Arhiva etichetelor: Marea Britanie

De ce a abandonat Churchill Europa de Est

winston-churchill

Pe 22 mai 1945, la doar două săptămâni de la înfrângerea Germaniei naziste, pe biroul premierului britanic Winston Churchill se găsea dosarul ultrasecret cu numele de cod „UNTHINKABLE”. Coperta dosarului purta o explicaţie sumară „Ameninţarea Rusiei la adresa civilizaţiei occidentale”, iar numele de cod UNTHINKABLE era destinat unei operaţiuni cu adevărat de neimaginat: declanşarea unui atac al forţelor britanice şi americane împotriva aliatului de până în acel moment, Uniunea Sovietică. Scopul acestui atac era descris astfel „Obiectivul general şi politic este să impunem Rusiei voinţa Statelor Unite şi Marii Britanii”, „voinţa” fiind descrisă ca atingerea unei înţelegeri corecte în privinţa Poloniei. Premierul Churchill dorea să ştie dacă putea conta pe forţa militară în eliberarea Europei răsăritene din ghearele imperiului sovietic. Răspunsul militarilor britanici care au analizat posibilitatea unui război imediat cu sovieticii a fost unul care a pecetluit soarta est-europenilor: armata sovietică nu putea fi înfrântă în acel moment. Dosarul a rămas secret până în 1998.

Câteva citate traduse din acest document:

2. Obiectivul general şi politic este să impunem Rusiei voinţa Statelor Unite şi Marii Britanii. Deşi „voinţa” celor două state poate fi rezumată la o înţelegere corectă cu privire la Polonia, acest lucru nu limitează amploarea acţiunilor militare. Un succes rapid ar putea determina Rusia să se supună voinţei noastre, cel puţin pentru o perioadă; dar există posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple. Ruşii vor decide. Dacă vor război total, se află în postura să-l aibă.

3. Singura cale de a ne atinge obiectivul, având şi rezultate de durată, este victoria într-un război total, victorie înţeleasă în termenii menţionaţi în paragraful 2.

4. Dincolo de posibilitatea izbucnirii unei revoluţii în U.R.S.S. şi căderea actualului regim politic – subiect despre care nu avem competenţa să ne pronunţăm – înfrângerea Rusiei este posibilă prin:

a) Ocuparea unor zone metropolitane ale Rusiei, care să reducă posibilitatea de producere de armament, astfel încât rezistenţa să devină imposibilă.

b) O înfrângere categorică a trupelor ruseşti pe câmpul de luptă, astfel încât U.R.S.S. să nu poată continua războiul.

5. Situaţia poate evolua de aşa natură încât ruşii să se retragă fără să sufere o înfrângere decisivă. Foarte probabil că în acest caz ei vor adopta tactica pe care au folosit-o cu succes împotriva germanilor în conflictele precedente, profitând de întinderea teritoriilor. În 1942 trupele germane reuşiseră să ajungă în zona Moscovei, Volga şi Caucaz, dar tactica dezmembrării fabricilor, combinată cu dezvoltarea unor noi resurse şi ajutorul aliaţilor i-a permis U.R.S.S. să continue lupta.

6. Practic nu există nici o limită în privinţa distanţei până la care trupele aliate trebuie să pătrundă în Rusia pentru a face rezistenţa imposibilă. Nu ar fi suficient nici dacă trupele aliate ar ajunge la fel de repede până în zona în care au ajuns germanii în 1942, având în vedere că acestă pătrundere nu a dus la nici un rezultat decisiv.

Concluzii:

a) Dacă ne angajăm într-un conflict cu Rusia, trebuie să ne pregătim pentru un război total, care va fi lung şi costisitor.

b) Faptul că trupele noastre sunt inferioare numeric ne determină să fim sceptici în privinţa unei victorii rapide, chiar dacă din punct de vedere politic o astfel de victorie ar fi suficientă pentru a ne atinge scopurile.

Puteţi citi aici integral dosarul UNTHINKABLE.

 

Marea Britanie nu va face nimic pentru Ucraina

Union Jack

Marea Britanie va descuraja orice fel de discuţii NATO pentru pregătiri militare referitoare la situaţia din Ucraina şi nu va închide relaţiile economice cu Rusia. Dezvăluirea vine dintr-un document secret al Guvernului britanic publicat de BBC.

