Arhiva etichetelor: Republica Moldova

Articole despre Republica Moldova, un stat independent format pe cioburile furturilor teritoriale rusesti,al doilea stat romanesc

Plan de lucru pentru cartea ”Ce limbă vorbea Ștefan cel Mare?”

Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).

Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.

P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.

stefan-cel-mare

Jurnal de Chișinău (1): ”Ia nie ponimaiu po ruskii” nu este suficient. Poveste cu un pensionar rus

Când am venit la Chișinău m-am gândit să fiu băiat politicos și să învăț o expresie care să mă scoată din eventualele încurcături: ”ia nie ponimaiu po ruskii” – eu nu înțeleg rusa. Însă practica mi-a arătat că mai degrabă apar încurcături.

Cu ceva vreme în urmă, o femeie m-a abordat în rusește în troleibuz, am servit-o scurt ”ia nie ponimaiu po ruskii” ca să primesc replica uimită ”na govoriși!” (dar vorbești!). A rămas ca-n troleu.

Continuarea

A murit comunistul şef de la Chişinău

La Moscova a murit ultimul conducător sovietic al Republicii Moldova: Ivan Bodiul. Ca orice bolşevic adevărat omul nu a avut nici un fel de regrete, ba chiar a avut tupeul în ultimul interviu să vorbească despre „libertatea cuvântului” (detalii aici). O istorie concisă a perioadei în care Ivan Bodiul a fost ţar la Chişinău a fost făcută de analistul Petru Bogatu:

  • A transformat RSS Moldovenească într-un cap de pod al KGB-ului în războiul subversiv purtat de URSS împotriva României;
  • A eliminat în totalitate „limba moldovenească” din spaţiul public încă la începutul anilor ’60, când în Ucraina, de exemplu, Piotr Selest a luat măsuri pentru a aduce măcar parţial ucraineana în instituţiile statului;
  • A încurajat căsătoriile tinerilor nomenclaturişti cu rusoaice, acest fapt fiind un bilet de intrare în saloanele puterii sovietice;
  • În 1968 a interzis literatura românească şi ziarele de peste Prut, acestea fiind tăinuite în fondurile speciale ale bibliotecilor.
Ivan Bodiul faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu la Chişinău, Fototeca online a comunismului românesc, cota 340/1976

Ivan Bodiul faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu la Chişinău, Fototeca online a comunismului românesc, cota 340/1976

Socialistul fost comunist moldovenizator Igor Dodon vrea o stradă cu numele lui Ivan Bodiul în Chişinău. Dragoş Galbur zicea că vrea şi el o stradă „Mareşal Ion Antonescu” la Bălţi.

Eu mă tem de circul care va izbucni la moartea lui Ion Iliescu.

Simbolurile comuniste sunt apărate de CEDO?!?

Am aflat de curând că simbolurile comuniste sunt apărate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Pe scurt: pe 8 martie 2012 CEDO a dat o decizie în favoarea liderului Partidului Muncitorilor din Ungaria, Janos Fratanolo: Guvernul de la Budapesta îi datorează despăgubiri în valoare de 4.000 de euro pentru că l-a amendat deoarece Fratanolo a afişat steaua roşie la o emisiune televizată din anul 2007 (via Politics.hu). Trebuie văzut totuşi şi raţionamentul CEDO, cum şi-au motivat ei hotărârea asta. Cert este că ungurii se gândesc acum să modifice legea prin care sancţionează afişarea simbolurilor comuniste.

În România nu a fost sancţionat nimeni deocamdată pentru afişarea simbolurilor comuniste, din ce ştiu eu. Nici nu ştiu dacă există sancţiuni în acest sens, dacă există prevederi legale de amendare şi în ce cuantum.

Beleaua mare este însă în Republica Moldova, unde de la 1 octombrie intră în vigoare legea privind interzicerea simbolurilor comuniste. Dacă afişezi secera şi ciocanul la Chişinău eşti pasibil de o amendă de 3.000 de lei moldoveneşti ca persoană fizică şi 10.000 lei moldoveneşti ca persoană juridică. În Basarabia comuniştii sunt cât se poate de vii şi am mari îndoieli că se vor abţine după 1 octombrie să iasă prin oraş cu secera şi ciocanul sau cu steaua roşie sovietică. Probabil că ştiu de decizia CEDO şi chiar dacă nu ştiu au nevoie de scandal public, au nevoie să îşi promoveze imaginea după anii (puţini) de opoziţie.

