Arhiva etichetelor: Ştefan cel Mare

Plan de lucru pentru cartea ”Ce limbă vorbea Ștefan cel Mare?”

Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).

Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.

P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.

stefan-cel-mare

Ucrainenii redescoperă istoria românească a Cetăţii Albe

Când am trecut pe la Cetatea Albă nu am găsit nimic despre istoria locului. Acum publicaţia Dumskaya.net se minunează descoperind că există urme ale lui Ştefan cel Mare în legătură cu Cetatea Albă. Urme care eu unul bănuiesc că au fost ascunse intenţionat.

Reporterul Dumskaya ne povesteşte aici că mai multe pisanii ale cetăţii au fost luate de armata română în retragere, recuperate de sovietici în 1945 şi duse la muzeul de istorie din Herson, unde li s-a pierdut urma. Prin 1972 au fost publicate imagini ale pisaniilor lui Ştefan cel Mare drept monumente de artă armenească (!).

Din articolul Dumskaya mai aflăm şi câte ceva despre conţinutul acestor pisanii din Cetatea Albă (care cu siguranţă au fost transcrise şi traduse şi în română, este nevoie de un drum la bibliotecă). În principiu este vorba de menţionarea unor completări sau reparaţii ale Cetăţii Albe făcute de Ştefan cel Mare, în texte fiind amintiţi şi pârcălabii cetăţii: Stanciul, Gherman, Luca, Duma, toţi boieri moldoveni. Una din aceste pisanii atestă că biserica Sfântul Ioan Botezătorul care încă mai există pe strada Popova din oraşul Cetatea Albă a fost biserica unei mănăstiri ctitorite de pârcălabii Duma şi Gherman.

Ce l-a uimit cel mai mult pe autorul articolului sunt stemele heraldice de pe aceste pisanii. În cazul imaginii de mai jos a recunoscut bourul Moldovei, însă scutul din dreapta l-a încurcat puţin. Este vorba de stema de familie a Muşatinilor, scut despicat cu trei flori de crin suprapuse în dreapta şi fasciat în stânga. Mai pe scurt, stema personală, de nobil a lui Ştefan cel Mare.

inscriptii-Cetatea-Alba

Pisania din imaginea de mai jos este considerată „controversată” şi că ar exista suspiciuni cu privire la autenticitatea ei. Stema de pe pisanie (din care este recunoscut din nou doar bourul Moldovei) rămâne din nou un mister. De fapt este tot stema personală a lui Ştefan cel Mare, fiind redată cu ceea ce în limbaj heraldic se numeşte „cimier cu lambrechini” – peste scut un coif de turnir ornat cu stema statului (bourul) plus panglici înflorate.

inscriptii-Cetatea-Alba-2

Semnificaţia stemei personale a lui Ştefan cel Mare pe aceste pisanii este că reparaţiile menţionate au fost făcute cu banii personali ai voievodului nu din visteria ţării. M-a mai amuzat descrierea făcută de reporterul din Odessa celei de-a doua steme: „imagine heraldică clasică din vestul Europei”. Pentru că Ştefan cel Mare a fost într-adevăr un nobil şi un cavaler european occidental.

Cronicari turci despre bătălia de la Vaslui (bătălia de la Podul Înalt)

Pe 10 ianuarie 1475 Ştefan cel Mare zdrobea la Vaslui o armată otomană estimată de sursele contemporane cam la 100.000 de soldaţi. Am adunat mai jos câteva descrieri ale acestei bătălii făcute de câţiva cronicari turci contemporani cu evenimentele. Bineînţeles, pentru o înfrângere se găsesc tot felul de motive.

Orudj bin Adil

De acolo, Suleiman paşa, mergând cu oastea aceea în Moldova şi întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era şi obosită, căci tocmai ce îndurase greutăţile expediţiei în Iskenderia. De aceea, neputând ţine piept oştii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă şi nimicită.

Aşîk Paşa Zade

Într-o zi, pe când turcii şedeau nepăsători şi oastea era puţină şi străină de locuri, acel afurisit simţindu-i nepăsători a venit asupra lor. Mulţi dintre musulmani au murit acolo ca nişte martiri.

Mehmed Neşri

Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neaşteptate şi hărţuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceştia umblau ca nişte străini cu ochii legaţi. Mulţi musulmani au murit ca nişte martiri.

Sursa: „Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.