Arhiva etichetelor: Marian Coman

O carte pentru Liviu Dragnea. Altfel despre regionalizare

Ştiu că nu este frumos să-i trimiţi pe politicieni la lectură, dar asta este, nu mă pot abţine. Deci: mi-aş dori foarte mult ca Liviu Dragnea să citească „Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI)” de Marian Coman, cercetător al Institutului de Istorie Nicola Iorga.

De ce îl pun pe Dragnea să citească istorie medievală? Păi, în primul rând pentru că reorganizarea administrativă dirijată de domnia sa este total incoerentă. Pur şi simplu nu pot să înţeleg cum va fi administrată România conform viziunii lui Dragnea – şi mă tem că nici Dragnea nu pricepe. Iar cartea de care vă spun demonstrează că Ţara Românească avea pe la 1300 o administraţie mult mai coerentă decât înghesuiala de idei din căpăţânile baronilor locali de azi. Şi aşa ajungem din nou la evul mediu: baronii locali de azi sunt mult mai hapsâni decât boierii primilor Basarabi. Vorba lui Eminescu „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii/ Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…

Revenind: Marian Coman pune câteva întrebări simple – câte judeţe existau în Ţara Românească? cum erau administrate aceste judeţe? care era rolul lor? Problema este că istoricii nu au oferit răspunsuri coerente la aceste întrebări, din mai multe motive. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea istoriografia românească încă se ocupa cu strângerea surselor medievale (alcătuirea unor corpusuri de documente voievodale, colecţii de scrisori medievale şi documente externe, editarea cronicilor interne şi externe, ce spuneau călătorii străini despre ţările române etc.). În perioada comunistă s-a încheiat parţial acest enorm efort de cercetare, însă interpretarea surselor s-a izbit de o problemă majoră: istoria era văzută de Partidul Comunist drept o resursă politică şi ca atare istoricii trebuiau să respecte directivele partidului. Unii au ştiut şi au reuşit să evite capcanele materialismului dialectic, alţii s-au subordonat directivelor, fiecare cum l-a ajutat mintea şi conştiinţa. În plus a existat o viziune „încremenită” – de exemplu, în cazul judeţelor (şi nu numai) erau puse laolată informaţii de la 1300 cu cele de la 1500 sau 1600, când în realitate au existat permanent evoluţii ale administraţiei. De la 1900 până acum judeţele româneşti s-au modificat ca formă şi atribuţii de vreo 3 ori – de ce ar fi rămas neschimbate de la 1300 la 1600?

Aici intervine Marian Coman şi propune o viziune asupra evoluţiei judeţelor în primele două secole ale Ţării Româneşti. Iar aici ajunge la câteva concluzii care răstoarnă multe teze ce păreau bătute în cuie. În primul rând voievozii nu îşi exercitau puterea cu adevărat decât în zonele din jurul primelor capitale ale Valahiei (Câmpulung – Curtea de Argeş – Târgovişte). Restul ţării le cam „scăpa printre degete” voievozilor, în două forme: boierii mehedinţi (un nume de clan mai degrabă, nu denumire geografică) ţineau „aproape” şi îl dominau pe voievod, în vreme ce boierii buzoieni preferau să-şi plătească birul şi să se ţină departe de stăpânire (cu excepţia nefericită a lui Vintilă vodă, boier buzoian ajuns domnitor şi căsăpit la Jiu, unde fusese invitat de credincioşii săi boieri olteni la o vânătoare de cerbi). O altă teză a lui Marian Coman care l-ar putea interesa pe Dragnea: judeţele nu erau percepute în primele secole ale Valahiei drept unităţi teritoriale distincte şi perfect trasate. Judeţele erau în realitate conglomerate de sate solidare la plata taxelor. Administraţia medievală a Ţării Româneşti (ca toate celelate administraţii medievale!) se concentra asupra relaţiilor dintre comunităţi cu privilegii diferite: voievodul, nobilii, târgoveţii, ţăranii, mănăstirile.

Marian Coman mai propune o serie de alte rezolvări pentru probleme controversate ale evului mediu românesc: darea calului (care i-a înnebunit pe mulţi la seminarii, mai ales prin anii ’70, o polemică veche şi extrem de interesantă), originea numelui Basarabiei, localizarea Podunaviei lui Mircea cel Bătrân, trasarea graniţei dintre Ţara Românească şi Ardeal la 1520. (Multe din propunerile lui Marian Coman sunt de-a dreptul eretice, însă demonstraţiile sunt elegante şi bazate pe o bază documentară ireproşabilă).

Dacă trece pe aici vreun consilier de-al domnului Dragnea: cartea poate fi cumpărată în format electronic de aici şi în format tipărit de aici.