Arhiva etichetelor: Transnistria

Depăşirea planului la crime în Transnistria

Nagant M1895, revolverul preferat al NKVD-iştilor.

Nagant M1895, revolverul preferat al NKVD-iştilor.

În vara anului 1937 Stalin a ajuns la concluzia că mişunau prea mulţi spioni şi trădători prin Uniunea Sovietică. Aşa că l-a rugat pe şeful NKVD Ejov să facă puţină curăţenie. Ejov a planificat o gigantică operaţiune de curăţare a paradisului sovietic: conform acestui plan 270.000 de persoane urmau să fie executate sau trimise la închisoare. Nimeni nu ştia cine erau aceste persoane, ideea era că trebuiau identificate şi pedepsite – iar asta repede. Numărul general al necunoscuţilor trădători a fost împărţit în cote pentru fiecare republică din cadrul URSS. Pentru Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească – Transnistria de azi – erau prevăzute următoarele cote: 200 de persoane urmau să fie executate, alte 500 urmau să fie condamnate la 10 ani de închisoare.

Unii dintre şefii locali NKVD chemaţi la Moscova să fie instruiţi asupra acestei operaţiuni au exprimat îndoieli asupra necesităţii ei. Imediat au fost arestaţi şi executaţi. Toată lumea a înţeles mesajul şi a trecut rapid la treabă, cu foarte mult zel. Şi aşa s-a ajuns la depăşiri ale planului şi solicitări de cote suplimentare. Ba mai mult, întreaga operaţiune s-a prelungit şi în anul 1938 pentru a fi îndeplinite toate cererile. Cererile de mărire a cotelor erau aprobate personal de Ejov, Stalin şi Molotov. În Transnistria de azi între septembrie 1937 şi mai 1938 au fost executaţi 4.339 de oameni şi alţi 2.818 au fost trimişi în lagărele Gulagului. Aproximativ 400 de executaţi pe lună, cam o duzină pe zi.

Execuţiile mergeau pe bandă rulantă dintr-un motiv simplu: nu ajungeau la tribunal. NKVD-ul local strângea „dovezi” – turnătorii răzbunătoare de obicei – şi le lega în dosare pentru „chiaburi” şi „trădători”. Oamenii erau ridicaţi în timpul nopţii şi aruncaţi în închisoare. Apoi de cazul lor se ocupa o „troikă” alcătuită din prim-secretarul Partidului Comunist al republicii, şeful NKVD-ului local şi procurorul şef al republicii. Cei trei funcţionari sovietici decideau soarta oamenilor reprezentaţi de un dosar cu turnătorii fără să-i vadă pe acuzaţi, fără ca acuzaţii să aibă ocazia să se apere. Decizia era luată în funcţie de îndeplinirea planului de cote: unii erau condamnaţi la moarte, alţii erau condamnaţi la Gulag. Execuţia era dusă la îndeplinire la câteva zile de la pronunţarea sentinţei: condamnatul erau dus într-un subsol unde primea un glonţ în ceafă, tras dintr-un revolver Nagant M1895, preferat de NKVD-işti pentru că i se putea monta un amortizor de sunet. Spre deosebire de nazişti care se foloseau de soldaţi pentru astfel de treburi, execuţiile de acest fel erau duse la îndeplinire de ofiţeri în URSS. Iosif Mordoveţ – care avea să ajungă şeful KGB la Chişinău – a fost unul dintre ofiţerii care împuşcau în ceafă zeci de oameni pe zi în perioada marii terori staliniste.

Iosif Mordoveţ, la apogeul carierei sale la Chişinău.

Iosif Mordoveţ, la apogeul carierei sale la Chişinău.

Mult mai multe astfel de poveşti adevărate despre represiunea sovietică din Basarabia şi Transnistria între anii 1924 – 1956 le puteţi citi în cartea lui Igor Caşu „Duşmanul de clasă”, pe care o puteţi găsi aici, inclusiv în variantă electronică.

 

Galerie foto: armata română în Transnistria 1942-1943

Alte imagini din colecţia fotografului german Willy Pragher: santinele române pe Nistru, soldaţi în marş prin Transnistria, artileria română la Odessa…

Galerie foto: oraşul Tiraspol în iunie 1943

În sfârşit, în 1943 Tiraspol nu putea fi numit chiar oraş, cel puţin din ceea ce se vede în fotografiile realizate de germanul Willy Pragher. În 1942 şi 1943 Pragher a făcut câteva deplasări în spatele frontului de est, inclusiv în Transnistria şi a realizat mai multe fotografii. Am făcut aici o selecţie cu fotografii din Tiraspol. Mi-a plăcut mai ales inscripţia de la intrarea în localitate „Trăiască guvernul patriei desrobitoare”.

