Arhiva etichetelor: România în Primul Război Mondial

De ce au murit românii în Primul Război Mondial?

În prim plan, un ofiţer al monarhiei chezaro-crăieşti rânjeşte plin de mulţumire către aparatul de fotografiat. Cu mâinile în buzunarele mantalei şi cizmele lustruite de să-şi răsucească mustaţa în ele, triumfătorul oştean k.u.k. stă lângă un morman de cadavre ale soldaţilor români din Regimentul 45 Vlaşca. La marginea drumului de la Bartolomeu, lângă Braşov, într-o îngrămădeală nedefinită de braţe, trunchiuri şi picioare se iţesc ici şi colo câteva capete tunse scurt, cu feţele acoperite de sânge închegat. De-a lungul drumului se înşiră doamne elegante din societatea înaltă a Braşovului, venite să se bucure de spectacolul oferit de mormanul de cadavre valahe. Instantaneul a imortalizat hainele de sărbătoare ale braşovencelor la 1916: pălării cu flori şi pene, taioare pe talie, săculeţe de mână, fuste şi rochii până la gleznă. Sunt mulţumite, valahii au fost zdrobiţi, văd asta cu ochii lor. În stânga, în plan secund, câţiva prizonieri români, fără centiroane şi cu vestoanele descheiate, sapă groapa comună pentru camarazii morţi.

Imagine Art Historia, unde găsiţi mai multe detalii despre masacrul de la Bartolomeu.

Imagine Art Historia, unde găsiţi mai multe detalii despre masacrul de la Bartolomeu.

În 1916 România a mobilizat 750.000 de bărbaţi dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut.Asta plasează România pe locul al optulea după Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Italia şi Turcia (înaintea Statelor Unite, Bulgariei, Serbiei, Greciei etc. detalii aici).

Un procent de 10% dintre români au plecat la luptă, iar dintre aceştia 71% au fost victimele războiului. La acest număr mai trebuie adăugaţi şi cei 200.000 de civili morţi în urma epidemiei de tifos. Se poate spune orice, dar până la urmă România a plătit cu foarte mult sânge pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

La 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, preşedintele Traian Băsescu îşi dă seama că rezerviştii români nu mai pot fi mobilizaţi „în caz de ceva” – pentru că sunt plecaţi în mare parte în lumea largă. Băsescu nu o spune, dar istoricul Marius Diaconescu nu se sfieşte să arate că „în caz de ceva” există foarte puţine motive pentru ca românii să moară pentru ţara lor (aici). De fapt problema este dacă românii mai consideră România ca fiind ţara lor. Marius Diaconescu deplânge lipsa „valorilor” capabile să-i mobilizeze pe români „în caz de ceva”. După 25 de ani de „demitizare” = distrugerea tuturor simbolurilor naţionale este absolut natural să dispară orice fel de ataşament faţă de statul român confundat în acest moment cu clasa politică ticăloasă care ne conduce.

Când a intrat România în Primul Război Mondial şi ce face după 100 de ani

UK-WW1

Manualul e clar: România a intrat în Primul Război Mondial pe 27 august 1916. Dar ce ne facem cu cei 150.000 de români transilvăneni şi bucovineni morţi în acelaşi conflict sub culorile austro-ungare?

Românii din Imperiul Austro-Ungar au intrat în Primul Război Mondial din momentul în care acesta a început, adică de la 28 iulie 1914. Şi au luptat de la început până la sfârşit păstrându-şi onoarea, nu precum cehii, care treceau regimente întregi de partea ruşilor. Încă lipseşte o istorie coerentă a românilor din Imperiul Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial.

Revenind în ziua de azi, majoritatea statelor europene şi-au pregătit pentru acest an (şi cei ce vor urma) strategii coerente, au fost create suprastructuri interdepartamentale care au ca obiectiv promovarea propriei istorii, organizarea de evenimente etc. Va fi o adevărată fierbere diplomatică vreme de patru ani de acum înainte, va dudui internetul de articole, filme şi fotografii. Liniile fronturilor au rămas aceleaşi ca în urmă cu 100 de ani, iar asta se va vedea din plin.

