Arhiva etichetelor: Thocomerius

Momentul în care Neagu Djuvara devine ridicol

După apariţia cărţii lui Matei Cazacu nu mai există nici o scuză pentru oricine ştie să citească să mai creadă în teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor. Neagu Djuvara este demascat ca un impostor oarecare şi nimic mai mult. M-am bucurat când a apărut cartea „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti”, dar după ce am citit-o am râs cu lacrimi.

Să vă explic. Raţionamentul lui Neagu Djuvara se sprijină pe câţiva piloni. Cel mai zdravăn dintre ei spune aşa: cumanii erau catolici, Basarab (ca şi taică-său – Negru vodă/ Thocomerius – şi fiu-său Nicolae Alexandru) era catolic ergo Basarab era cuman. Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan iau pe rând documentele citate de Neagu Djuvara ca argumente pentru afirmaţia „Basarab Întemeietorul era catolic” şi demonstrează că „revoluţionarul” istoriografiei române fie le citează trunchiat, fie nu le înţelege. Apoi mai sunt adăugate câteva documente (despre care Neagu Djuvara cu greu poate spune că nu le cunoştea!) care arată cât se poate de limpede că Basarab a fost ortodox. Însă lovitura finală este alta.

Neagu Djuvara a citat în sprijinul teoriei sale o serie de legende referitoare la Negru vodă. Doar că le-a citat trunchiat. În aceste legende (încă o dată, cunoscute de Neagu Djuvara şi folosite în demonstraţia sa!) se spune că Negru vodă/ Thocomerius a fost căsătorit cu doamna Marghita, catolică de felul ei. Ei, pe când Negru vodă/ Thocomerius era plecat să se lupte cu tătarii, doamna Marghita s-a apucat de construit biserici catolice. Întors din bătălie, Negru vodă/ Thocomerius a pus mâna şi a dărâmat bisericile catolice construite de nevastă-sa. Catolic?!?!

Problema este că Neagu Djuvara a ales din aceste legende (ca şi din alte surse, mai ales documentare) doar ce i-a convenit şi a lăsat deoparte fragmentele care nu se mai potriveau cu teoria sa. O găinărie şi nimic mai mult. După ce şi-a lansat cu surle şi trâmbiţe teoria cumană, Neagu Djuvara a fost mângâiat pe creştet de câţiva istorici care nu au vrut să-l facă de râs. Însă „spărgătorul de gheaţă” cum îi place să-ţi spună nu a înţeles mesajul, a insistat cu ideile sale, ba s-a şi dat jignit. Sunt curios dacă şi ce va răspunde la argumentaţia din cartea „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” – pe care o puteţi găsi la librăria Elefant (mai ieftină online decât din librăriile clasice!).

matei-cazacu-ioan-basarab

Basarab cumanul al lui Neagu Djuvara este român. La Chişinău

Când am citit prima dată „Thocomerius-ul” lui Neagu Djuvara am rămas cu o impresie foarte proastă. Cartea este în realitate o polemică cu un preopinent neidentificat, vândută drept o cercetare ştiinţifică revoluţionară. Presa tabloidă a titrat esenţialul: „Voievozii români au fost cumani!” şi cu asta, basta.

Neagu Djuvara a ratat (înclin să cred că voit) structura obligatorie a unei cercetări ştiinţifice care se vrea revoluţionară. Anume plictisitorul capitol introductiv, istoriografia problemei. Un cercetător cinstit rezumă rezultatele celor care au scotocit înaintea lui, arată unde crede că au greşit aceştia, prezintă noile documente identificate, reinterpretările şi raţionamentele care îi sprijină teza. La Neagu Djuvara lipsesc unele din aceste elemente, altele sunt împrăştiate abil, pe ici-pe colo. După ce am purces la verificarea împrăştiatei baze bibliografice a lui neagu Djuvara, m-am lămurit că întreaga lui carte este de fapt o polemică cu regretatul Nicolae Stoicescu.

