Arhiva etichetelor: stema Transilvaniei

Cum a apărut stema Transilvaniei

Toată lumea ştie, sau ar trebui să ştie, că stema Transilvaniei este un scut tăiat, în cartierul superior cu un vultur ieşind (simbolul nobilimii maghiare) flancat de soare şi lună (simbolul secuilor), în cartierul inferior şapte turnuri (simbolul saşilor transilvăneni). Heraldica şi simbolurile heraldice reprezentau adevărate programe politice în perioada medievală, iar istoria stemei Transilvaniei este puţin cunoscută, ca şi faptul că au existat mai multe variante ale acestei steme.

Până la dispariţia regatului Ungariei din 1526 nu a existat o stemă a Transilvaniei. În jurul anului 1530 la curtea lui Ferdinand I de Habsburg a început să fie folosită ca stemă a Transilvaniei un scut cu două spade încrucişate cu garda în şef, suprapuse peste un trichetru cu extremităţile terminate în frunze de tei – în realitate simbolul străvechi al saşilor Transilvăneni. Ne întoarcem astfel la politică: Ferdinand I de Habsburg dorea să preia moştenirea regatului Ungariei distrus de otomani şi se folosea în acest scop de saşii transilvăneni (mai ales de cei din Sibiu, nu este aici locul pentru povestea acestui război în care au fost implicaţi şi voievozii din Moldova şi Ţara Românească). Program politic codificat într-un simbol heraldic. Această stemă a Transilvaniei s-a impus o perioadă în spaţiul german: a apărut ca atare în Chorographia Transylvaniae a lui Georg Reichersdorfer (1550, vezi foto) şi în armorialul lui Martin Schrot (1581).

Stema Transilvaniei 1550

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea apare o altă variantă a stemei Transilvaniei, atestată într-un sigiliu al principelui Sigismund Bathory din 1595: într-un cartuş stema lui personală de principe al Imperiului (acvila bicefală pe pieptul căreia apar cei trei colţi de lup ai familiei Bathory), în dreapta stema Transilvaniei compusă din acvila flancată de soare şi lună deasupra a şapte turnuri; în stânga stema Ţării Româneşti, acvila cruciată; sub stema imperială fiind aşezat simbolul heraldic al Moldovei: capul de bour. Sigismund Bathory se intitula în 1595 şi principe al Ţării Româneşti şi Moldovei.

Stema lui Sigismund Bathory in 1595

O stemă practic identică cu aceea descrisă mai sus a avut şi cardinalul Andrei Bathory în 1599, înainte să fie alungat de pe tronul Transilvaniei de Mihai Viteazul.

Stema lui Andrei Bathory in 1599

Şi acum ajungem la marele sigiliu la lui Mihai Viteazul din anul 1600. Aici apar înşiruite de sus în jos: acvila cruciată valahă, bourul Moldovei şi la sfârşit o stemă uşor misterioasă: doi lei afrontaţi, stând pe şapte piscuri şi ţinând în labe o spadă. Mihai Viteazul (şi cei care i-au compus stema aceasta) au respins stema transilvană în curs de formare avansată de familia Bathoreştilor. Cei doi lei au fost consideraţi în heraldica imaginară a epocii drept stema Daciei antice, lucru cunoscut inclusiv în spaţiul românesc (mai târziu Nicolae Costin o spune limpede).

Stema lui Mihai Viteazul in 1600

Faptul că leii afrontaţi au fost consideraţi în epoca lui Mihai Viteazul drept stemă a Transilvaniei o dovedeşte faptul că acest simbol a fost folosit şi de principele ardelean Moise Szekely în 1603.

Stema lui Moise Szekely in 1603

Mulţi ne explică în ziua de azi că Mihai Viteazul nici gând nu avea să unească cele trei ţări româneşti, a fost şi el un aventurier oarecare al epocii care s-a întins mai mult decât îi era plapuma. Proiectul Bathoreştilor de unificare a principatelor române sub coordonarea Habsburgilor nu este contestat cu atâta vehemenţă. Dacă în cazul Bathoreştilor avem intenţia şi stemele unificate, în cazul lui Mihai Viteazul avem stema, de ce ne-ar lipsi intenţia? Oricum, în epoca lui Mihai Viteazul şi multă vreme după aceea a fost vehiculată ideea refacerii Daciei.

Din păcate cei doi lei afrontaţi nu s-au impus ca stemă a Transilvaniei, acest simbol a fost folosit doar de Mihai Viteazul şi Moise Szekely. În schimb s-a impus varianta păstrată până în ziua de azi. Au existat două şanse de revigorare a acestui simbol: în 1921 la lucrările Comisiei Heraldice care a fixat stema României Mari şi pe cele ale localităţilor sale şi în 1992 când a fost adoptată actuala stemă a României. Nu a fost să fie.

După o idee de la seniorul Andrei Crivăţ.