Arhiva etichetelor: mişcarea legionară

De ce l-a omorât Carol al II-lea pe Corneliu Zelea Codreanu

În toamna anului 1938 Mişcarea Legionară aproape dispăruse din viaţa politică a României, spaţiul public era asaltat de propaganda pro-regele Carol al II-lea, Corneliu Zelea Codreanu era în închisoare, ca şi cea mai mare parte a şefilor legionari. Şi totuşi Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis sub pretextul fugii de sub escortă în noaptea de 29 noiembrie 1938.

Faptele

Documentele păstrate ne spun foarte puţine despre împrejurările în care s-a produs acest eveniment. O reconstituire a faptelor din timpul guvernării legionare arată că uciderea lui Codreanu a fost pregătită în detaliu. Şeful Mişcării Legionare, împreună cu „Nicadorii” şi „Decemvirii” (două grupuri de legionari condamnaţi la închisoare pentru asasinarea premierului I.G. Duca şi a disidentului Mihail Stelescu) au fost suiţi în două maşini; deţinuţii erau legaţi de mâini şi de picioare şi în spatele fiecăruia se găsea câte un jandarm. Maşinile au fost oprite în dreptul satului Tâncăbeşti, unde prizonierii trebuiau executaţi prin ştrangulare, doar că jandarmii din maşina în care se găsea Codreanu nu au respectat consemnul. A fost nevoie de îndemnul unui maior care a ordonat cu pistolul în mână „Executarea!” Cadavrele au fost apoi scoase din maşini şi au fost trase în ele mai multe gloanţe pentru a simula împuşcarea în timpul unei presupuse evadări. De la Tâncăbeşti cadavrele au fost duse la închisoarea Jilava, unde au fost stropite cu acid sulfuric (cel mai probabil pentru a nu mai putea fi recunoscute), iar asupra gropii comune a fost turnată o placă de beton. Întreaga operaţiune ar fi fost pusă la cale de generalul Gavrilă Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei. Nimeni din România nu a crezut scenariul „fugii de sub escortă”, iar Constantin Argetoianu se întreba în memoriile sale de ce a fost nevoie de tot acest scenariu complicat. Îmi scapă sensul ştrangulării în maşină – nu îi puteau împuşca direct? Sau ca să nu umple maşinile cu sânge: îi scoteau în câmp şi îi împuşcau acolo. De ce ştrangularea?

Pregătirea

Singura menţiune documentară care face legătura dintre acest asasinat şi regele Carol al II-lea se găseşte în însemnările zilnice ale lui Armand Călinescu, pe atunci ministru de Interne şi om de încredere al regelui (ulterior, prim ministru care va fi asasinat de legionari în toamna anului 1939). La 13 noiembrie 1939 Călinescu scria în agenda sa: „Urdăreanu: Codreanu şi Maniu. Eu nu la Maniu”. Însemnarea merită câteva explicaţii: Ernest Urdăreanu era în acel moment mareşalul Casei Regale, mâna dreaptă a regelui Carol al II-lea care se ocupa de toate treburile murdare ale stăpânului. Codreanu şi Mişcarea Legionară se aflau de câţiva ani într-o tendinţă electorală ascendentă şi într-un conflict deschis cu regele Carol al II-lea. La un moment dat suveranul i-ar fi sugerat lui Codreanu ca aceasta să-i cedeze conducerea Mişcării Legionare, idee respinsă. Iuliu Maniu era şi el în conflict deschis cu regele din cauza amantei Elena Lupescu (şeful ţărăniştilor cerea insistent plecarea ei). Armand Călinescu provenea din rândurile Partidului Naţional Ţărănesc şi nu şi-a uitat originile politice – astfel că l-a protejat pe Maniu.

Situaţia internaţională a României

Tot 13 noiembrie este ziua în care regele Carol al II-lea a plecat însoţit de Ernest Urdăreanu într-un turneu european pe traseul Londra-Paris-Berlin. În toamna anului 1938 România se găsea într-o situaţie dezastruoasă: Franţa şi Marea Britanie fuseseră de acord cu dezmembrarea Cehoslovaciei în beneficiul Germaniei lui Hitler – ceea ce ridica în mod natural chestiunea graniţelor României, graniţe contestate de Ungaria, Bulgaria şi Rusia sovietică. În plus, armata română ducea lipsă de armament şi nu existau nici fabrici pentru producerea muniţiei. Carol al II-lea a mers în principalele capitale europene cu două întrebări: cine garantează frontierele României şi cine ne oferă armament?

