Arhiva etichetelor: Mihai Viteazul

În seara asta vorbesc la Radio România Cultural

De la 22:20 Radio România Cultural va difuza o discuţie între mine şi Florin Vasiliu despre bloguri şi istorie. Se poate asculta şi pe internet: în partea din dreapta sus a paginii de aici găsiţi un player.

Până diseară  puteţi să revedeţi înregistrările făcute pentru Antena 1 iarna trecută despre amantele celebre din istoria românilor: aici despre Velica amanta lui Mihai Viteazul; aici despre Elena Obrenovici a lui Alexandru Ioan Cuza; aici despre Miţa Biciclista şi regele Ferdinand; iar aici despre Elena Lupescu şi Carol al II-lea.

Povestea cu detaliul central al lui Carol al II-lea o găsiţi aici.

Aştept păreri şi comentarii.

Bătălia de la Călugăreni văzută de turci

Foarte mulţi sunt supăraţi pe filmele lui Sergiu Nicolaescu. Doar că bătălia de la Călugăreni din filmul „Mihai Viteazul” seamănă cu descrierile făcute de cronicari turci contemporani cu evenimentele. Aveţi mai jos două fragmente extrase din „Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.

Mustafa Selaniki

„Locul pe unde trebuia să treacă oastea islamică era un loc foarte păduros, mlăştinos şi îngust. De aceea, afurisiţii ghiauri, trăgînd foarte mult cu puştile, avangarda oştii islamice s-a îngrămădit spre spate. Astfel, ea a trecut prin foarte multe greutăţi şi necazuri, şi în cele din urmă s-a împrăştiat. Lângă serdarul Sinan-paşa au rămas foarte puţini oameni. Sangeacdarul oştii islamice a trecut în rândul martirilor, iar un altul a fost rănit, dar, cu toate acestea, steagul a fost salvat cu mii de greutăţi. Măria sa serdarul s-a împotmolit în mlaştină şi a scăpat cu mare greutate. Măria sa serdarul a ieşit la mal şi cu ajutorul lui Allah, cei care se risipiseră s-au adunat la un loc, iar oastea afurisiţilor ghiauri a fost împrăştiată şi tunurile lor au fost luate.”

Mehmed bin Mehmed

„După sfatul tuturor au mers trei zile şi la 18 ale lunii mai sus arătate, într-o miercuri, au ajuns în apropiere de podul Călugăreni, care era un loc păduros şi mlăştinos.

În clipa când unii dintre ostaşi se aşezau acolo, iar alţii se pregăteau să se aşeze, a apărut o ceată de ghiauri, semănând cu nişte animale şi au început lupta în apropierea acelei mlaştini. Ei aşezaseră la intrarea în pădure tunuri şi puşcaşi, care au stânjenit mult oastea islamică. De la amiază şi până la chindie s-a dat o mare luptă. Mulţi dintre ei au trecut în rândurile gaziilor şi martirilor. De asemenea şi de la ghiauri au murit mulţi şi s-au dus în iad. Şi luându-se de la ghiauri 12 tunuri, s-a obţinut victoria şi duşmanul a fost respins.”

Minciuni de la National Geographic despre statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti

Producţia locală a revistei National Geographic este plină de tâmpenii. În numărul din luna octombrie se afirmă cu seninătate că statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate este de fapt o statuie a Ioanei D’Arc pe care sculptorul francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse ar fi făcut-o pentru oraşul Nantes care nu a mai putut-o plăti. Când a venit de la Bucureşti oferta pentru o statuie a lui Mihai Viteazul, francezul a înlocuit capul Ioanei D’Arc cu cel al voievodului şi crucea cu barda.

O tâmpenie mai mare repetată cu atâta insistenţă rareori mi-a fost dat să aud. Pe net se găsesc chiar şi sculptori care susţin aceeaşi teorie. Anonimul care nu şi-a semnat articolul din National Geographic nu aduce nici un fel de dovadă, nu citează nici un document sau vreo mărturie a unui contemporan.

