Arhiva etichetelor: Valahia

Ţara Românească în 1840, oameni şi locuri. Galerie de imagini

La 1840 ţările române cu siguranţă le apăreau occidentalilor ca un spaţiu exotic. Puneţi-vă în fracul unui francez (sau german, britanic, spaniol) şi imaginaţi-vă printre ţărani români cu iţari, cuşme şi cojoace fabricate manual. Din multe texte ale călătorilor străini pe meleagurile noastre se simte că unii ne vedeau ca pe nişte „sălbatici” (unii ca pe nişte „barbari”, alţii ca pe nişte „sălbatici nobili”, în funcţie de nivelul de simpatie).

În sensul grecesc al cuvântului asta şi erau românii pentru occidentali: barbari, străini de spaţiul lor de civilizaţie. Dar asta nu înseamnă în mod necesar că eram inferiori – eram un alt spaţiu, eram altceva. Iar la nivel de costumaţie, cuşmele, ilicele, fotele şi cojoacele românilor puţin schimbate în sute de ani erau diferite de ceea ce începea la sudul Dunării în Imperiul Otoman. Exista un spaţiu de civilizaţie românească, barbară sau sălbatică – dar proprie. În mai puţin de 100 de ani această diferenţiere a dispărut.

Mai jos puteţi vedea cele 12 litografii ale pictorului francez Michel Bouquet care a călătorit în Ţara Românească în 1840, litografii cuprinse în l’Album valaque. Vues et costumes pittoresques de la Valachie: oraşul Câmpulung, costume din Valahia, piciorul podului lui Traian, hanul lui Manuc, din nou costume din Valahia, bordeie din Bărăgan, oraşul şi mănăstirea Curtea de Argeş, iar costume din Valahia, oraşul Bucureşti, curtea mănăstirii din Câmpulung, ruinele curţii domneşti de la Târgovişte. (via Biblioteca Naţională)

Cât au scris românii în evul mediu

Damian P. Bogdan număra în 1956 aproape 7.000 de documente slavo-române emise de cancelariile domneşti din Valahia (cca. 3.000) şi Moldova (4000, plus 11 altele din Transilvania) pentru secolele XIV – XVII (Documente privind istoria României, Introducere, vol I, p. 114). Destul de multe, dacă ţinem cont că este vorba de cele mai pretenţioase documente, scrise pe pergament, multe cu semnăturile voievozilor, documente care atestau proprietatea asupra pământului sau diferite privilegii (bine păstrate şi cu şanse mari de supravieţuire). Românii au început să scrie în slavonă aşa cum occidentalii au început să scrie în latină, sub influenţa bisericii. Din ce ştiu eu, cel mai vechi document slavon păstrat este de la Vladislav, voievodul Ţării Româneşti, din anul 1369 (se găseşte la Arhivele Naţionale Braşov, este un privilegiu comercial pentru negustorii saşi).

Însă din ce ştiu nimeni nu s-a apucat să numere câte înscrisuri produse în ţările române s-au păstrat în total. Întâmplător am dat peste un studiu al lui Petre Petcuţ privind preţurile robilor ţigani între anii 1593-1653 (Anuarul Centrului de Studii Rome I/2008). Petre Petcuţ a numărat pentru această perioadă 8.000 de înscrisuri inventariate doar în Ţara Românească.

La un moment dat o prietenă mi se plângea că românii nu scriau în evul mediu. Părerea mea este totuşi că scriau destul de mult şi este falsă impresia că românii din evul mediu erau nişte primitivi.

sigiliu-roman-1392

Pecete de la voievodul Moldovei Roman, din anul 1392