Să presupunem că pe 1 octombrie comuniştii de la Chişinău organizează o manifestaţie la care arborează simboluri comuniste. Ce va face poliţia? Dacă nu îi va amenda atunci legea nu mai are nici o valoare. Dacă îi va amenda le va da prilejul să câştige un proces la CEDO.

 

România nu acceptă limba moldovenească. Aşa, şi mai departe?

Ministrul de Externe Andrei Marga a spus azi pe un ton hotărât că România nu acceptă limba moldovenească. Aşa, nu o acceptă – şi ce are de gând să facă în această direcţie? Altfel spus: ce poate să facă România de pe poziţia de neacceptare a limbii moldoveneşti?

În această discuţie despre limba moldovenească se încurcă două planuri. Primul plan este cel ştiinţific – nici un lingvist întreg la minte nu va susţine că există o limbă moldovenească separată de limba română. Se găsesc tot felul de excentrici care încearcă să schimonosească lingvistica şi să ajungă la concluzia că există limba moldovenească. Al doilea plan este cel politic: în Constituţia Republicii Moldova scrie negru pe alb că există limba moldovenească. În Republica Moldova există destui oameni care spun că ei vorbesc moldoveneşte (majoritatea acestora recunosc că limba lor moldovenească este identică cu limba română, însă ei tot moldoveneşte vorbesc şi nu româneşte).

De foarte multe ori se fac confuzii între cele două planuri, sunt amestecate şi suprapuse. Din punct de vedere ştiinţific ministrul de Externe Andrei Marga poate să nu accepte limba moldovenească. Însă din punct de vedere politic nu are scăpare şi cam trebuie să o accepte. Limba moldovenească există din punct de vedere politic câtă vreme este înscrisă în Constituţia Republicii Moldova. La boala asta există un singur leac: modificarea articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova.

200 de ani de la ocuparea Basarabiei

Azi se împlinesc 200 de ani de la semnarea tratatului de Pace de la Bucureşti din 16 mai 1812 prin care Imperiul Rus a ocupat Basarabia. Ce ar mai fi de spus? Să nu ne uităm istoria. În rest să facem tot ce putem pentru a anula urmările înţelegerii dintre Napoleon şi ţarul Alexandru I care şi-au împărţit Europa aşa cum au crezut ei că este bine.

Cum se răspândeşte o minciună comunistă. Tânăra Gardă şi istoria românilor din Republica Moldova

În presa de la Chişinău şi Bucureşti s-a strecurat ştirea că 73 % dintre cetăţenii Republicii Moldova nu sunt de acord cu introducerea cursului de istorie a românilor şi doresc să studieze istoria Moldovei.

Aşa o fi, dar ca de obicei trebuie să ne întrebăm cine a făcut acest sondaj de opinie, şi mai ales cum l-a făcut. Pe Privesc.eu am aflat că sondajul a fost făcut de „Garda Tânără”, organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor de la Chişinău (condus de fostul comunist Igor Dodon).

Aşa zisul sondaj a cuprins 1700 de persoane din raioanele Chişinău, Orhei, Călăraşi, Bălţi, Edineţ, Drochia, Comrat, Cahul şi Vulcăneşti. (Pentru cei care cunosc situaţia politică din Republica Moldova nu este greu să vadă că „sondajul” a fost făcut majoritar în fiefurile electorale ale comuniştilor). Am mari îndoieli că „sondajul” făcut de Garda Tânără respectă nişte minime standarde sociologice (gen reprezentativitate, grupuri de vârstă, nivel de studii etc.) Cel mai probabil membrii din „Garda Tânără” şi-au întrebat prietenii ce părere au de istoria românilor – normal că a ieşit că 73% doresc „istoria Moldovei”.