Statuia lui Mihai Viteazul din Bucuresti la 1890

Statuia lui Mihai Viteazul din Bucuresti la 1890

Tot felul de rătăciţi spun că talia îngustă a personajului şi „sânii” lui Mihai Viteazul constituie dovezi ale teoriei „Ioana D’Arc”. O simplă privire asupra statuii lămureşte inexistenţa sânilor. În plus, echipamentul militar al statuii lui Mihai Viteazul este în perfectă conformitate cu cel al cavaleriştilor europeni de început de secol XVII: platoşă pe piept şi spate peste o tunică cu brandenburguri, culete lamelare peste coapse, pantaloni cu cizme fără armură pentru picioare şi braţe, valtrap oriental, sabie de cavalerie încovoiată, pelerină cu guler îmblănit etc. Teoria capului înlocuit nu stă în picioare sub nici o formă, sculptorul ar fi trebuit să fie total dement să încerce să vândă o Ioana D’Arc în armură de secol XVII. Apoi mâna ridicată a personajului: Ioana D’Arc cu crucea în mâna stângă? La asta se adaugă atitudinea întregului corp: braţul ridicat îi cheamă pe cei din spate să-l urmeze, o Ioana D’Arc cu crucea ridicată ar fi trebuit să o aibă în mâna dreaptă şi să o arate celor din faţa sa.

Art Historia are o pagină dedicată statuii lui Mihai Viteazul din Bucureşti bine documentată care lămureşte chestiunea copiei. Sculptorul Carrier-Belleuse a folosit acelaşi model de cal pentru statuia generalului Manuel Belgrano din Buenos Aires, însă asemănările se opresc aici. De pe aceeaşi pagină am aflat că sculptorul francez a primit documentaţia necesară pentru statuia lui Mihai Viteazul de la Alexandru Odobescu şi Theodor Aman – de aici şi precizia foarte mare a echipamentului voievodului.

Nu este singura măgărie de la National Geographic, care în acelaşi articol strecoară ideea că statuia lui Ion Luca Caragiale din Bucureşti (expulzată pe nedrept din faţa Teatrului Naţional în beneficiul unui ansamblu demonic) ar fi în realitate o statuie a lui Lenin cu capul înlocuit. După prima tâmpenie, a doua vine fluierând. Vorba lui nenea Iancu „O dăm anonimă! – Aşa da, o iscălesc” – dacă nu semnezi articolul poţi să răspândeşti orice fel de prostii.

Imagini din Bucureştii lui Ion Luca Caragiale

Fantana Sarindar in 1890

Am găsit în Biblioteca Congresului SUA câteva fotografii din Bucureştii lui Ion Luca Caragiale, Bucureştii anilor 1890. De multe ori imaginile de acest gen mă fac să mă întreb dacă putem numi progres ce se întâmplă în Bucureşti.

De exemplu imaginea cu biserica Domniţa Bălaşa îmi arată Bucureştii mahalalelor, un oraş al caselor pe pământ cu unul două etaje. Nu mai are rost să vă spun cum arată azi peisajul din jurul bisericii Domniţa Bălaşa… Apoi Fântâna Sărindar de la 1890 era un adevărat ansamblu sculptural. Fântâna Sărindar de azi (cea din faţa Cercului Militar) are toate şansele să treacă neobservată, pare că face parte din terasa CCA. Mă întreb unde au dispărut statuile care acum 120 de ani împodobeau Fântâna Sărindar.

Tot aşa: la 1890 monumentul lui Mihai Viteazul avea loc să respire. Acum a fost mutat de la Universitate în Parcul Izvor (sper ca după încheierea lucrărilor la parcarea subterană statuia lui Mihai Viteazul să se întoarcă la locul ei!). Ultima dată un stâlp indicator de circulaţie stătea să cadă în capul voievodului. Asta ca să nu vorbim despre tramvaiul cu cai de pe strada Câmpineanu şi piaţeta din faţa fostului Teatru Naţional din Bucureşti: azi abia se circulă prin această zonă!