Arhiva etichetelor: spaţiul Schengen

Spaţiul Schengen şi discriminarea românilor în UE

Ministrul de Externe Titus Corlăţean a avut o ieşire furioasă când a spus „dacă ne amână iar pe Schengen, România s-ar putea să nu mai fie interesată” (via Gândul). Problema principală este că România este tratată ca o ţară de mâna a doua în Uniunea Europeană. Din punct de vedere tehnic toate documentele spun că îndeplinim condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen (capacităţi de control la graniţele exterioare UE cu Serbia, Ucraina şi Moldova – vă mai amintiţi vameşii şi poliţiştii de frontieră de la graniţele astea luaţi cu elicopterul). De aici eu înţeleg că principala problemă este una politică.

Cine este spaţiul Schengen şi cât costă

Este un tratat între statele membre UE (plus vecini de genul Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein, Vatican etc.). În principiu Tratatul Schengen elimină controalele la frontieră pentru cetăţenii statelor membre – nu te mai opreşte poliţistul de frontieră să te întrebe unde te duci şi de ce. Nu prea există alte beneficii. Cei care vor să muncească în state UE trebuie să îndeplinească în continuare aceleaşi formalităţi care le îndeplineau până acum (înregistrări la oficiile de muncă, obţinerea dreptului de şedere – pentru cei care vor să muncească legal, bineînţeles). În continuare durata de şedere fără motivaţii rămâne de 6 luni pe an în două reprize de câte trei luni.

România are obligaţia de a adera la spaţiul Schengen prin tratatul de aderare. Adică a avut obligaţia să cheltuiască nişte foarte mulţi bani pentru securizarea frontierelor externe, mai precis 1 miliard de euro (detalii aici). Contractul de securizare a frontierelor României a fost unul cu cântec, încheiat fără licitaţie de Adrian Năstase în anul 2004 cu firma franco-germană EADS, contract semnat de generalul Toma „precursor de heroină” Zaharia (istoria contractului şi a renegocierilor sale aici, nişte detalii în telegramele WikiLeaks). Nu am reuşit să mă lămuresc precis asupra costului securizării frontierei şi nu-mi este clar câţi bani mai trebuie să cheltuiască România pentru întreţinerea acestui sistem (se vehiculează suma de 200 milioane euro anual). Pe scurt: românii plătesc foarte mulţi bani ca să nu mai fie controlaţi de poliţia de frontieră maghiară şi nici măcar nu se pot bucura de asta.

Cine nu vrea România în spaţiul Schengen

Parlamentul European a aprobat aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen încă din vara anului 2011. Doar că de atunci încoace s-au găsit tot felul de piedici. Dar să vedem lista piedicilor:

Olanda este ţara care nu ne vrea în Schengen. La nivelul discuţiilor oficiale în UE, reprezentanţii Olandei vorbesc de corupţia din România şi reforma din justiţie, deşi Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru justiţia românească nu are nici o legătură cu aderarea la spaţiul Schengen (dar măcar aşa au şi olandezii o urmă de raţiune în blocajul ăsta). În politica internă olandeză se duce o propagandă deja delirantă împotriva imigrantului român (fenomen asemănător cu cel din Marea Britanie, olandezii au în realitate probleme cu extremiştii islamici, dar nu e corect politic să te iei de ăştia, aşa că românaşii, câţi sunt ei în Olanda, devin ţintă favorită). Se pare că problema este alta: la marea împărţeală a României dinainte de aderarea la UE, Olanda s-a ales cu praful de pe tobă şi acum ar cam fi pus ochii pe portul Constanţa. Un culoar Marea Neagră – Atlantic (Baltica) prin Constanţa – Dunăre – Hamburg fără o participare olandeză sună destul de trist.

Finlanda nu ne-a iubit niciodată. Noi îi apreciem pentru lupta împotriva sovieticilor, ne place de mareşalul Mannerheim care a evitat soarta mareşalului Antonescu etc. Doar că uităm ceva: Finlanda a găsit o cale de dialog cu sovieticii şi mai apoi cu ruşii (cale de dialog care a ajuns un fel de osmoză). Autonomia insulelor Aland nu este altceva decât o chestiune transnistreană într-o formă maritimă (o analiză istorică paralelă Transnistria/Basarabia – Insulele Aland ar scoate la iveală similarităţi surprinzătoare de la 1807 încoace). Finlandezii au fost surprinşi când premierul comunist al României Ion Gheorghe Maurer a depus o coroană la monumentul fascistului Mannerheim (detalii aici) Dincolo de istorie, Finlanda a îmbrăţişat argumentele olandeze împotriva aderării României la Schengen – reforma în justiţie, corupţia etc.