P.S. Garda Tânără – Molodaya Gvardia a fost o organizaţie de partizani a tineretului comunist din Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îmi place atenţia pentru simboluri: oamenii lui Dodon se consideră nişte partizani care luptă împotriva ocupaţiei naziste.

 

Film despre veşnica prietenie ruso-moldovenească

Jurnal de Chişinău anunţă apariţia unei producţii cinematografice ruseşti care ne explică istoria noastră – din punctul de vedere al ruşilor, bineînţeles (aici). Vedeta filmului: solistul trupei Zdob şi Zdub, Roman Iagupov.

E tare filmul aşa cum este descris de Jurnal de Chişinău. Românii din Basarabia habar nu au de istoria lor şi trebuie să vină un rus ca Roman Iagupov să le-o explice. Eu m-am trezit cu nişte supărări când am scris aici că imaginile promovate de Zdob şi Zdub nu sunt tocmai cele mai cuşere (mitul ţiganilor din Moldova, moldovenii băutori de vin etc.)

Deocamdată aştept să văd şi eu filmul în care un rus îi explică unei românce de la Chişinău istoria românilor.

Presa rusă despre România (2)

Agenţia de presă Regnum are propria părere despre vlahi: „Vlahii balcanici sunt una din numeroasele minorităţi din ţările europene sudice, mai ales din Serbia. Vlahii au o origine comună cu românii, ca şi cu alte populaţii romanice din Balcani (aromânii, istroromânii, meglenoromânii şi moldovenii) însă nu fac parte din naţiunea română”. Drăguţ din partea lor că recunosc măcar originea comună…

UpMonitor se îngrijorează de faptul că „România consideră că este dreptul ei să decidă cine sunt românii şi unde trăiesc ei”. De fapt este vorba de nişte răstălmăciri şi citări trunchiate ale unor declaraţii ale secretarului de stat pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac. Da: moldovenii sunt români!

Rosbalt atrage atenţia asupra faptului că la Chişinău a fost creat Consiliul Unirii.

Regnum îl citează pe preşedintele interimar de la Chişinău Marian Lupu care a spus că graniţa dintre România şi Republica Moldova va fi ca graniţele interne ale UE. Ce-ar mai vrea ei să repună sârma ghimpată…

Patrioţii Moldovei promovează în şcoli istoria mincinoasă a lui Vasile Stati

Volumul „Istoria Moldovei” al lui Vasile Stati este mai puţin cunoscut, mult mai vestit este Dicţionarul Moldovenesc-Românesc de acelaşi autor. Ca toate scrierile lui Vasile Stati, şi „Istoria Moldovei” este înţesată de minciuni şi răstălmăciri (cât de curând o să scriu un text despre această carte).

Minunea de volum a lui Stati are pe copertă harta „Moldovei Mari” şi este promovat mai nou în şcolile din Republica Moldova de Mihail Garbuz, preşedintele organizaţiei Patrioţii Moldovei. Mihail Garbuz şi Patrioţii Moldovei au mai comis nişte vitejii împotriva României, am scris aici şi aici.

Mihail-Garbuz-Istoria-Moldovei-Vasile-Stati

Am văzut noul dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Moldoveniştii ameninţă că trec Prutul

Mihail Garbuz, liderul formaţiunii moldoveniste „Patrioţii Moldovei” a declarat pentru Regnum că va deschide filiale ale organizaţiei sale în dreapta Prutului. Conform lui Mihail Garbuz în regiunea Moldova a României se găsesc foarte mulţi susţinători ai ideii că identitatea şi limba moldovenească sunt diferite de identitatea şi limba română. Ne aşteaptă o nouă „Comunitate a moldovenilor din România” precum în anul 2007? Rămâne să vedem ce se va întâmpla.

Reacţia lui Mihail Garbuz a fost provocată de anunţul deputatului PSD Cristian Rizea privind deschiderea unei filiale a PSD la Chişinău. Amicul Mihail Garbuz a organizat pe 24 ianuarie o manifestaţie în faţa Ambasadei României de la Chişinău, când a cerut refacerea „Moldovei Mari”. Video aici.