Evgheni Şevciuk, noul preşedinte al Transnistriei are blog: eshevchuk.ru

Evgheni Şevciuk are blogul de mai multă vreme, eu acum l-am descoperit. O chestie extrem de surprinzătoare acest blog de la Tiraspol. Un semn clar: în Transnistria s-a adoptat o nouă strategie de comunicare. Schimbarea pe care o pune Moscova în practică la Tiraspol este mult mai profundă decât pare la prima vedere. Cine şi-ar fi imaginat un blog al lui Igor Smirnov? Îmi place sloganul lui Evgheni Şevciuk: „Avem nevoie de schimbare”. Vorba lui Caragiale: „să se schimbe, primesc! dar să nu se modifice nimic! Ori: să nu se se schimbe, dar să se modifice pe ici – pe colo şi anume în punctele esenţiale”. Un blog de urmărit pentru cei interesaţi de ce se întâmplă în Republica Moldova şi în Transnistria. Pentru cititorii din România: Transnistria e mai aproape de graniţa României decât Kosovo!

blog evghenii sevciuk

 

UPDATE: Petru Jenac mi-a atras atenţia că există şi un alt blog al lui Evgheni Şevciuk.

Pe scurt: ruşii pun la loc barierele de beton pe Nistru, foto de la protestul împotriva Rusiei, candidat la Chişinău

S-a spus că vor fi scoase barierele de beton de la Nistru după ce Vadim Pisari a fost împuşcat de un militar rus din contingentul de menţinere a păcii din Transnistria. Nu a trecut multă vreme şi barierele de beton au fost puse la loc…

Iulia Modiga a publicat pe InfoPrut un fotoreportaj de la protestul de luni din faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. Drept este că Rusia susţine că soldaţii ei de pe Nistru au acţionat în mod corect. Chiar m-aş fi mirat dacă Moscova ar fi spus că militarul care a tras era beat…

Criza politică de la Chişinău are un nou candidat la postul de preşedinte. De data aceasta este vorba de un candidat independent politic, Oazu Nantoi. Habar nu am cât de apolitic este Oazu Nantoi! Dar deja au apărut raţionamente de susţinere a candidaturii lui.

Presa rusă şi principiul Goebbels în cazul uciderii lui Vadim Pisari de „pacificatorii” ruşi

Presa rusă scrie zdravăn despre cazul uciderii unui tânăr de către un soldat din contingentul rus de menţinere a păcii din Transnistria. Şi este respectat cu consecvenţă principiul nazist al lui Joseph Goebbels: indiferent cât de mare este, o minciună repetată de multe ori va fi considerată un adevăr.

Startul l-a dat ambasadorul Rusiei la Chişinău care a spus de la bun început că maşina era furată şi că tânărul împuşcat era beat. Până acum autorităţile de la Chişinău au demontat doar o parte a acestei minciuni, anume că maşina nu era furată şi că Vadim Pisari avea permis de conducere. Deocamdată sunt aşteptate rezultatele expertizei pentru a vedea dacă victima pacificatorilor ruşi a consumat băuturi alcoolice. Din punctul de vedere al unui soldat rus este posibil ca un om împuşcat în spate să semene cu un om beat: are dificultăţi în deplasare, se exprimă incoerent etc.

Vzgliad nu spune că Pisari era beat, ci doar că maşina pe care o conducea era furată. Soldaţii ruşi au tras o rafală în roţile maşinii. Şi câteva gloanţe au intrat în spatele lui Vadim Pisari!

Ura-inform ştie sigur că Pisari era beat.

Regnum răsuceşte chestiunea şi anunţă că soldatul rus care a deschis focul nu era beat. Tot Regnum lansează o comparaţie între Republica Moldova şi Georgia şi avertizează Chişinăul să nu meargă pe urmele Georgiei în urma unor „instigări externe”. Parcă sună a ameninţare…

Interfax ne anunţă că transnistrenii consideră inacceptabilă varianta schimbării componenţei misiunii de menţinere a păcii. Tot transnistrenii cred că Vadim Pisari este singurul vinovat de moartea sa.