Rămâne pe altădată să vă povestesc substratul acestei polemici, acum vreau să vă anunţ apariţia unei replici serioase şi cât se poate de bine documentate la „Thocomerius-ul” lui Neagu Djuvara. De pe blogul lui Gheorghe Erizanu am aflat că editura Cartier de la Chişinău tocmai ce a scos de sub tipar cartea lui Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti”.

Un mic detaliu: Neagu Djuvara spune că nu cunoaştem numele de botez al lui Basarab I, Matei Cazacu readuce la lumină un document sârbesc (cunoscut de ceva vreme) care ne spune clar că pe primul voievod al Ţării Româneşti îl chema Ioan (Ivanko). Când aflu cum şi de unde poate fi procurată cartea vă anunţ. Până atunci trebuie să văd cum fac eu rost de ea.

matei-cazacu-ioan-basarab

Ce-i lipseşte lui Neagu Djuvara din Thocomerius – Negru vodă

Neagu Djuvara a făcut senzaţie publică cu volumul „Thocomerius – Negru vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”. Doar că lipseşte ceva din această carte, ceva ce nu ar fi trebuit să lipsească: anume capitolul de istoriografie şi critică a izvoarelor. Istoria nu este o ştiinţă precum fizica, dar are şi ea nişte reguli, iar când vii cu pretenţia că avansezi o teorie revoluţionară, atunci capitolul de istoriografie şi critică a izvoarelor este cam obligatoriu (ca să nu vorbim de doza de modestie ştiinţifică). Cartea lui Neagu Djuvara despre Thocomerius – Negru vodă a devenit un nou fundament pentru teza „ce români domn’e?!? n-auzi că au fost cumani?”, ca să nu mai vorbim de isteria mediatică din jurul ei.

Într-un astfel de capitol de istoriografie şi critică a izvoarelor, orice cercetător onest face o prezentare a cercetărilor de până la el: ce a zis Cutare, ce a spus Cutărescu, ce sinteze s-au făcut asupra subiectului, ce polemici s-au purtat şi cu ce argumente. Apoi vine critica izvoarelor: ce cunoşteau înaintaşii care s-au ocupat de problemă, ce informaţii noi au apărut şi când, ce reinterpretări ale izvoarelor au ieşit la iveală. Abia apoi (dacă este în stare, cu modestie) cercetătorul spune ce păstrează şi ce aruncă din cercetările precedente şi arată care este contribuţia lui, ce aduce el nou şi cum (noi interpretări, noi izvoare etc.)

Bine, mi se va spune, dar Neagu Djuvara are toate aceste chestii în cartea lui. Da, dar le are răspândite prin toată cartea, nu sub forma unui capitol introductiv. Şi aici se vede mica şmecherie: dacă toatea acestea nu sunt adunate la un loc atunci nu se prea este clar (mai ales pentru cititorul obişnuit) care şi câtă este contribuţia proprie a lui Neagu Djuvara. Care contribuţie este destul de subţire din punct de vedere ştiinţific, în schimb aplombul şi gălăgia sunt din plin. Pe scurt: mai nimic din ceea ce spune Neagu Djuvara nu a fost deja spus mai înainte, doar că el o spune într-un mod agresiv.

Şi astfel ajungem la altă problemă: mă îndoiesc de capacităţile lui Neagu Djuvara de a aborda direct izvoare de genul diplomelor latine sau slavone de secol XIII – XIV, de relaţia lui directă cu cronicile maghiare, bulgăreşti şi bizantine. Nu cred că are calificarea necesară în paleografie şi restul ştiinţelor auxiliare ale istoriei. În domeniul acesta există dispute vechi de mai bine de un secol (de exemplu nimeni nu poate spune clar de ce intitulaţia domnitorilor începea în forma „Io, Mircea voievod …”) pe care Neagu Djuvara le tranşează ca pe nodul gordian. În chestiuni în care alţii cu mai multă experienţă păşesc cu grijă, Neagu Djuvara calcă apăsat şi cu măreţie.

Până la urmă nu este altceva decât o şmecherie de marketing: o teză şocantă pentru marele public, prezentată cu surle şi trâmbiţe – generare de profit maxim pe termen scurt.