Cum vede agenţia rusă Regnum istoria României şi istoria Basarabiei

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

CRPE trebuie să îşi retragă studiul despre studenţii basarabeni din România

După câteva zile de dezbateri şi discuţii am ajuns la concluzia că nu există o altă soluţie decât ca Centrul Român pentrul Politici Europene (CRPE) să retragă studiul intitulat „Bune intenţii şi coşmar birocratic – Paradoxul burselor acordate de statul român studenţilor moldoveni”. Studiul amintit a apărut sub semnătura cercetătoarei Claudia Silaghi şi a fost preluat de presă sub diverse titluri:

Adevărul: Doar un student moldovean din cinci se întoarce acasă

Evenimentul Zilei: Coşmarul birocratic: Paradoxul burselor acordate de statul român studenţilor din Republica Moldova 

Unimedia: Doar jumătate din studenţii basarabeni din România ajung până la diplomă

Toate articolele au preluat „bomba” studiului: doar 56% dintre studenţii basarabeni veniţi în România reuşesc să îşi termine studiile plus cifra de 36% din locurile scoase la concurs au rămas neocupate. Au urmat reacţiile critice la adresa studiului alcătuit de Claudia Silaghi:

Organizaţia Studenţilor Basarabeni (via www.basarabeni.ro) a făcut public un comunicat în care susţine că: 1) rata de ocupare a locurilor scoase la concurs este în realitate mai mare, 2) studiul este viciat deoarece nu a luat în calcul cele mai importante universitari (Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj, Universitatea ”A. I. Cuza” din Iaşi, etc), unde işi desfăşoară studiile un procent foarte important de studenţi basarabeni (OSB a mai avut şi alte remarci, însă mie acestea mi se par a fi fundamentale pentru discuţie).

Ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca a declarat pentru ziarul Timpul

Întâi de toate, pare să se concluzioneze că rata totală a abandonului şcolar e de 56%, deşi au fost obţinute date doar de la jumătate din universităţile din România, fără a ţine cont de studenţii înscrişi în cele mai mari şi mai bune universităţi de la noi: Bucureşti, Iaşi, Cluj. E ca şi cum ai afirma că jumătate din elevii unei şcoli sunt repetenţi, deşi nu ai studiat decât jumătate din clasele acelei şcoli, şi nu neapărat pe cele mai mari şi mai bune. (…) Recomand, prin urmare, să citim cu prudenţă statisticile prea surprinzătoare. Căci statisticile, vorba glumei, sunt asemenea costumelor de baie – dezvăluie totul şi ascund esenţialul.

Eugen Tomac, secretar de stat DRP a declarat pentru Unimedia:

Pot să fac următoarea precizare: acest document conţine o serie de erori regretabile. Statul român a venit cu o ofertă educaţională consistentă pentru tinerii care doresc să-şi continuie studiile în România. Acest lucru s-a făcut în baza acordului bilateral din aprilie 2010. În prezent, Guvernul României a suplimentat numărul de burse. Cred că este foarte important de precizat că statistica oferită de realizatorii acestui studiu nu conţine lista cu marile universitaţi din ţară, Universitatea Bucureşti, Univ. Dunărea de Jos, Universitatea Al. Ioan Cuza – unde există cei mai mulţi studenţi basarabeni. 23 de intervievaţi pentru studiu nicidecum nu pot reprezenta opinia a peste 9000 de studenţi basarabeni care-şi fac studiile în România

Profesor univ. dr. Radu Baltasiu, profesor în cadrul departamentului de sociologie al Universităţii Bucureşti şi Director al Centrului European pentru Studii Etnice al Academiei Române a declarat pentru RGN Press:

Un singur lucru este evident: cercetarea este calitativă, dar rezultatele sunt cantitative, ceea ce este un nonsens şi, încă o dovadă că oamenii aceia nu ştiu meserie. Când faci studii calitative poţi să spui doar „majoritatea”, „cei mai mulţi” şi obligatoriu adaugi „dintre cei intervievaţi”, ca să se înţeleagă că nu te referi la toată populaţia. Nu ai acces la „populaţia toată” decât prin studii cantitative. Cum tehnic acest lucru nu este posibil decât prin eşantionare, iar CRPE nu a făcut un eşantion, nu poate face asemenea afirmaţii, precum: „Doar 56% din studenţii care acceptă bursa îşi finalizează studiile”. Concluzia este simplă: studiu făcut iar după ureche, fără a respecta cerinţe de bază metodologice. Teoretic – care este ipoteza de plecare, sau care este obiectivul exploratoriu – nu reiese nimic, decât o altă concluzie manipulativă: că statul român aruncă cu banii pe fereastră, că studenţii basarabeni ar fi oricum pe lângă.