Gazeta.ru îl citează pe ambasadorul Kuzmin pe chestiunea centrală: Vadim Pisari era beat şi maşina era furată.

Bomboana supremă vine de la Deutsche Welle: serviciul în limba rusă al postului de radio guvernamental din Germania anunţă cu seninătate că Vadim Pisari era beat. Mmmm! La fel, serviciul în limba rusă al BBC susţine că Vadim Pisari era beat.

La ora la care scriu aceste rânduri, în presa occidentală doar New York Times a tratat subiectul. Însă nu m-aş mira dacă teza „şofer beat şi maşină furată” se va strecura în mass-media din vest. Doar Deutsche Welle şi BBC în limba rusă au scris deja că Vadim Pisari era beat şi maşina era furată!

P.S. Institutul Eudoxiu Hurmuzaki publică un document descoperit de istoricul Ion Varta despre modul în care sovieticii comiteau crime în masă în al Doilea Război Mondial. Cu doar câteva zile înainte de eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia Moscovei, sovieticii au executat 135 de persoane.

Pe scurt: Ofensiva PSD pentru românii de pretutindeni; pacificatorii ruşi împuşcă civili; Dumnezeu îi binecuvântează pe unguri

Adrian Năstase se implică în ofensiva PSD pe chestiunea românilor de pretutindeni printr-un articol pe blogul personal. În esenţă Adrian Năstase spune că actuala putere nu face mai nimic pentru românii de pretutindeni, iar vizitele şi discuţiile oficiale din Serbia nu au efecte vizibile (ba dimpotrivă, sârbii au început să tragă după românii din Valea Timocului). Adrian Năstase este un politician care scrie bine. Îmi amintesc de anul 2004 (parcă!) când am citit un articol scris de Adrian Năstase prin 1997 despre UDMR şi monumentul generalilor unguri de la Arad. Articolul lui Adrian Năstase din 1997 era minunat, spunea că la Arad nu va fi niciodată reamplasat „Monumentul libertăţii maghiare”. Doar că acelaşi Adrian Năstase a participat în 2004 la inaugurarea aceluiaşi monument. Cred că Adrian Năstase ar trebui să ştie mai bine că există o diferenţă între vorbe şi fapte.

Soldaţii ruşi din Transnistria au împuşcat un tânăr moldovean. Nu sunt foarte clare circumstanţele tragediei. Ambasadorul rus la Chişinău Valeri Kuzmin spune că moldoveanul era beat, circula cu o maşină furată şi nu a oprit la somaţiile pacificatorilor ruşi. Presa de la Chişinău spune că era invers: moldoveanul era treaz, maşina era a lui şi a oprit legal. De fapt soldatul rus era beat, se afla ilegal într-o ţară străină şi a deschis focul fără somaţie. O soluţie ar fi expulzarea ambasadorului rus la Chişinău. Am scris pentru ziarul Timpul mai multe articole despre situaţia din Transnistria şi faptul că se pregătesc acolo ceva schimbări sub controlul Rusiei. Noul şef de la Tiraspol, Şevciuk pe numele lui, a decapitat toată conducerea impusă de fostul şef Igor Smirnov. Incidentul cu împuşcarea tânărului moldovean de către un pacificator rus va avea cu siguranţă urmări. În primul rând s-au înmulţit vocile care îndrăznesc să ceară înlocuirea soldaţilor ruşi din Transnistria cu trupe ale Uniunii Europene.

De la 1 ianuarie 2012 Dumnezeu îi binecuvântează pe unguri. Şi nu oricum, ci direct prin noua Constituţie care tocmai a intrat în vigoare. Să vedem dacă şi FMI este de acord cu ideile guvernului de la Budapesta.

Mai tare decât Wikileaks: cum vrea Germania să federalizeze Republica Moldova

Chiar îmi pare rău că a dispărut ziarul ZIUA, singura publicaţie de la Bucureşti care se ocupa serios de problema Basarabiei. Poate că nu a fost chiar întâmplătoare dispariţia. Şi în contextul general al decăderii masive a presei, trece total neobservat un subiect de importanţă capitală: federalizarea Republicii Moldova. Mulţi dintre românii aproape decerebraţi de imaginile vârâte cu forţa pe cortex cu Monica Columbeanu spânzurată de gardul lui Irinel s-ar putea întreba de ce ne-ar interesa pe noi federalizarea Republicii Moldova? Răspuns: pentru că se legiferează prezenţa trupelor Federaţiei Ruse la mai puţin de 100 de kilometri de graniţa României.