Documentul spune că „Marea Britanie nu ar trebui să susţină deocamdată sancţiuni comerciale sau să închidă centrele financiare ale Londrei pentru ruşi” iar miniştrii britanici ar trebui „să descurajeze orice fel de discuţii (de ex. în cadrul NATO) pentru pregătiri militare”. Cel mult britanicii vor susţine planuri UE pentru a asigura Ucrainei surse alternative de aprovizionare cu gaze naturale şi petrol în cazul în care Rusia va închide conductele.

Nici Germania nu va merge dincolo de declaraţii faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina – este mult prea dependentă de resursele naturale furnizate cu bunăvoinţa Moscovei. Acest document cam pecetluieşte soarta Ucrainei, Polonia s-a grăbit degeaba să ceară consultări la NATO privind situaţia actuală. Marea Britanie nu are de gând să susţină nici măcar planuri militare. Rămâne de văzut ce poziţie vor adopta SUA la reuniunea NATO.

Se pare că Ucraina a cam rămas singură. Va primi foarte multe declaraţii de susţinere şi cam atât.

Tom Gallagher, un rasist nesimţit. Românii şi ţiganii – popoare inferioare

Union Jack

Sub titlul ironic „Micii englezi şi românii globali” expertul britanic Tom Gallagher ne mai dă o lecţie pe Contributors.ro şi ne demonstrează că poţi fi un rasist nesimţit care se exprimă politicos. Omul ne explică prin prisma falsei umilinţe cum au dreptate tabloidele britanice care îi spurcă pe români de câteva luni.

Tema e binecunoscută: invazia românilor în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2014. Din punctul meu de vedere chestiunea e simplă: în 2007 România şi Marea Britanie au semnat un contract, Tratatul de aderare la UE. De atunci şi până acum Marea Britanie a profitat de pe urma acestui contract, acum când – chipurile! – România ar putea să profite şi ea, Marea Britanie, tabloidele britanice şi Tom Gallacher ne spun că „Halt!” Luaţi-vă nene fregatele înapoi, că Năstase a fost bun când v-a cumpărat cazanele!

Dar să ne întoarcem la rasismul domnului Tom Gallagher. Citez:

În mod surprinzător, cred că una dintre cele mai mari provocări este aceea că romilor le lipseşte o identitate de grup puternică, legată de etnie sau naţionalitate. Dacă ar fi avut o cauză comună, indiferent cât de incomodă ar fi fost aceasta pentru cei cu care împart acelaşi teritoriu, probabil că negocierea cu ei ar fi fost mult mai la îndemână. Ar fi avut lideri, aspiraţii şi o agendă politică imediată. Dar, luaţi laolaltă, nu par să aibă nicio perspectivă pe termen lung. Fără îndoială, există romi care doresc să avanseze pe scara socială şi să nu reprezinte o problemă în comunităţile din care fac parte. Însă este tragic că, în rândul propriei etnii, nu există modele de urmat, demne de admiraţie.

Măiestrie stilistică! Să vă explic: formularea lui Gallagher este o comparaţie neterminată – ţiganii sunt aşa şi pe dincolo, ceea ce este rău, iar elementul lipsă sunt restul etniilor europene, care sunt bune – ergo ţiganii sunt puţin inferiori celorlalţi europeni. Asta la pachet cu regretul exprimat că ţiganii nu au un loc al lor, cu lideri cu care să se poată negocia, nu chiar ca în ghetourile evreieşti, dar pe-acolo. Mă refer mai încolo la chestiunea unei identităţi etnice sau naţionale puternice. După această probă de măiestrie stilistică, Tom Gallagher ne trânteşte şi o primă concluzie: românii au început să semene cu ţiganii, uşor inferiori celorlalţi europeni, nu foarte mult, dar inferiori – un fel de trib condus de nişte bulibaşi.

Oricât de greu mi-ar fi să o spun, mă tem că, astăzi, societatea românească în ansamblu seamănă tot mai mult cu cea a romilor, împărtăşindu-i orizontul extrem de limitat. Educaţia este tot mai puţin apreciată, după cum se vede şi din numeroasele cazuri de înşelăciune. Cetăţenii sunt tot mai puţin interesaţi de politică şi la fel de uşor de manipulat de către „bulibaşi“ precum Victor Ponta sau Dan Voiculescu, precum majoritatea romilor de către propriii şefi de trib.

