Arhiva etichetelor: ţiganii din Braşov

Diferenţa dintre ţigani şi români, exemplul Braşovului

De mai mulţi ani încerc să înţeleg de ce românii din Braşov au pornit pe un drum, iar ţiganii din acelaşi oraş pe altul. La o primă vedere ambele comunităţi au intrat în istorie cu şanse aproximativ egale, dar au sfârşit diferit. De mai mulţi ani studiez istoria ţiganilor braşoveni şi încerc să înţeleg de unde a apărut această diferenţă.

Corporatismul medieval

Ţiganii şi românii din Braşov au avut în evul mediu un statut asemănător: parte dintre ei iobagi, parte oameni liberi, nici unii nu aveau drepturi cetăţeneşti, erau excluşi de la deciziile politice. Pentru tot evul mediu ambele comunităţi s-au confruntat cu măsuri de excludere economică. Iniţial ţiganii puteau practica tot felul de meşteşuguri (fierărie, cizmărie, zidărie) plus din rândurile lor erau recrutaţi călăii, hingherii şi temnicerii oraşului (meserii bine plătite, dar care aveau ataşat stigmatul social al impurităţii). Dintre ţigani erau recrutaţi şi cioclii pe timp de ciumă, dar în această „breaslă” intrau şi români şi saşi şi unguri (aici mai degrabă era vorba de imunitatea dobândită în faţa bolii, nu de originile etnice sau sociale).

Intrarea în breslele saşilor era blocată şi pentru români şi pentru ţigani. Iniţial condiţia de intrare în breaslă era să fii „ehrlich und ehelich” (onorabil şi provenit dintr-o căsătorie legitimă, erau excluşi iobagii, impurii, cei lipsiţi de cetăţenie, copii din flori). Mai prin secolele XVI-XVII statutele breslelor braşovene îi exclud explicit pe unguri, se declanşează conflicte cu breslele ungureşti considerate inferioare. Ţiganii şi românii nu sunt excluşi din bresle explicit, dar nici nu apar menţionaţi ca membri.

În ciuda acestui fapt, în secolele XV-XVI-XVII fierarii ţigani din Braşov cunosc o perioadă de prosperitate, primesc numeroase comenzi din partea primăriei oraşului (în general pentru lucrări publice) cot la cot cu fierarii saşi. În secolul al XVIII lea începe o excludere masivă a fierarilor ţigani: apar numeroase procese cu breselele saşilor prin care ţiganilor li se limitează dreptul de a practica fierăria şi cizmăria. Tot în aceeaşi perioadă încep şi excluderile românilor: cojocarilor şi măcelarilor români li se impun limitări din ce în ce mai stricte în ceea ce priveşte cantităţile de mărfuri prelucrate şi perioadele de timp în care le puteau scoate la vânzare.

Unii se ridică, alţii se coboară

Până aici istoria ţiganilor şi românilor din Braşov este asemănătoare, din secolul al XIX lea se produce o „explozie” a românilor braşoveni. Gazeta de Transilvania, George Bariţ, Andrei Mureşanu, Deşteaptă-te române!, Gimnaziul românesc, Andrei Şaguna, Anton Pann, Sextil Puşcariu, societatea ASTRA, casina română etc.

Românii din Braşov se ridică brusc în secolul al XIX lea, de la statutul de iobagi lipsiţi de drepturi economice şi politice, toleraţi din punct de vedere religios şi politic, la statutul unei „minorităţi” (minoritate în imperiu, de fapt românii reclamau drepturile unei majorităţi în principatul Transilvaniei) care îşi cerea drepturile şi declanşa o luptă care în mai puţin de un secol avea să ajungă la victorie.