Şi România este pe nicăieri, ca de obicei. Am auzit că au fost ceva discuţii, dar s-a preferat varianta „mai aşteptăm”. Pe de-o parte nu este clar cine va fi „şeful” care să coordoneze „parada” (candidaţi sunt mulţi, slavă Domnului! nu de şefi ducem lipsă) şi aşa s-a ajuns la concluzia simplă: România a intrat în Primul Război Mondial din 1916, noi ne ocupăm de manifestări şi comemorări din 2016, până atunci nu ne interesează. Pentru că românii din Transilvania care au murit în Primul Război Mondial nu au fost români.

Dar să vedem ce fac alţii. Tom Gallagher ne-a anunţat că în Marea Britanie urmează o perioadă de revenire a naţionalismului – iar comemorările Primului Război Mondial vor fi în următorii ani prilejuri excelente pentru relansarea naţionalismului britanic. Arhivele Naţionale de la Londra au digitizat TOATE jurnalele de luptă ale marilor unităţi care au participat la conflict, 1,5 milioane file. Şi nu doar le-au digitizat, le-au şi suit pe internet unde oricine le poate citi gratis şi chiar mai mult decât atât. Cineva de la Londra a avut ideea unui „crowdsourcing project” – oricare cititor al jurnalelor de luptă poate contribui la inventarierea acelor multe file digitizate. Fiecare britanic are ocazia să ia parte la „refacerea istoriei” Imperiului şi să se simtă mândru de faptele înaintaşilor. (detalii aici)

P.S. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cu ce se ocupau românii în 1914 vă recomand cartea lui Lucian Boia „Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, ebook (aici) sau varianta tipărită (aici).

Cum au rezolvat germanii problema câinilor vagabonzi din Bucureşti

Deşi pare incredibil, la un moment dat, Bucureştiul nu a avut câini vagabonzi. Problema a fost rezolvată de nemţi, în 1916, după ce capitala României a fost ocupată de trupele Kaiserului. Fără milă şi fără remuşcări, după cum povesteşte Constantin Bacalbaşa [ref]Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1921, p.75[/ref]:

După câteva săptămâni de la intrarea în Bucureşti, germanii au declarat război câinilor. O ordonanţă a impus taxa pe câini, botniţa şi obligaţia ca nici un câine să nu iasă pe stradă. Ordonanţa a fost executată cu toată străşnicia pe care o puneau germanii în administraţia lor. Mulţi câini au fost împuşcaţi numai fiindcă au scos capul pe poartă şi au lătrat.

Domnişoara Rosetti, fiica d-lui Radu Rosetti, fost efor al spitalelor civile, avea un căţeluş la care ţinea foarte mult. Într-o zi, câinele s-a furişat în curte şi, din poartă, a lătrat pe un ofiţer german care trecea. Îndată ofiţerul a trimis doi poliţişti germani cu ordinul de a împuşca căţeluşul.

Domnişoara Rosetti îşi luase câinele sus şi-l ţinea în braţe. Toate rugăminţile, toate implorările au fost zadarnice. Poliţiştii au zmuls câinele din braţele d-şoarei, l-au scoborât în curte, i-au tras un glonte în cap, l-au lăsat mort şi au plecat. Aceasta a fost pedeapsa meritată de un câine care îndrăznise să latre pe un ofiţer al Kaiserului.

În câteva săptămâni Bucureştii au fost curăţiţi de câini. Păcatul nu era mare.

Dincolo de aspectul propagandistic şi povestea lacrimogenă a d-şoarei Rosetti şi a nevinovatului Bubico (dar dacă d-şoara Rosetti a vrut să facă o aroganţă?), până şi Constantin Bacalbaşa recunoaşte că nemţii au făcut o treabă bună că au curăţat Bucureştiul de câinii vagabonzi. Singura scăpare acum e să ne mai ocupe nemţii o dată, dacă vor vrea.

Patrulă mixtă în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti: doi soldaţi germani şi un poliţist român.

Patrulă mixtă în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti: doi soldaţi germani şi un poliţist român. Pe fundal doi maidanezi de epocă – nici nemţii nu şi-au făcut treaba ca lumea!