Vlad Cubreacov a publicat textul integral al unei note diplomatice în care se văd presiunile germane pentru federalizarea Republicii Moldova. Aici. Mai înainte, fragmente ale acestei note diplomatice au fost publicate de Romanian Global News. Aici. Ştirea cu federalizarea Republicii Moldova pe model german a fost atât de importantă încât a intrat şi la postul de radio Deutsche Welle. Aici.

În presa de la Bucureşti? Nimic.

Transnistria: cimitirul soldaţilor români a devenit cimitirul soldaţilor ruşi

RIA Dnestr publică un articol şi un filmuleţ despre ceea ce a fost cimitirul soldaţilor români din Tighina, devenit între timp cimitirul soldaţilor ruşi. RIA Dnestr scrie că 4740 de soldaţi ruşi au fost înmormântaţi aici, alături de soldaţi suedezi, sovietici şi câţiva români – al căror număr nu este precizat. Filmuleţul anexat ne demonstrează ce frumos arată memorialul soldaţilor ruşi de la Tighina. Doar că acest memorial este ridicat pe osemintele soldaţilor români, iar datele de arhivă nu prea dovedesc existenţa foarte multor soldaţi sovietici. Distrugerea cimitirului soldaţilor români din Tighina începută în februarie 2007 s-a încheiat: acum este vorba doar de soldaţi ruşi. La Bucureşti, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a participat pe 25 februarie 2011 la comemorarea soldaţilor sovietici înmormântaţi la Pipera. Cei 501 militari sovietici îşi dorm somnul cel veşnic netulburaţi.

Cum a fost distrus cimitirul soldaţilor români din Tighina

În luna februarie 2007, sub paza miliţienilor transnistreni, au fost scoase toate crucile din cimitirul soldaţilor români de la Tighina şi a fost nivelat terenul. Apoi a fost adus pământ pentru înălţarea nivelului solului. Osemintele ostaşilor români nu au fost exhumate. Excavatoarele şi buldozerele prezente indicau cât se poate de clar intenţia fermă a Tiraspolului de a şterge de pe faţa pământului orice dovadă a fostului cimitir General Dragalina.

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Autorităţile transnistrene nu au efectuat exhumări ale rămăşiţelor soldaţilor români – s-au rezumat la îndepărtarea crucilor care au fost depozitate la marginea fostului cimitir, lângă grămezi de gunoaie. În fostul cimitir, înţesat de miliţieni transnistreni, basculantele au adus pământ pentru a ridica nivelul solului. Astfel a dispărut orice urmă a prezenţei fostului cimitir militar românesc.

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Germania şi-a protejat soldaţii, România nu

Reacţia oficialităţilor române a fost minimă: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a instructat ambasada României la Chişinău să solicite autorităţilor Republicii Moldova încetarea activităţilor distructive la cimitirul din Tighina al soldaţilor români decedaţi în al doilea război mondial, dar din păcate localitatea respectivă este sub controlul regimului separatist de la Tiraspol, nerecunoscut oficial de România. „Situaţia tuturor mormintelor de război româneşti se află în atenţia constantă a autorităţilor române, inclusiv a MAE. În ceea ce priveşte situaţia creată la cimitirul din oraşul Tighina (Republica Moldova), ambasada României la Chişinău a fost deja instructată să reacţioneze şi să solicite autorităţilor încetarea acţiunilor distructive şi readucerea mormintelor la starea iniţială. Trebuie menţionat că, în cazul de faţă, efortul ambasadei este complicat de contextul particular al problemei”, informa un comunicat de presă al MAE din februarie 2007. Natural, oficialităţile comuniste de la Chişinău nu au făcut nimic în 2007.

Sub motivul nerecunoaşterii existenţei Transnistriei secesioniste, autorităţile române au ridicat din umeri şi au privit de departe cum a fost mutilată istoria. Germania a acţionat discret şi eficient. Conform înregistrărilor de arhivă, în cimitirul de la Tighina erau înmormântaţi şi 8 soldaţi germani morţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, aceşti opt soldaţi germani nu sunt menţionaţi pe plăcile instalate de transnistreni. Zvonurile din februarie 2007 spuneau că osemintele soldaţilor germani ar fi fost exhumate şi transportate de la Tighina.