Mai presus de orice, reacţia multor tineri români faţă de România este similară cu cea a majorităţii cetăţenilor de etnie romă. Nu este o ţară care să îi inspire, care să îi determine să coopereze cu ceilalţi sau să facă sacrificii. Este doar un teritoriu în care locuiesc din întâmplare şi, pentru mulţi dintre ei, a pleca fără a se mai întoarce vreodată nu implică niciun sentiment al dezrădăcinării. Mai mult, pentru românii de peste hotare care îşi abandonează, cât ai clipi, valorile culturale renunţând la orice legătură cu ţara de origine pare a fi chiar o uşurare.

Şi de aici începe nesimţirea. După zeci de ani de propagandă a corectitudinii politice stupide, zeci de ani de reprimare surdă a oricărei forme de naţionalism românesc, Tom Gallagher ne anunţă senin:

În prezent, Anglia este martora naşterii unei mişcări de salvare a valorilor şi intereselor naţionale, care, în curând, ar putea deveni mult mai puternică decât aceste mininaţionalisme. (…) Dimpotrivă, în Marea Britanie naţionalismul nu a fost niciodată discreditat. Formele extreme au fost, într-adevăr, repudiate şi secolul XX a fost unul al eşecului total pentru extrema dreaptă, în Marea Britanie (spre deosebire de Spania, Franţa, Italia etc.). Mesajul lui Churchill, în cel de-al doilea război, a fost unul puternic naţionalist.

Acelaşi Tom Gallagher mai are puţin şi lăcrimează spunându-ne că în România aproape a dispărut naţionalismul. Mă opresc aici.

Proiectul colonizării evreilor din România în Africa

Căutând informaţii despre relaţiile economice româno-britanice am dat peste un proiect de colonizare a evreilor din România în Rhodesia de Nord, Zambia de astăzi. Este vorba de stenograma discuţiei dintre ministrul de Externe britanic lordul Halifax şi ministrul român de Externe Nicolae Petrescu Comnen, discuţie care a avut loc pe 17 noiembrie 1938, în timpul vizitei regelui Carol al II-lea la Londra.

Ce m-a surprins cel mai mult: nu că ministrul român de Externe al regelui Carol al II-lea cerea colonizarea evreilor din România în Africa, ci că lordul Halifax se declara de acord şi vorbea deschis despre un proiect britanic în acest sens. Mărturisesc că nu am auzit foarte multe despre proiectele britanice de colonizare a evreilor în Africa. Am mai citit câte ceva despre planurile naziştilor de deportare a evreilor în colonia franceză Madagascar şi asta după căderea Franţei (detalii aici). În rândurile ce urmează puteţi citi traducerea fragmentului cu pricina, mai jos puteţi vedea fotocopiile documentului (National Archives UK, HM Treasury, T 160/908). Chiar aş vrea să citesc un studiu serios despre implicarea Marii Britanii în chestiunile legate de evreii din Europa înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

„11. La sfârşit, dl. Comnen a ridicat chestiunea evreiască. El a spus că în România trăiesc în jur de 1 milion de evrei, însă problema evreiască din această ţară nu a devenit încă acută. Există, oricum, permanent posibilitatea apariţiei problemelor şi ca aceste probleme să devină mai mari în urma evenimentelor din alte ţări. Chestiunea evreiască din România nu este una religioasă şi nici ideologică, ci este una pur economică. Evreii din această ţară au monopolizat în mare măsură anumite profesii, cum ar fi avocatura şi medicina. Fără îndoială, asta a creat un sentiment anti-evreiesc considerabil, care s-a accentuat cu trecerea timpului. Înainte să vină aici, a fost abordat de mai multe delegaţii reprezentând minoritatea evreilor, care i-au solicitat să facă tot ce poate pentru a obţine sprijinul Guvernului Majestăţii Sale pentru găsirea unei soluţii la această problemă. Ei i-au atras atenţia asupra faptului că există mari porţiuni ale Imperiului Britanic, mai ales în Rhodesia de Nord, care ar fi foarte potrivite pentru colonizare şi dezvoltare şi care în prezent sunt foarte puţin populate de albi. Dl. Comnen şi-a dat seama că nu pot fi găsite soluţii imediate şi rapide, însă crede că dacă Imperiul Britanic ar putea, în principiu, să rezerve un anumit teritoriu britanic pentru colonizarea evreilor, mai multe guverne europene interesate de această chestiune ar fi bucuroase să discute cu Guvernul Majestăţii Sale posibilităţile prin care populaţia evreiască ar putea fi transferată gradual într-un teritoriu compact unde aceştia ar putea fără îndoială, prin vrednicia şi abilităţile lor, să adauge bogăţie şi putere Imperiului Britanic. Fără îndoială va trebui să existe o comisie care să examineze posibilităţile tehnice ale unui astfel de proiect şi a sugerat că dacă va părea posibil dintr-un punct de vedere tehnic ar putea exista un acord cu Guvernul României şi cele ale altor ţări astfel încât un anumit număr dintre cetăţenii evrei să li se permită anual să meargă în noul teritoriu. Este de părere că acest proiect ar trebui introdus treptat, iar eventualii emigranţi ar trebui să fie potriviţi pentru rolul pe care vor trebui să îl joace în noua lor casă.