Ziarişti Online  a publicat de asemenea o critică a raportului.

M-am amestecat şi eu în povestea asta cu un comentariu pentru ziarul Timpul.

Au mai fost şi ceva discuţii pe Facebook asupra subiectului, însă le încadrez la schimburi de vederi personale şi nu le redau aici, tot ce pot spune este că reproşurile s-au înscris în zona celor enununţate mai sus.

Pe scurt: studiul CRPE are un fundament ştiinţific precar, nu respectă metodologia unei cercetări ştiinţifice, eşantionul universităţilor cercetate nu este reprezentativ.

Pentru mine din acest punct orice altă discuţie este inutilă. CRPE nu are altă soluţie decât să retragă studiul prezent şi să îl refacă. Concluziile studiului sunt greşite (total sau parţial) şi nu pot fi modificate politicile publice în baza unui studiu cu concluzii greşite.

Natural, au apărut şi susţinători ai studiului.

Tudor Cojocariu a publicat un articol pe VoxReport.

CRPE a transmis o scrisoare explicativă.

Vasile Ernu a publicat un articol în ziarul Timpul.

Apărătorii studiului CRPE încearcă să îngroape principalul reproş adus (lipsa unui fundament ştiinţific) prin câteva metode clasice: extinderea discuţiei pe linii diferite, ignorarea totală a reproşului principal şi atitudinea „da, există câteva greşeli, însă acestea nu modifică în mod esenţial concluziile”. Dar să vedem ce fel de răspunsuri au fost date la principalul reproş:

CRPE

„Referitor la rata de abandon a studenţilor moldoveni precizăm că CRPE a inclus toate cele 48 de universităţi de stat , din care ne-au răspuns 24, ceea ce este mai mult decât relevant. Am inclus lista completă a universităţilor respondente în anexă. Dacă OSB poate obţine mai multe răspunsuri vă invităm să o faceţi. Dupa orice reguli de cercetare, o jumătate din populaţia totală este mai mult decât suficient pentru reprezentativitate.”

Acest răspuns este o adevărată bătaie de joc. În principiu CRPE şi susţinătorii săi spun „noi am trimis cereri la toate universităţile, însă nu am primit răspunsuri, nu noi suntem de vină”. Nu e chiar aşa, când vorbeşti de modificarea politicilor publice şi de studii întemeiate ştiinţific ar fi bine să fii blindat de informaţii. Invitaţia ca OSB să obţină răspunsuri de la universităţi e un fel de „ba tu!” care nu are ce căuta într-o astfel de discuţie.

Frumuseţea maximă este cuprinsă în afirmaţia senină „Dupa orice reguli de cercetare, o jumătate din populaţia totală este mai mult decât suficient pentru reprezentativitate”. Vorba profesorului Radu Baltasiu „oamenii aceia nu ştiu meserie!” Din punctul meu de vedere profesorul Baltasiu a înmormântat definitiv orice pretenţie că studiul CRPE ar fi unul ştiinţific (v. citatul de mai sus). CRPE trebuie să ofere un răspuns la reproşurile profesorului Radu Baltasiu dacă vor să mai iasă în oraş cu studii şi păreri.

Tudor Cojocariu răspunde principalului reproş astfel:

De fapt, au fost expediate prin fax şi email (iar unii rectori au fost şi sunaţi) solicitări către 48 de universităţi, inclusiv cele nominalizate. Doar că dintre acestea, numai 24 au binevoit să vină cu un răspuns cuprinzând datele solicitate. Conform informaţiilor primite de la MECTS, În perioada 2007-2011, cele 24 de universităţi care fac obiectul studiului au deţinut o medie de  48,5% din numărul total al studenţilor admişi la studiiuniversitare şi post universitare(0,5% din total) în România. Prin urmare, studiul a acoperit jumătate dintre nr total al studenţilor, context în care apartenenţa lor la o universitate anume este irelevantă.

