Arhiva etichetelor: Tom Gallagher

Tom Gallagher, un rasist nesimţit. Românii şi ţiganii – popoare inferioare

Union Jack

Sub titlul ironic „Micii englezi şi românii globali” expertul britanic Tom Gallagher ne mai dă o lecţie pe Contributors.ro şi ne demonstrează că poţi fi un rasist nesimţit care se exprimă politicos. Omul ne explică prin prisma falsei umilinţe cum au dreptate tabloidele britanice care îi spurcă pe români de câteva luni.

Tema e binecunoscută: invazia românilor în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2014. Din punctul meu de vedere chestiunea e simplă: în 2007 România şi Marea Britanie au semnat un contract, Tratatul de aderare la UE. De atunci şi până acum Marea Britanie a profitat de pe urma acestui contract, acum când – chipurile! – România ar putea să profite şi ea, Marea Britanie, tabloidele britanice şi Tom Gallacher ne spun că „Halt!” Luaţi-vă nene fregatele înapoi, că Năstase a fost bun când v-a cumpărat cazanele!

Dar să ne întoarcem la rasismul domnului Tom Gallagher. Citez:

În mod surprinzător, cred că una dintre cele mai mari provocări este aceea că romilor le lipseşte o identitate de grup puternică, legată de etnie sau naţionalitate. Dacă ar fi avut o cauză comună, indiferent cât de incomodă ar fi fost aceasta pentru cei cu care împart acelaşi teritoriu, probabil că negocierea cu ei ar fi fost mult mai la îndemână. Ar fi avut lideri, aspiraţii şi o agendă politică imediată. Dar, luaţi laolaltă, nu par să aibă nicio perspectivă pe termen lung. Fără îndoială, există romi care doresc să avanseze pe scara socială şi să nu reprezinte o problemă în comunităţile din care fac parte. Însă este tragic că, în rândul propriei etnii, nu există modele de urmat, demne de admiraţie.

Măiestrie stilistică! Să vă explic: formularea lui Gallagher este o comparaţie neterminată – ţiganii sunt aşa şi pe dincolo, ceea ce este rău, iar elementul lipsă sunt restul etniilor europene, care sunt bune – ergo ţiganii sunt puţin inferiori celorlalţi europeni. Asta la pachet cu regretul exprimat că ţiganii nu au un loc al lor, cu lideri cu care să se poată negocia, nu chiar ca în ghetourile evreieşti, dar pe-acolo. Mă refer mai încolo la chestiunea unei identităţi etnice sau naţionale puternice. După această probă de măiestrie stilistică, Tom Gallagher ne trânteşte şi o primă concluzie: românii au început să semene cu ţiganii, uşor inferiori celorlalţi europeni, nu foarte mult, dar inferiori – un fel de trib condus de nişte bulibaşi.

Oricât de greu mi-ar fi să o spun, mă tem că, astăzi, societatea românească în ansamblu seamănă tot mai mult cu cea a romilor, împărtăşindu-i orizontul extrem de limitat. Educaţia este tot mai puţin apreciată, după cum se vede şi din numeroasele cazuri de înşelăciune. Cetăţenii sunt tot mai puţin interesaţi de politică şi la fel de uşor de manipulat de către „bulibaşi“ precum Victor Ponta sau Dan Voiculescu, precum majoritatea romilor de către propriii şefi de trib.

Mai presus de orice, reacţia multor tineri români faţă de România este similară cu cea a majorităţii cetăţenilor de etnie romă. Nu este o ţară care să îi inspire, care să îi determine să coopereze cu ceilalţi sau să facă sacrificii. Este doar un teritoriu în care locuiesc din întâmplare şi, pentru mulţi dintre ei, a pleca fără a se mai întoarce vreodată nu implică niciun sentiment al dezrădăcinării. Mai mult, pentru românii de peste hotare care îşi abandonează, cât ai clipi, valorile culturale renunţând la orice legătură cu ţara de origine pare a fi chiar o uşurare.

Şi de aici începe nesimţirea. După zeci de ani de propagandă a corectitudinii politice stupide, zeci de ani de reprimare surdă a oricărei forme de naţionalism românesc, Tom Gallagher ne anunţă senin:

În prezent, Anglia este martora naşterii unei mişcări de salvare a valorilor şi intereselor naţionale, care, în curând, ar putea deveni mult mai puternică decât aceste mininaţionalisme. (…) Dimpotrivă, în Marea Britanie naţionalismul nu a fost niciodată discreditat. Formele extreme au fost, într-adevăr, repudiate şi secolul XX a fost unul al eşecului total pentru extrema dreaptă, în Marea Britanie (spre deosebire de Spania, Franţa, Italia etc.). Mesajul lui Churchill, în cel de-al doilea război, a fost unul puternic naţionalist.

Acelaşi Tom Gallagher mai are puţin şi lăcrimează spunându-ne că în România aproape a dispărut naţionalismul. Mă opresc aici.