La Londra şi la Paris Carol al II-lea a primit ridicări din umeri. Am găsit în arhivele britanice stenograma discuţiei dintre Carol al II-lea şi ministrul britanic de Externe Halifax. O discuţie dură, care nu lăsa nici o speranţă de ajutor pentru România – ba mai mult, Halifax îl îndemna pe Carol al II-lea să se înţeleagă cu Germania. Oricât am căutat, nu am reuşit să găsesc stenograma discuţiei lui Carol al II-lea cu oficialii francezi. Însă dintr-o discuţie a lui Carol al II-lea cu Constantin Argetoianu rezultă că şi francezii l-au trimis pe regele României să se înţeleagă cu Hitler.

Carol al II-lea s-a întâlnit cu Hitler pe 24 noiembrie 1938, iar dialogul nu a adus nici un fel de clarificări în sensul dorit de regele României. Hitler a preferat să poarte discuţia în termeni generali şi nu a oferit nici un fel de garanţii pentru graniţele româneşti. (După discuţia cu Carol al II-lea, Hitler i-a spus ministrului său de Externe von Ribbentrop că Ungaria şi România trebuie menţinute ca două fiare încinse pentru a fi modelate după interesul Germaniei – ceea ce s-a şi întâmplat). Pe 26 noiembrie 1938 Carol al II-lea s-a întâlnit cu Göring; această discuţie a fost orientată în principal spre aspectele economice. Regele României a fost de acord cu aplicarea unui plan economic comun româno-german pe 5 sau 10 ani – ceea ce avea să se întâmple şi să ducă la dominarea economiei româneşti de interesele germane. Pe 28 noiembrie Carol al II-lea ajungea în România, în noaptea 29-30 noiembrie era asasinat Corneliu Zelea Codreanu.

Explicaţia

În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înţeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (şi în întregul spaţiu sud-est european), iar Franţa şi Marea Britanie nu doreau şi nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situaţie. Hitler şi cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanţii teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic şi Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligenţa: a înţeles că după ce România avea să intre în sfera de influenţă economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-şi exercita influenţa politică. Şi chiar dacă Hitler şi diplomaţia nazistă (cu excepţia unor facţiuni mistice din SS şi SA) nu iubeau foarte tare Mişcarea Legionară, totuşi cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii româneşti (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat şi exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluţie prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu. Doar că nu a reuşit să fugă de soarta sa, scenariul expus mai sus a fost doar amânat: s-a produs în 1940 cu generalul Ion Antonescu partener al Germaniei naziste (după pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ardealului de Nord şi a Cadrilaterului).

Radu Gyr, un oportunist

Nicolae Manolescu şi Mihail Neamţu spun despre poetul Radu Gyr că a fost un oportunist. Mihail Neamţu a recitat în public poezia lui Radu Gyr „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” şi a fost acuzat de Centrul pentru Combaterea Antisemitismului că promovează „ideologi legionari care au fost și rămân responsabili pentru crimele comise împotriva cetățenilor români vinovați de a se fi născut evrei” (via Hotnews).

Replica lui Mihail Neamţu de aici îl compară pe Radu Gyr cu Mihail Sadoveanu – doi oportunişti ai literaturii române. Nicolae Manolescu spune şi el în Adevărul „Radu Gyr nu era un om curajos, mai degrabă oportunist” pe baza colaborării poetului cu revista comunistă „Glasul Patriei”, unde erau trimişi să scrie foştii intelectuali legionari re-educaţi în închisori.

Deci, Radu Gyr – oportunist. Oportunist, adică “om care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale”, conform definiţiei de dicţionar.

Născut în 1905, Radu Gyr a fost un membru de frunte al Mişcării Legionare, el este autorul versurilor imnului legionar şi a scris pentru revistele Legiunii Arhanghelului Mihail. Pentru această opţiune a sa, Radu Gyr a stat închis vreo 3 ani în lagărul de la Miercurea Ciuc în anii ’30. A mai stat în puşcărie câteva luni în timpul dictaturii lui Ion Antonescu după care a ales să meargă pe front (legionarii erau trimişi în prima linie, ideea era să nu se mai întoarcă). După un an de front, Radu Gyr a revenit la Bucureşti pe jumătate orbit de o explozie. În 1945 a fost arestat, judecat pentru apartenenţa sa la Legiunea Arhanghelului Mihail şi condamnat. A ieşit din în chisoare în 1956 şi a intrat înapoi în 1958, fiind amnistiat în 1964. Aproape jumătate din viaţa sa matură şi-a petrecut-o pe front, prin lagăre şi puşcării. Deci, oportunist. După 20 de ani de puşcărie Radu Gyr a scris pentru o revistă comunistă. Şi asta îl califică pentru oportunism. „Rezistenţa prin cultură” a lui Nicolae Manolescu a săpat la temelia comunismului, iar Radu Gyr şi-a satisfăcut interesul personal de a sta cât mai mult la puşcărie.

Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare

Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.

Din păcate inventarul de pe internet al fondului Francmasoneria română nu prea respectă tipicul inventarelor arhivistice, mai precis îi lipseşte introducerea. De obicei introducerea unui inventar vorbeşte despre originea documentelor, se referă la istoria creatorului lor, aminteşte modul în care aceste documente au intrat în patrimoniul Arhivelor Naţionale, descrie modul iniţial de organizare a evidenţei documentelor, dacă şi cum a fost modificat acesta etc. De obicei chestiuni folositoare celor care vor să înţeleagă mai multe despre respectiva arhivă.

Cum au ajuns documentele Masoneriei la Arhivele Naţionale

În lipsa unei introduceri a inventarului arhivistic îmi voi permite nişte presupuneri cu privire la originea acestor documente. Prin octombrie sau noiembrie 1940 (nu-mi amintesc data exactă şi nici nu am la îndemână cărţile necesare) Mişcarea Legionară a organizat mai multe raiduri la sediile lojelor masonice. Atunci au fost confiscate toate documentele masonice, care ulterior au fost prezentate publicului într-o mare expoziţie la Bucureşti. Legionarii au editat cu această ocazie şi un volum de documente masonice, volum care în ziua de azi este o raritate (eu nu am reuşit încă să găsesc vreun exemplar şi nici nu ştiu dacă a fost re-editat după 1989).

Prin anii ’90 am auzit ceva zvonuri că documentele confiscate de legionari de la masoni ar fi ajuns la Arhivele Naţionale, însă nu se ştia nimic precis. Este posibil ca acest fond abia dat în cercetare să fie alcătuit din documentele confiscate de legionari. Oricum, după ce am citit inventarul fondului nu am fost foarte tentat să merg să citesc dosarele, cel mult m-ar interesa cele cu listele de membrii ai diverselor loje masonice din România. Mult mai interesante mi se par dosarele referitoare la francmasoneria din România aflate în arhiva CNSAS.

Securitatea şi Masoneria

La CNSAS se găseşte un aşa numit Fond Documentar Bucureşti, colecţia de documente istorice a Securităţii Municipiului Bucureşti considerate de interes, chiar dacă erau destul de vechi. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond. La fel ca şi în cazul de mai înainte nu pot decât să fac presupuneri cu privire la originea documentelor. Posibil ca documentele de la CNSAS să facă parte din „captura” legionarilor din toamna anului 1940 – iar securiştii şi-au ales cele mai interesante/folositoare documente. Alte dosare par să fi fost create de seriviciile de informaţii din perioada interbelică (SSI, Poliţia de Siguranţă).

Din ce am citit în acest inventar (şi el lipsit de o introducere!) la CNSAS se găsesc mai multe liste cu membri ai Francmasoneriei din România şi chiar fotografii. Din perioada 1937-1943 avem nişte rapoarte alcătuite de „Comisia pentru cercetarea activităţii masonice din România” – acestea mi se par de departe a fi cele mai interesante.

De asemenea există un dosar care prin titlu se anunţă interesant (din păcate nu este datat): „Francmasoni – istoric. Francmasoneria în România. Sarcinile Securităţii în luptă cu Francmasoneria”. Un alt dosar din anul 1984 are titlul „Program de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor oastile ţării noastre preconizate de Francmasonerie”. Doar titlurile acestor dosare spun multe despre relaţia dintre Securitate şi Francmasonerie.

 

 

Ce este România şi ce poate deveni ea?

Adolf Hitler si sefii nazisti

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

P.S.
Aceasta este traducerea unui raport german nesemnat, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.

Ordinul lui Hitler referitor la legionari. Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima

Expresia „Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist” şi ideea că legionarii au fost protejaţii şi asociaţii naziştilor au devenit cumva axiome în istoriografie. Am găsit câteva documente care contrazic acest punct de vedere. De fapt este vorba de un întreg dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul fugii lui Horia Sima din Germania în Italia.

O poveste încă nebuloasă încercarea de fugă a lui Horia Sima din 16 decembrie 1942. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej „A sosit în Italia Horia Sima, şeful legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin.” Nici italienii nu îi iubeau foarte tare pe legionari. Dar să vedem cum a hotărât Hitler să îi trateze, după ce Horia Sima a fost readus în Germania. (fotografiile documentelor le puteţi vedea la sfârşitul articolului). Pe scurt: naziştii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald şi Sachsenhausen (la Buchenwald în spatele sârmei ghimpate, iar Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen).