Imagini germane din România în Primul Război Mondial

Primul Război Mondial s-a sfârşit bine pentru România, dar a început foarte prost. Aveţi mai jos o serie de imagini care arată cum au văzut germanii participarea României la Primul Război Mondial, o colecţie care ilustrează dezastrele prin care au trebuit să treacă românii, inclusiv câteva cadre din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, ocuparea Dobrogei de bulgari, traversarea Dunării de către trupele generalului AUgust von Mackensen etc. Mai multe detalii despre nefericiţii ani 1916-1917 aici.

Imaginile provin din colecţiile Bundesarchiv.

O comparaţie: Pacea de la Bucureşti 1918 şi contractul OMV-Petrom

Pe 7 mai 1918 premierul României Alexandru Marghiloman semna Tratatul de pace de la Bucureşti prin care terenurile petrolifere erau concesionate Germaniei pe 90 de ani. În acel moment România nu mai avea nici o cale să se apere: o nouă ofensivă a armatelor germane, austro-ungare şi bulgăreşti ar fi dus la distrugerea totală a armatei române. În Consiliul de Coroană care a hotărât negocierile cu Puterile Centrale regele Ferdinand a cerut părerea generalilor – şi toţi au spus că vor rezista. Doar un colonel de la itendenţă a scos un tabel şi a început să recite: avem gloanţe pentru 7 zile de lupte, obuze pentru 4 zile şi hrană pentru 6 zile. Liniile de aprovizionare prin Rusia ţaristă fuseseră spulberate de revoluţia bolşevică, iar trupele ruseşti din România se bloşevizau în ritm alert. România şi-a cumpărat supravieţuirea promiţând germanilor petrolul pe 90 de ani. Constantin Argetoianu (care a participat direct la negocieri) spune că toate cedările din Pacea de la Bucureşti au fost făcute cu siguranţa victoriei Aliaţilor – mai ales după intrarea Statelor Unite în război.

Eu rămân convins că până la urma urmelor tot Aliaţii noştri vor fi biruitori şi că nu vom da nimic, ci dimpotrivă, vom lua.

Constantin Argetoianu, Memorii, vol III-V, p. 406

În anul 2004 România se zbătea să încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Tocmai ce pierduse un adevărat război – dar de un alt tip decât Primul Război Mondial. Premierul României Adrian Năstase a negociat şi semnat un contract de privatizare prin care austriecii de la OMV au primit petrolul românesc. Nu am reuşit să aflu pe ce perioadă a fost concesionat petrolul în favoarea austriecilor – probabil pe 99 de ani.

Cu 700.000 de morţi în Primul Război Mondial (cifră aproximativă care reprezintă aproape 10% din populaţie) România se numără printre ţările cu cele mai multe victime în acest război (Austro-Ungaria 1.1 milioane morţi, Germania 2,4 milioane morţi, Franţa 1,6 milioane morţi, Marea Britanie 0,9 milioane morţi – la populaţii mult mai mari). Premierul Adrian Năstase a dat petrolul pentru care au murit 700.000 de români în Primul Război Mondial în schimbul a 668 milioane euro. Cam 10 euro Mai puţin de 100 de euro de cap de victimă. Reducere maximă pentru aderarea la Uniunea Europeană.

George Topîrceanu şi prizonierii români din Primul Război Mondial

Cadavrele soldatilor romani dupa masacrul de la Brasov 1916

Cadavrele soldatilor romani dupa masacrul de la Brasov 1916

George Topîrceanu este cunoscut ca poetul fiinţelor mici, greieraşi şi gâze, flori şi păsărele. Puţină lume ştie că multe celebre parodii după poeţi „mari” îi aparţin sau că celebra baladă a băşinii (sau cele şi mai deocheate) au ieşit tot de sub pana lui George Topîrceanu. Şi mai puţină lume ştie că George Topîrceanu a luptat în primul Război Mondial la Turtucaia şi a fost prizonier vreme de doi ani în Bulgaria. Iar amintirile din prizonierat ale lui George Topîrceanu au fost publicate cu puţină vreme înainte de timpuria moarte a scriitorului sub titlul Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate (re-editate în 1985 la Editura Junimea sub titlul Pagini de proză).

