorilor şi a medicilor.

Gornistul Moise Guran

Trâmbiţa Judecăţii de Apoi pe rit bezbojnic a sunat-o marele analist financiar de la TVR1 Moise Guran, la o oră de maximă audienţă. Îl ştiţi pe Moise Guran, un băiat serios care prezintă nişte cartoane frumoase cu cifre şi face interpretări, trage concluzii etc. Omul era şi pentru mine până acum dincolo de orice îndoială, chiar îmi plăceau emisiunile lui. Şi în aceeaşi zi cu publicarea scrisorii celor 23 de ONG-uri Moise Guran şi-a deschis emisiunea cu „jumătatea de miliard pentru Biserica Ortodoxă”. Ia priviţi ce carton frumos are!

Moise Guran la ora de business

Moise Guran la ora de business

Uşor inexplicabil cum „540 milioane euro pentru cultele religioase” din apelul iniţial s-au transformat în „540 milioane euro pentru Biserica Ortodoxă”. Probabil a zis să nu se supere musulmanii pe el. Nici eu nu mă supăr, ortodocşii sunt majoritari, hai să zicem 540 milioane euro la ortodocşi. Dar comparaţia e frumoasă rău!
Deci Moise Guran, ca un analist feroce, compară aşa: „salarii medici” şi „salarii profesori” cu „Biserica Ortodoxă”, în loc să compare „salarii medici” cu „salarii preoţi”, cum ar fi fost corect. În discurs şi pe blogul său Moise Guran face nişte piruete retorice, că în cele 540 milioane euro sunt incluse şi salariile preoţilor, bla-bla. Da, dar Moise Guran, ca un vechi om de televiziune ştie că „verba volant”, iar imaginea se lipeşte de retină. Ceea ce s-a şi întâmplat: nici unul din răspândaci nu a ţinut seama de piruetele lui Moise Guran, au înghiţit-o direct şi s-au apucat şi ei de făcut calcule (precum Robintel): 4.444 euro pentru fiecare medic faţă de 9.642 euro pentru fiecare preot! Oribil! Nimeni nu a mai ţinut seama de diferenţa „540 milioane euro includ şi salariile preoţilor” şi să caute care este suma salariilor, să facă o comparaţie onestă.

… şi adevărul?

Adevărul umblă cu capul spart în ţara românească. În aceeaşi zi în care furia bezbojnică invada televiziunile şi internetul, România Liberă punea lucrurile la punct. „Jumătatea de miliard de euro” din comunicatul celor 23 de ONG-uri nervoase s-a dovedit în proiectul de buget a fi de doar 70 milioane euro. Iar salariile personalului clerical pentru anul 2013 (toate cultele, nu doar ortodocşii) vor fi de 260 milioane lei, adică 60 milioane euro. Şi acum să modificăm cartonul lui Moise Guran: salarii medici – 200 milioane euro, salarii profesori – 1,2 miliarde euro, salarii preoţi – 60 milioane euro. Parcă e altceva, nu?
Unele din cele 23 de ONG-uri şi-au recunoscut greşeala printre dinţi, cifra lor era luată chipurile dintr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Române care spunea că biserica primeşte 0,4% din PIB, au făcut ei calculul şi le-a ieşit 540 milioane euro. Printre ONG-urile astea minunate se numără şi Active Watch, asociaţia aia care îi învaţă pe jurnalişti verificarea informaţiei din trei surse şi responsabilitatea informaţiilor aruncate în spaţiul public.
Dar a făcut Moise Guran o nouă emisiune în care să spună că a dat-o grav de perete şi să îşi ceară scuze? Blogerii care au preluat calomnia asta s-au apucat să scrie vreo erată? Cele 23 de ONG-uri au anunţat că îşi retrag scrisoarea? Facebook-ul duduie de indignare împotriva preoţilor care iau salarii de 540 milioane euro. Apar şi reacţii de genul acesteia. Sau interpretări exclusiv în baza cartonului mincinos prezentat de Moise Guran (aici). Iniţial vroiam să fac o listă cu toţi rătăciţii care au preluat ştirea mincinoasă a lui Moise Guran, însă sunt mulţi şi ar însemna să-mi pierd timpul degeaba. Efectul acestei minciuni a fost devastator pentru imaginea Bisericii Ortodoxe Române, toate site-urile de ştiri au lansat dezbateri împotriva bisericii.
Pentru mine Moise Guran şi-a pierdut statutul de standard jurnalistic. Nu poţi să arunci pe TVR1 cifre scoase din burtă, neverificate şi să calomniezi cea mai mare parte din oamenii acestei ţări (care până la urmă îţi plătesc salariul prin taxa radio-TV!). Toată lumea îl înjură pe Mihai Gâdea care îşi lucrează dovezile televizate în Photoshop. Ei bine, Moise Guran a reuşit să coboare mai jos.