Franţa are o mare problemă cu ţiganii. Indiferent de cine s-a aflat la putere la Paris, fascistul Sarkozy sau socialistul Hollande, francezii vor să îi deporteze pe ţigani. Nu contează ce spun tratatele europene, francezii vor să scape de ţigani şi cer guvernelor României să accepte tot felul de formule care să permită expulzări mascate. Nu mai contează câţi bani a încasat concernul franco-german din România.

Germania joacă sotto voce în povestea asta, are deja multe belele pe cap în UE cu acuzaţia refacerii Reichului.

Marea Britanie nu reuşeşte să îşi rezolve problema imigraţiei din fostele colonii şi năvăleşte periodic peste români. Mai au pe cap independenţa Scoţiei şi nu le place de loc integrarea fiscală din UE, iar principalii vinovaţi sunt emigranţii şi infractorii din România şi Bulgaria. Presa britanică nu ne iubeşte deloc.

Bulgaria a intrat într-o criză politică profundă, practic nu au guvern şi nici nu se ştie când vor avea, mai spre toamnă, aşa. N-am reuşit să înţeleg niciodată de ce am fost legaţi de bulgari în negocierile cu UE. Plus că bulgarii au vorbit mereu aiurea: când erau ei silitori ziceau că să fie „decuplaţi” de români, când erau în rahat cârâiau că ei sunt alături de români. Din cauza crizei politice din Bulgaria nici în martie 2013 nu vom intra în spaţiul Schengen.

Grecia este unul din motivele serioase pentru care nu intrăm în Schengen. Grecii au aruncat ani de-a rândul cu banii pe fereastră, dar nu s-au gândit nici o clipă să îşi securizeze frontierele terestre. Nici nu aveau nevoie (nu aveau nici o graniţă terestră directă cu spaţiul Schengen), nici nu i-a interesat. Şi-au securizat aeroporturile şi porturile, unde era mai simplu şi mai ieftin, restul a rămas la liber pentru oricine reuşea să ajungă în Turcia. Acum grecii nu vor să-şi plătească nici datoriile, darămite să plătească pentru securizarea frontierelor terestre. Să plătească cine are nevoie! Intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen fără controale din Grecia până-n Ungaria reprezintă coşmarul celor care vor să asigure securitatea spaţiului european.

Circul intern

În dezbaterea internă aderarea la spaţiul Schengen este un fel de a vorbi aiurea despre un subiect fără a-i atinge esenţa. Bine, în realitate pe nimeni nu interesează subiectele legate de UE. Dar dă bine să ieşi la televizor să spui că ăla a trimis o scrisoare, ălălalt a răspuns aiurea, eu am dreptate, ba nu, nu ai dreptate, eu vă bag în Schengen, ălălalt ne scoate din Europa. Nimeni nu mai înţelege nimic.

Şi frecaţi, şi cu banii luaţi

Când Jaques Chirac a scos din pălărie ideea „Europa cu două viteze” toată lumea a sărit în sus. Şi pe bună dreptate: tratatele europene ori se aplică tuturor la fel, ori nu se mai aplică de loc. Est-europenii nu pot fi cetăţeni europeni de mâna a doua, ar însemna legalizarea stării de semicolonialism existentă în realitate. Măcar să păstrăm aparenţele.

De fapt aici este esenţa problemei cu aderarea României la spaţiul Schengen. Există un tratat de aderare care ne obligă să cheltuim nişte bani pentru spaţiul Schengen, deşi asta nu ne aduce mari beneficii directe (cetăţenii români vor continua să circule cam la fel în UE). Am cheltuit banii ăştia, contractele au mers la cine trebuia – însă am rămas pe din-afară.

Reacţia ministrului Titus Corlăţean „s-ar putea să nu ne mai intereseze” este una la furie. Spaţiul Schengen trebuie să ne intereseze pentru că reprezintă un drept şi o obligaţie asumată prin tratate, am cheltuit nişte bani pentru asta. Dacă renunţăm de bună voie înseamnă că acceptăm punerea în practică a Europei cu două viteze.

P.S. Victor Ponta ştie că nu intrăm miercuri în Schengen (via Ziare.com).