În paralel ţiganii braşoveni se afundă la nivelurile de jos ale societăţii. Am identificat în arhivele braşovene două documente interesante despre ţigani. Primul, de pe la 1780 parcă, semnat de un conte Teleki, este un raport care propunea un plan de deportare cu ajutorul armatei austriece a tuturor ţiganilor din Transilvania, care urmau să fie trimişi în Valahia şi Moldova. Al doilea document este o analiză sociologică in nuce de la 1802 a şefului poliţiei Braşovului referitor la comunitatea de ţigani a oraşului. Cu o viziune profund umanistă, poliţaiul constata sărăcia, lipsa de igienă, lipsa educaţiei şi a oricăror perspective pentru comunitatea ţiganilor. Cele două documente conţin esenţa tratamentelor aplicate ţiganilor în secolele XX şi XXI: măsuri extreme de „eliminare a problemei” sau integrarea forţată pe mecanismul „şcoală, muncă şi săpun” (am scris aici mai multe despre terţul exclus în problema ţiganilor).

De ce?

Explicaţii sunt mai multe. În primul rând biserica: românii din Braşov au avut biserică proprie, iar preoţii din Şchei au făcut mult mai mult decât să bolborosească slove. Şi aici ajungem la al doilea element: scrisul. Preoţii din Şchei ştiau să scrie şi îi învăţau şi pe alţii, preoţii din Şchei erau folosiţi de saşi pentru corespondenţa diplomatică cu voievozii din Moldova şi Valahia. Să nu uităm de diaconul Coresi şi tiparniţa lui de la Braşov. Mai mult, în secolul al XVIII lea românii îşi ridică o şcoală (unul din promotorii şcolii româneşti a fost Ilie Birt, vezi aici o parte din povestea lui, scrisă mai vesel). Apoi vine negoţul românilor braşoveni cu restul românilor din voievodate şi sprijinul reciproc. Nu în ultimul rând vin „grecii” stabiliţi în secolul XVIII la Braşov (în realitate aromâni sud-dunăreni care au preluat în forţă comerţul pe ruta Viena – Istanbul). Nu trebuie ignorată nici Biserica greco-catolică, furnizoare de intelectuali capabili să ducă o luptă pe termen lung. Dar nu în ultimul rând cred că românii au vrut.

P.S. Comentariile rasiste dispar fără drept de apel.

Meseriile ţiganilor braşoveni: călăi, hingheri, temniceri

Vă recomand un articol mai amplu scris de mine despre ţiganii braşoveni din perioada medievală. Este un studiu apărut în colecţia Spectrum. Cercetări sociale despre romi, tipărită anul trecut la Cluj. Trebuie să îi mulţumesc Ştefaniei Toma pentru invitaţia de a publica acest studiu.

Pentru că suntem în plină eră electronică: puteţi citi integral acest studiu despre ţiganii braşoveni medievali pe Google Books, aici.

Dinastia călăilor braşoveni. O istorie de 300 de ani a ţiganilor

Revista Historia a publicat aici un articol de-al meu despre călăii ţigani ai oraşului Braşov în evul mediu. Este o variantă prescurtată a unui studiu mai lung despre una din meseriile practicate de ţigani acum câteva sute de ani. La rândul lui studiul face parte dintr-o cercetare (întinsă deja pe foarte mulţi ani, din păcate…) asupra ţiganilor din Braşov. Oraşul Braşov este special din acest punct de vedere: arhiva de aici acoperă o perioadă foarte lungă de timp şi îi cuprinde şi pe ţigani, de prin 1500 până în 1800 (cel puţin eu aici m-am oprit cu identificarea documentelor). Pe aceşti 300 de ani se poate scrie o istorie destul de amănunţită a evoluţiei unei comunităţi de ţigani şi se pot trage concluzii interesante, valabile şi pentru ziua de azi. Am găsit documente despre meseriile ţiganilor, despre locuinţele lor, despre relaţiile cu celelalte etnii, relaţia ţiganilor cu autorităţile etc. – şi până la un punct se pot face comparaţii cu ce se întâmplă în prezent (sau se pot găsi explicaţii pentru ceea ce se întâmplă în prezent).

Din păcate nu am apucat să închei cercetarea şi să îi dau o formă de volum, am apucat să sistematizez doar câteva fragmente din aceşti 300 de ani. Însă şi când voi termina…

P.S. Articolul a apărut pe Transindex.hu şi în traducere maghiară -pentru care îi sunt recunoscător lui Novak Csaba Zoltan.