Ipocrita propagandă împotriva ACTA

Îndrăgitul Eftimie remarcă pe blogul său că există o mare ipocrizie în campania împotriva ACTA. De exemplu au început să zbiere împotriva ACTA şi creatorii serialului Robotzi, aceiaşi care se plângeau că internauţii le fură munca (şi, implicit, le micşorează câştigurile).

Chemările la luptă împotriva ACTA au început să se înmulţească. E vorba de o campanie fără obiectiv real, dar care dă senzaţia de participare. ACTA există şi va exista, fie că are forma juridică actuală, fie că nu o are. Providerii de internet îţi pot „spiona” activitatea încă de la apariţia internetului. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt vă recomand cartea lui Clifford Stoll „Cuckoo’s Egg” (nu este gratis pe net din ce ştiu, eu dar aici puteţi citi o versiune pe scurt a poveştii primului hacker atestat din 1986)

Deci: providerii de internet îţi pot urmări activitatea. Problema este să o facă doar cu mandat judecătoresc. Legislaţia românească actuală oferă această garanţie, la fel şi proiectul ACTA. Celor care nu le place actuala variantă a legislaţiei privind internetul le recomand călduros Rusia şi China, ţări unde pirateria este absolut OK şi nimeni nu urmăreşte activitatea pe net, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de exprimare.

Vă mai recomand pentru lectură în chestiunea ACTA ce au mai scris Răzvan Cucui (aici şi aici) şi Andrei Manţog, aici.

 

 

Minciunile despre acordul ACTA

Presa romaneasca raspandeste o gramada de minciuni referitoare la acordul ACTA. Majoritatea afirmatiilor circulate pe internet despre acest document sunt preluate cuvant cu cuvant din luarile de pozitie ale unor asociatii obscure. Politicienii se lipesc si ei in fuga de acest curent care prinde aripi pe internet, doar-doar vor mai gabji niste voturi. Aproape nimeni nu a verificat ce inseamna ACTA, in schimb sunt propagate tot felul de minciuni, cum ar fi cele din lista de mai jos:

Minciuna 1: Acordul ACTA a fost negociat in secret

De fapt acordul ACTA a fost facut public la nivelul Uniunii Europene inca din noiembrie 2010. Traducerea in limba romana a acordului ACTA este la dispozitia oricui aici, inca din august 2011.

Evaluarea ACTA facuta de Parlamentul European este publica din iunie 2011.

Si ma opresc aici. Cine era interesat de subiect si vroia sa il dezbata public putea sa o faca in urma cu 7-8 luni de zile.

Minciuna 2: Guvernul Romaniei a semnat in secret acordul ACTA

Aici exista o unda de adevar, mai ales in urma declaratiei premierului Boc ca habar nu are ce e cu ACTA. De fapt implicarea guvernului Romaniei in negocierea acordului ACTA a fost minima din simplul motiv ca acordul ACTA a fost negociat de Comisia Europeana in urma mandatului dat de Consiliul European (politicile UE sunt mai complicate, dar nu este nimic ilegal sau secret in modul in care a fost negociat acordul ACTA).

Minciuna 3: Politicienii romani n-au stiut ca se negociaza acordul ACTA

Parlamentul European a informat Parlamentele nationale ale tarilor membre UE inca din luna iulie 2011 despre acordul ACTA. Ba mai mult, a fost solicitata si o opinie a parlamentelor nationale asupra acestui acord, tot din iulie 2011. Au raspuns pozitiv pana acum Germania, Slovenia, Suedia, Polonia si Marea Britanie (puteti vedea aici). Parlamentul Romaniei a primit si el instiintarea din iulie 2011, pana acum nu a facut nimic in legatura cu ACTA.

Nu este vina nimanui ca parlamentarii romani au avut in 2011 alte prioritati in afara de acordul ACTA. Iar faptul ca se trezesc acum sa aiba tot felul de pareri este o ipocrizie.

Minciuna 4: ACTA va permite spionarea utilizatorilor de internet fara mandat judecatoresc

Aceasta minciuna se bazeaza pe presupunerea ca aproape nimeni nu citeste originalul ACTA. La articolul 11 se spune clar ca furnizarea datelor infractorilor de pe internet se face “in cadrul procedurilor judiciare” de catre “autoritatile judiciare”.

In Romania cel putin nu este nimic nou. Primul caz de roman amendat pentru ca a incarcat filme prin DC++ dateaza din anul 2009. De atunci incoace au fost alte zeci de cazuri de amenzi pentru incalcarea drepturilor de autor pe internet. Toate aceste cazuri presupun un mandat judecatoresc care ii obliga pe furnizorii de servicii de internet sa puna la dispozitia autoritatilor informatii legate de activitatea urmaritilor. Nimeni nu se poate ascunde pe internet, ca nu e padure.

Minciuna 5: ACTA va limita libertatea de exprimare pe internet

Aici va las sa cititi singuri textul acordului (vezi linkul de mai jos) si sa imi aratati unde si cum se prevede in acest acord limitarea libertatii de exprimare.

TEXTUL COMPLET AL ACTA ÎN LIMBA ROMÂNĂ PUBLICAT PE 23 AUGUST 2011