Arhiva etichetelor: Sergiu Nicolaescu

Confuzia Sergiu Nicolaescu: poporul este de vină?

În cazul „incinerarea lui Sergiu Nicolaescu” există o confuzie mai degrabă voită, înclin eu să cred. Cristian Tudor Popescu (şi nu doar el) a avut două editoriale în care îi spurcă cu sârg pe români drept intoleranţi şi fundamentalişti ortodocşi (aici şi aici). Motivul? Reacţia de respingere a oamenilor simpli faţă de modul în care nevasta lui Sergiu Nicolaescu s-a descotorosit de rămăşiţele decedatului (sicriul depus la Cercul Militar cu capacul închis şi incinerarea la care Biserica a interzis oficierea unei slujbe).

De unde provine confuzia? Sergiu Nicolaescu era perceput de popor drept un „bun cultural naţional” dacă pot să-i spun aşa. Astfel că au apărut reacţii de respingere faţă de modul în totală contradicţie cu tradiţia prin care regizorul a fost trecut pe lumea cealaltă. Toate „riturile de trecere” au fost ignorate pentru un om considerat de mase drept „de-al nostru, din popor” drept urmare a filmelor lui cu enormă priză la public. Riturile de trecere (botez, cununie, înmormântare) sunt fundamentale pentru crearea comunităţii, în lipsa lor se pierd legături sociale formate în mii de ani.

Din cele scrise de Cristian Tudor Popescu îmi dau seama că marele ziarist înţelege despre ce este vorba – însă îi place să întreţină confuzia doar pentru că reprezintă un nesperat prilej să mai tragă o copită în tradiţie şi ortodoxie. „Ortodocşii sunt nişte tâmpiţi pentru că sunt ortodocşi” este slogan de bază pentru mulţi ziarişti din România, şi nu doar pentru ziarişti.

P.S.

Oamenii au fost surprinşi să constate dintr-o dată că Sergiu Nicolaescu nu este „de-al lor”. De fapt Sergiu Nicolaescu nu a fost niciodată „de-al nostru”: unchiul său Nicolae Cambrea a fost un colonel trădător care a comandat divizia „Tudor Vladimirescu” formată de sovietici din prizonieri români şi folosită pentru comunizarea României. Sergiu Nicolaescu a beneficiat de sprijinul masiv al ştabilor comunişti pentru realizarea filmelor sale. Însă misterul cel mare al vieţii lui Sergiu Nicolaescu rămâne încă să fie lămurit: rolul jucat de el în decembrie 1989. Cel mai probabil a jucat pe aceeaşi carte cu unchiul său.

Sergiu Nicolaescu şi istoria românilor

Păţeşte acum Sergiu Nicolaescu ce au păţit toţi cei care au trăit şi creat înainte de 1989. Principala acuzaţie împotriva lui Sergiu Nicolaescu: filmele sale despre istoria românilor, secundar vine şi calitatea filmelor lui.

Supărarea este că Sergiu Nicolaescu a făcut filme „protocroniste” care au susţinut ideologia oficială a Partidului Comunist Român. Am îndoieli că majoritatea celor care îl înjură pe Sergiu Nicolaescu ştiu ce înseamnă protocronism şi dacă se poate aplica această etichetă filmelor lui. Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au servit propagandei oficiale: istoria ca un fir roşu, cu statul dac centralizat la bază. Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost comandate şi coordonate de politruci comunişti.

În ceea ce priveşte discuţia „cât adevăr istoric există în filmele lui Sergiu Nicolaescu” mi se pare că lucrurile alunecă puţin aiurea. În primul rând, începând de la filmul „Dacii” toate filmele lui Sergiu au beneficiat de consilierea unor istorici serioşi – ceva-ceva adevăr istoric există în aceste filme, mai greu este de făcut separarea dintre adevăr şi ficţiune (cam pe aici ar trebui să se situeze mult lăudata „demitizare”, care însă s-a transformat într-un baros care zdrobeşte tot).

Iar înainte să-l condamnăm pe Sergiu Nicolaescu pentru filmele lui istorice haideţi să ne uităm puţin ce filme făceau maghiarii, bulgarii, sârbii, polonezii, ruşii, englezii, francezii etc în aceeaşi perioadă. Vom avea surprize majore. Britanicii şi în ziua de azi sponsorizează cu bani publici filme „protocroniste” în care este căutată originea regelui Arthur în Imperiul Roman (aici). Ca să nu vorbim de filmele americane sau ruse despre al Doilea Război Mondial.

Să-i fie ţărâna uşoară! Mie îmi plac filmele lui.