Argumentul este identic cu cel al CRPE: avem jumătate din numărul studenţilor, ceea ce este de ajuns. Ar fi o pierdere de vreme să reiau cele spuse mai sus. La un moment dat Tudor Cojocariu spune că este vorba de o cercetare calitativă (şi aici ajungem la ce spunea profesorul Radu Baltasiu: o cercetare calitativă care ajunge la concluzii cantitative este un nonsens). Tudor Cojocariu îmi face onoarea îndoielnică să se refere direct la articolul meu din Timpul şi să îmi spună:

Premisa este falsă, pentru că autorul nu vine cu argumente privind invaliditatea studiului. Prin urmare, şi concluzia sa este falsă.

OK, eu nu am demonstrat invaliditatea studiului CRPE semnat de Claudia Silaghi. Tudor Cojocariu nu are decât să răspundă în mod fundamentat la criticile enunţate de profesorul Baltasiu.

Cu Vasile Ernu situaţia este mai veselă. Vasile Ernu nu se osteneşte să răspundă criticii fundamentale aduse raportului CRPE. Vasile Ernu ia rezultatele raportului drept infailibile şi le prezintă ca atare. Însă Vasile Ernu nu pierde prilejul să se războiască puţin cu experţii şi jurnaliştii din România care scriu despre Republica Moldova. Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc citind rândurile următoare:

Astfel, peste noapte, în România a apărut un mare număr de „experţi pe Republica Moldova”. E destul ca un sociolog, antropolog, politolog sau mai ştiu eu ce cunoscător de „jargon UE” să treacă vama de la Albiţa, că a doua zi devine expert pe problemele din RM. Mulţi dintre ei merg direct cu avionul, pentru a nu fi deranjaţi de drumurile şi obiceiurile „aborigenilor”, şi îşi petrec cele câteva ore de „cercetare” între Hotelul LeoGrand şi Restaurantul Pani Pit din centrul oraşului.

Să vă spun de ce am zâmbit: în descrierea plastică a lui Vasile Ernu mi s-a părut pentru o clipă că am recunoscut-o pe Claudia Silaghi, autoarea studiului CRPE. Şi pe undeva, printre tuşele delicate trasate de talentatul Vasile Ernu mi s-a părut că recunosc şi profilul lui Cristian Ghinea, directorul CRPE.

Voronin se întoarce la Bucureşti

Comunistul Voronin de la Chişinău a venit la Bucureşti şi a băut un vin cu Băsescu prin 2005, pe când era preşedinte al Republicii Moldova. Pe atunci se auzeau tot felul de zvonuri, Băsescu declara că Basarabia va fi o prioritate a mandatului său. De fapt comunistul Voronin era prins în corzi din toate părţile. Băsescu l-a salvat. De atunci s-au modificat multe, s-au întâmplat multe. Republica Moldova este în continuare fără preşedinte, în Transnistria s-au petrecut schimbări fundamentale, a apărut un memorandum ruso-german care afectează în mod direct Republica Moldova. Dar ce are Voronin cu România?

Voronin a spus sâmbătă cam aşa:

Le dorim prietenilor noşti români să reuşească în ceea ce şi-au propus şi să-l înlăture pe preşedintele Băsescu. Susținem protestatarii din România și vrem ca acest regim și acest președinte al României să plece.

La momentul declaraţiei cred că doar Agerpres s-a sesizat (pe fluxul plătit, nu pe cel public). Voronin făcea declaraţia în contextul pregătirii unor proteste anti-guvernamentale la Chişinău. Băsescu a ţinut să remarce marţi seară declaraţia lui Voronin şi toată presa de la Bucureşti a explodat (pe linia asemănării Antonescu-Ponta-Voronin). Ce aduce Voronin la Bucureşti?

P.S. O clarificare asupra acestei chestiuni o face Alexandru Vakulovski pentru ziarul Timpul.