Am ilustrat amintirile din prizonierat ale lui George Topîrceanu cu imagini din acelaşi an 1916 de la Braşov. În noaptea de 7 spre 8 octombrie 1916 o companie din Regimentul 45 Vlaşca a fost masacrată lângă biserica Bartolomeu din Braşov. A doua zi civilii oraşului s-au repezit să-i vadă pe soldaţii români ucişi şi să se fotografieze cu ei. Bătălia a fost descrisă astfel de un locotenent prusac:

„În primele ore ale dimineţii românii stăteau încă culcaţi într-un câmp de cartofi, înaintea terasamentului căii ferate şi au încercat să ne atace dinspre flanc, dar cum se lumina se retrăgeau până la calea ferată. Acum am primit eu, în calitate de comandant de pluton ordinul, de a mă deplasa cu o trupă la hambarul feroviar şi la canton, de unde puteam să-i prindem pe românii de la linia ferată. Am adus trupa în poziţie şi am deschis focul asupra companiei române înşirate de-a lungul căii ferate. Din păcate am avut după vreo 200 de trageri un blocaj, după care în dreapta mea, lângă canton, intră foarte curajos pe poziţie o armă ungară trăgând şi ea vreo bandă de mitralieră, dar este nevoită să-şi schimbe poziţia, din cauza focului intens din partea română şi a atacului cu grenade de mână. Între timp caporalul Straßburg, ochitorul meu, mi-a reparat blocarea armei şi a tras din nou în lungul căii ferate, realizând un asemenea efect, încât acei puţin români rămaşi în viaţă au făcut semne de predare. Am pornit împreună cu ungurii şi am găsit întreaga companie română, înşirată într-o linie compactă, moartă lângă linia ferată, în afară celor 40–60 de soldaţi, pe care i-am luat prizonieri”. (Imaginile şi textul de mai sus au fost preluate de pe pagina Art-historia).

Inmormantarea soldatilor romani dupa masacrul de la Brasov 1916

Inmormantarea soldatilor romani dupa masacrul de la Brasov 1916

George Topîrceanu se pregăteşte de prizonierat

M-am gândit apoi că, dacă bulgarii nu vor începe un măcel în masă, ci vor ucide numai pe ales, cel mai bun lucru în asemenea caz este să treci cât mai neobservat. Am smuls deci dintr-o căruţă o păreche de pantaloni soldăţeşti uzaţi şi i-am tras peste pantalonii mei noi, de camgar negru; mi-am pus pe cap o capelă veche de la un mort şi, în glodul de lângă marginea apei, mi-am murdărit bine bocancii galbeni din picioare, făcuţi pe măsură. În altă căruţă am găsit un dolmănaş de postav verde, îmblănit cu miel; cărăuşul bulgar, care prinsese acum curaj şi începea să se creadă proprietar legitim al lucrurilor din căruţă, s-a zbârlit puţin la mine… dar când i-am pus revolverul subt nas, a înţeles imediat ca n-am vreme de glume. În buzunare şi în mânecile dolmanului, legate jos cu sfoară, am îndesat apoi câteva obiecte de primă necesitate, pe care avusesem grijă mai înainte să le scot din valiza mea, părăsită lângă pontoane.

 

Prizonieri romani carand obuze pentru austro-ungari la Predeal 1916

Prizonieri romani carand obuze pentru austro-ungari la Predeal 1916

 

Cum jefuiau bulgarii

Domnul doctor e grozav de supărat că a căzut prizonier, tocmai el, care se credea în siguranţă, la adăpost de asemenea nenorocire stupidă.
– Uite-te la ei cum dorm şi n-au habar, urmează el revoltat, ridicându-se într-un cot. Parcă nu s-ar fi întâmplat nici o schimbare cu ei… Au trecut numai de la un stăpân la altul…
Auzind vorbă, o santinelă s-apropie domol prin întuneric şi s-apleacă spre noi, să ne vadă la faţă. Nu pare să aibă intenţii duşmănoase. E o namilă de bulgar – om matur, cu mustăţile lungi, probabil gospodar de treabă în vreme de pace.
– Colco e ceas? (3) întreabă el încet, cu oarecare îndoială, după ce ne-a examinat pe rând.
Amabil, vecinul meu scoate repede ceasul şi apropie ţigara de cadran… Până să primească răspuns, bulgarul întinde laba, îi ia ceasul din mână – şi se depărtează domol, în tăcere, aşa cum a venit.
– Uite-al dracului, domnule, exclamă indignat domnul căpitan văzând că nu se mai întoarce, mi-a luat ceasul !
– Trebuie să recunoşti c-a lucrat cu discreţie şi cu tact, încerc eu să-l consolez.
– Da’ d-ta n-aveai ceas? Pentru ce nu l-ai scos?
– Ba am două, nu unul. Dar am avut impresia că ţii să-l serveşti pe-al d-tale, înaintea mea…