12. I-am spus d-lui Comnen că de fapt chiar am luat în considerare ceva de genul acesta. Deja i-am instruit pe guvernatorii din anumite părţi ale Imperiului Colonial, inclusiv pe guvernatorul Rhodesiei de Nord să raporteze cât mai repede despre posibilitatea, în principiu, de rezervare a unui anumit teritoriu pentru punerea în practică a unui astfel de proiect. Noi suntem conştienţi de urgenţa chestiunii şi sperăm că ar putea fi posibil să facem cel puţin un anunţ preliminar la începutul săptămânii viitoare.”

Independenţa Scoţiei, un subiect care nu ne interesează

În România toată lumea este interesată de Gigi Becali, pe nimeni nu interesează ce se întâmplă la Londra. S-ar putea ca din 2014 Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să piardă Scoţia. Premierul britanic David Cameron a semnat un memorandum prin care este de acord ca în anul 2014 Scoţia să poată desfăşura un referendum asupra independenţei. Mai multe detalii la BBC.

Povestea asta are semnificaţii gigantice pentru România. Referendumul pentru independenţa Scoţiei va stabili un precedent la nivelul Uniunii Europene şi în sistemul legal internaţional. O victorie a scoţienilor care vor să fie independenţi va declanţa un val de cereri asemănătoare în toată europa. Spania şi Italia au îngrijorările lor, însă nici în Franţa lucrurile nu stau pe roze (ştiaţi că naţionaliştii bretoni au dus o campanie cu bombe între anii 1970-1990?).

Pentru România chestiunile legate de secesiune şi federalism sunt extrem de contondente (să nu mai adăugăm şi povestea Basarabiei!) – însă agenda publică este ocupată de maimuţoi. Când problemele de genul acesta vor scăpa de sub control toată lumea va fi uimită: vai! Dar de ce ni se întâmplă nouă? Pentru că am căscat gura la Gigi Becali şi nu ne-a interesat independenţa Scoţiei.

Cinematografie protocronistă în Marea Britanie? Quite disturbing!

Imogen Poots în rolul vrăjitoarei celte Arianne, filmul Centurion

Imogen Poots în rolul vrăjitoarei celte Arianne, filmul Centurion

Să vă fac rezumatul unui film: un centurion roman scapă cu viaţă în urma unui atac al dacilor. Pe drumul de întoarcere se întâlneşte cu o legiune în marş şi i se alătură doar pentru a vedea cum o ambuscadă a dacilor distruge respectiva legiune. După multe aventuri se îndrăgosteşte de o vrăjitoare dacă şi rămâne alături de ea. Realizarea acestui film este susţinută financiar de un departament al guvernului României cu bani proveniţi de la Loteria Naţională.

Cum credeţi că ar reacţiona actuala intelighenţie de la Bucureşti? Eu sunt gata să pariezi că ar izbucni un cor de zbierete despre reînvierea protocronismului comunist, despre reactivarea vulgatei istorice stalinist-naţionaliste (odioasă expresie!) etc. De fapt nici nu cred că ar fi posibilă finanţarea şi realizarea unui astfel de film, zbieretele ar izbucni la primele semne că un astfel de proiect ar putea fi pus în practică.

Şi totuşi un film ca cel descris mai sus a fost realizat. În Marea Britanie. Doar că în loc de daci, în acest film apar picţii (celţii strămoşi ai scoţienilor). În rest totul rămâne cum am spus. Filmul a fost susţinut financiar de UK Film Council cu bani de la National Lottery. Are numele „Centurion„. Şi din câte am văzut nimeni nu a acuzat filmul că ar fi „protocronist”. Pentru britanici este ceva absolut natural să toarne un film despre strămoşii lor, romanii. Iar povestea cu centurionul roman îndrăgostit de vrăjitoarea celtă este destul de cusut cu aţă albă, „etnogeneza poporului britanic”, ca să zic aşa.

Şi mai sunt multe alte filme britanice la fel de problematice…