Cimitirul Eroilor „General Dragalina” din Tighina

Cimitirul General Dragalina in 1941

Cimitirul General Dragalina in 1941

În arhiva Oficiului Naţional pentru Cultului Eroilor primele referinţe despre Cimitirul Eroilor din Tighina datează din anul 1920, când acesta a fost menţionat într-o dare de seamă a filialei Tighina a Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, sub numele de Cimitirul Eroilor din suburbia Borisovka. El se afla în vecinătatea cimitirului civil. Deşi fiecare dintre morminte avea însemne de căpătâi, la data respectivă nu se cunoştea identitatea şi naţionalitatea eroilor înhumaţi, deoarece multe cruci fuseseră instalate ulterior înhumării. Era prost îngrădit şi necesita lucrări de reparaţii, lucrări ce vor fi executate în cursul anilor 1923-1924.

În urma unui proiect derulat de Societatea „Cultul Eroilor” între anii 1924-1929, când mormintele de război răzleţe de pe teritoriul judeţului Tighina şi din sudul Basarabiei au fost centralizate în cimitirul de onoare din Chişinău, s-au obţinut noi informaţii despre Cimitirul Eroilor din Tighina. S-a stabilit că aici fuseseră înhumaţi în anii Primului Război Mondial foşti prizonieri de război români din armata austro-ungară decedaţi în detenţie. Numărul eroilor români înhumaţi era de 159 militari (2 identificaţi, 157 neidentificaţi). Mormintele acestora, probabil comune, erau grupate pe două rânduri, la intrarea în cimitir, de o parte şi de alta a aleii principale. Nici vorbă de soldaţi ruşi.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, aici au fost înhumaţi şi militari români căzuţi în luptele din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, cât şi răniţi morţi în spitalele de campanie. Alături de ei şi-au găsit locul de veci şi un număr de prizonieri sovietici capturaţi de Armata Română. În evidenţele numerice şi nominale din perioada octombrie-noiembrie 1942 se menţionează că în Cimitirul Eroilor „General Dragalina” se aflau 365 morminte, şi anume: 338 morminte de militari români (324 identificaţi, 14 neidentificaţi; din care 102 ofiţeri, 18 subofiţeri şi 233 trupă), 14 morminte civile şi 13 morminte de prizonieri sovietici. Militarii români au fost înhumaţi în perioada 17 august 1941 – 30 august 1942 şi au aparţinut unor regimente de dorobanţi (numerele: 2, 4, 6, 10, 13, 14, 16, 27, 37), infanterie (3, 7, 17, 24, 27, 37, 39) şi vânători (1, 3, 6, 8); o parte din aceştia (45 eroi) proveneau din două spitale de campanie situate în oraş.

În martie 1943 autorităţile oraşului Tighina, considerând că amplasarea acestuia era neadecvată – fiind situat departe de oraş (la 4 km), pe un drum impracticabil şi având o formă inestetică – şi-au propus să amenajeze un nou cimitir de onoare pe un teren situat pe şoseaua Tighina-Căuşani. Aşezământul Naţional Regina Maria „Cultul Eroilor” a subscris acestei propuneri ocupându-se în perioada imediat următoare de elaborarea unor proiecte de modificare a cimitirului. Unul dintre acestea viza strămutarea şi şi centralizarea mormintelor eroilor din RM 1, precum şi a ofiţerilor din RM 2, într-un osuar ridicat pe un teren nou (de cca 50 mp) pus la dispoziţie de primăria oraşului Tighina. Arhiva „Cultul Eroilor” nu deţine însă documente care să ateste materializarea acestui proiect.

Ultimele documente de care dispunem consemnează că, pe data de 14 octombrie 1943 Primăria Tighina, arătând starea precară a împrejmuirii şi porţii de acces în cimitir, a solicitat Serviciului Tehnic din cadrul Aşezământului confecţionarea în atelierele acestuia a 147 m gard de stejar şi a unei porţi pentru cimitirul „General Dragalina”. Informaţiile arhivistice despre Cimitirul Eroilor Tighina se opresc în acest punct.

Mulţumiri lui Victor Roncea pentru semnalarea articolului din RIA Dnestr.