 

Prizonieri romani la Brasov paziti de un soldat german in 1916

Prizonieri romani la Brasov paziti de un soldat german in 1916

 

Alte jafuri

În pădurea de la Balbunar, starşii ciasovoilor acelei etape au organizat un jaf în stil mare, neobişnuit până atunci. Au întins la picioarele lor o foaie de cort, unde fiecare prizonier trebuia să arunce din trecere tot ce are mai de preţ asupra lui. Vai de cel ce era prins că ascunde ceva.
De data asta nu era nimic de făcut, trebuia să trec şi eu prin vămuirea banditească la care eram constrânşi. Până atunci scăpasem uşor – îmbrăcămintea în care eram parţial deghizat şi dolmanul cel mic de postav verde, cam tăvălit, pe care-l purtam la subsuoară ca pe o simplă tunică uzată, cu blăniţa întoarsă înăuntru, nu atrăgeau nimănui atenţia. Dar acum trebuia să dau şi eu ceva, ca să nu fiu cumva percheziţionat. Când mi-a venit rândul am aruncat pe foaia de cort un ceasornic turcesc, ieftin, pe care-l cumpărasem cu vreo zece zile în urmă ca amintire din Turtucaia. Exhibiţia unui obiect de lux ca acesta era cam imprudentă din partea mea, dar n-aveam alt lucru de care să mă pot lipsi mai uşor.
– De unde ai tu asta, mă? întrebă unul dintre starşi, care ştia puţin româneşte.
– L-am luat de la un ofiţer… răspund eu, făcând cu mâna la stânga.
Bulgarul a râs; apoi s-a întors către cel care venea după mine – ş-am scăpat cu atâta. Dacă i-ar fi dat în minte să mă caute, ar fi avut mare surpriză; căci afară de alte obiecte mai puţin preţioase pentru el (două săpunuri, perie de dinţi, un volum minuscul de Vigny, o maşină de ras “Gilette” – şi alte curiozităţi), aveam la mine încă un ceasornic, un inel mic de aur şi câteva sute de lei în monede de argint, risipite prin toate buzunarele.

Cât de folositori pot fi morţii

Morţii sunt scoşi la marginea taberei, fără zăbavă. Îndată ce moare un om, alţi doi sunt gata să-l înhaţe de cap şi de picioare, ca să treacă cu el printre santinele şi să-l depuie mai încolo, la o sută de paşi, în umbra unui gard. Mulţi se îndeasă la treaba asta, ştiind că, dacă ajung acolo, afară din tabără, tot mai au şanse să găsească, în schimbul unui ban, o cană de apă sau o bucată de pâine.
Dar transporturile acestea mortuare s-au îndesit de la o vreme, fără ca numărul morţilor înşiraţi pe lângă gard să fi sporit în aceeaşi măsură.
Şi iată că într-un rând câţiva ciasovoi, cari au mirosit te miri ce, că nu-I lucru curat, se răped fără veste cu ciomagul ridicat spre doi oameni înhămaţi aşa, la un mort. Când văd primejdia asupra lor, cei doi ciocli improvizaţi îşi leapădă brusc povara la pământ şi fug îndărăt, cu ciasovoii după ei.
Rămas singur la jumătatea drumului, mortul ridică binişor capul, priveşte în juru-i cu precauţie, măsoară din ochi distanţele… apoi sare deodată-n picioare şi, la rândul lui, o rupe la fugă.
Ciasovoii se zăpăcesc.
– Da eb maika ! Rumanski !… înjură ei pe bulgăreşte şi râd, alergând după mort.