Ordinul lui Hitler referitor la legionari

„Comunicare telefonică din 21.01.1943 din „Wolfschanze” (n.trad. Vizuina lupului, cartierul general al lui Hitler)

Referitor la: legionarii români

1. Cei 150 de legionari români care muncesc la uzinele Heinkel din Rostock rămân în continuare angajaţi ai uzinelor Heinkel. Totuşi nu vor mai fi trataţi de SS ca legionari români, ci ca refugiaţi politici cu drept de azil şi în cazul în care nu s-a întâmplat asta deja vor trebui să îşi aleagă un reprezentant pentru relaţia cu autorităţile germane. Acest reprezentant va trebui să comunice restului legionarilor că toţi legionarii de la uzinele Heinkel ar fi trebuit să fie internaţi într-un lagăr de concentrare după fuga lui Horia Sima. Însă acest lucru a fost anulat. În cazul în care unul dintre legionari va lua legătura cu România, direct sau indirect, toţi cei 150 de legionari de la Heinkel vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare. De asemenea nu li se va permite nici un fel de activitate politică internă sau externă. În cazul unei evadări sau a unei plecări nepermise toţi legionarii vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare.

2. Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii.

3. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iaşinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României.

4. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.

5. Domnul ministru de Externe al Reichului va publica un comunicat de presă referitor la fuga lui Horia Sima şi va face o comunicare oficială Guvernului României prin trimisul von Killinger pentru a încheia în mod clar această afacere.

6. Domnul ministru de Externe al Reichului îl roagă prin intermediul Obergruppenfuhrer Wolff pe Reichsfuhrer SS (n.trad. – Heinrich Himmler) să emită un ordin către autorităţile subordonate lui prin care să interzică legăturile dintre legionarii români internaţi în lagăre şi cetăţenii români care pot circula liber, iar acestora din urmă să li se interzică să fie legionari sau să facă parte din partide politice. Reichsfuhrer SS crede că trebuie permise relaţiile cu cetăţenii români de sex masculin şi feminin (anume soţiile şi fiicele lor), ca şi cu delegaţiile economice şi militarii români.

„Wolfschanze”, 21 ianuarie 1943

(Dictat de Obergruppenfuhrer Wolff)”

Tratament special pentru Horia Sima

Heinrich Himmler îi scria personal lui Joachim von Ribbentrop pe 15 martie 1943 pentru a-i aduce la cunoştinţă îndeplinirea ordinelor lui Hitler şi a preciza că a dat ordin ca Horia Sima să aibă parte de un timp mai lung de plimbare – în condiţiile în care acesta era ţinut în izolare.

„Dragă Ribbentrop,

Horia Sima şi adjutantul său Borobaru se găsesc în prezent în lagărul de concentrare Sachsenhausen, deplin izolaţi în clădirea cu celule individuale.

Anexat îţi trimit un raport al Serviciului de Siguranţă al Reichului din 10.03.1943. Între timp am dat indicaţia ca Horia Sima să primească un timp mai lung de plimbare.

De asemenea îţi transmit o scrisoare trimisă de Horia Sima către Gruppenfuhrer SS Muller. Se înţelege de la sine că Muller nu a menţionat nimănui această scrisoare şi nu a dat ocazia ca ea să fie scrisă. Această scrisoare poate fi explicată prin poziţia fanatică şi inflexibilă a lui Horia Sima.

Vei înţelege că mă abţin de la orice comentariu sau poziţie faţă de această scrisoare.

Heil Hitler!

Al tău,

H. Himmler

Documentele de mai jos fac parte din dosarul „Aussenpolitischen Ubersichten” cuprins în arhiva lui Joachim von Ribbentrop. Arhiva aceasta a fost capturată de armata americană în 1945. Reproducerile documentelor au fost făcute de pe microfilm, Arhivele Naţionale, Colecţia Microfilme SUA, rola 261, cadrele 31419-31422 (ordinul lui Hitler referitor la legionarii din Germania) şi cadrul 31446 (scrisoarea lui Heinrich Himmler către Joachim von Ribbentrop)

P.S. Scrisoarea lui Horia Sima către Obergruppenfuhrer SS Muller şi întreaga intrigă din jurul acestei poveşti merită un studiu separat. Aici am vrut doar să arăt cât preţ puneau naziştii pe legionari. Scrisoarea către Ribbentrop este semnată manu propria de Heinrich Himmler.

Regele Mihai: Holocaustul, legionarii şi propaganda contemporană

Chiar m-am plictisit de propaganda din ultima perioadă pro-ex-regele Mihai. Este lipsită de logică şi consecvenţă în afirmaţii. Fără să intru prea mult în detalii nu mă pot abţine să nu observ următoarele: Continuarea