Arhiva etichetelor: Vlad Ţepeş

Versiune engleză pentru blog

UK-flag

Mi-am luat inima-n dinţi şi am lansat o versiune în engleză a blogului. Am început în forţă, cu un articol despre copilăria şi tinereţea lui Vlad Ţepeş – aici. Chiar am muncit la articolul ăsta, am ignorat sursele online şi am lucrat direct pe documente şi cronici. Deşi nu s-au păstrat foarte multe detalii despre această perioadă a vieţii lui Vlad Ţepeş am reuşit să încropesc o poveste cred eu interesantă, sper să vă placă, o găsiţi aici. Mai am şi o poveste despre originea zoofilă a maghiarilor.

De principiu voi scrie în engleză mai mult despre istorie, mai ales despre istoria românilor pe subiecte cât de cât cunoscute la nivel internaţional: Vlad Ţepeş, Ceauşescu, ţigani. Rugămintea ar fi dacă aveţi prieteni străini interesaţi de România şi istoria românilor să-i direcţionaţi aici. Mulţumesc!

Cum a devenit homosexual Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş

pumnal

Cei doi fii ai lui Vlad Dracul, Vlad şi Radu au fost multă vreme ostatici ai sultanului Mahomed al II-lea, garanţie pentru credinţa tatălui lor. În urma relaţiei cu sultanul, Radu a primit supranumele ironic „cel Frumos”, iar începutul acestei relaţii – mai degrabă un viol în lege – ne este povestit cu amănunte de cronicarul grec Laonic Chalcocondil.

„Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Draculea, domnul Daciei; şi avea la sine pe fratele aceluia, mai tânăr, fiind favoritul său şi trăind şi locuind la el. Şi s-a întâmplat ca în timpul, când a ajuns la domnie şi sta să plece asupra lui Caraman, împăratul dorind să aibă relaţii cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa împăratului Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal îl loveşte în coapsă pe împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul împăratului. Dar are obiceiul să se folosească nu mai puţin de cei ce duc acelaşi fel de viaţă ca şi el; căci cu aceştia e mereu împreună şi petrece cu ei zi şi noapte, de cei de alt neam se crede că împăratul se foloseşte nu prea mult, ci puţintel. Lui Vlad, fratele acestui băiat, împăratul i-a încredinţat domnia Daciei; şi cu ajutorul împăratului Vlad feciorul lui Drăculea a năvălit şi a luat domnia.” (Laonic Chalcocondil, „Expuneri istorice”, traducere de Vasile Grecu, Editura Academiei R.P.R. 1958, p. 282-283)

O soartă ciudată pentru Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos: amândoi au avut ocazia şi au încercat să-l ucidă pe sultan, nici unul nu a reuşit.

Cum şi unde a fost capturat Vlad Ţepeş de Matei Corvin

Toţi ştim că Vlad Ţepeş a fost ţinut prizonier de Matei Corvin, mai puţin este cunoscută povestea capturării voievodului. Este una din scenele evului mediu românesc care poate fi reconstituită destul de precis, aşa cum a fost prezentată într-un poem al lui Michael Beheim „Von einem wütrich der hiess Trakle waida von der Walachei”, scriere bazată pe informaţii culese la scurtă vreme după petrecerea evenimentelor de la un călugăr, fratele Iacob, sosit din Transilvania.

În anul 1462, în înţelegere cu regele Ungariei Matei Corvin şi la iniţiativa Papei de declanşare a unei cruciade anti-otomane, Vlad Ţepeş a pornit o campanie împotriva cetăţilor turceşti de la sudul Dunării (detalii aici). A urmat invazia de pedepsire condusă de însuşi sultanul Mehmet al II-lea din vara anului 1462, al cărei rezultat a fost înlocuirea lui Vlad Ţepeş pe tronul Ţării Româneşti cu fratele său Radu cel Frumos. Retras în Transilvania, Ţepeş a aşteptat sosirea regelui Matei Corvin şi a oştii sale. Suveranul a sosit în toamnă şi ar fi petrecut cinci săptămâni alături de Ţepeş la Braşov. Michael Beheim ne povesteşte astfel cum au pornit la război şi ce s-a întâmplat în munţi:

„Regele plănuise să plece din acest oraş spre paguba acestui turc (sultanul Mehmet II) mai întâi prin Valahia şi apoi în Turcia, împotriva acestui cumplit păgân. (…) Amândoi, împreună, s-au pus în mişcare şi, lor alăturându-li-se mulţi bărbaţi temerari în ambele oştiri, ei au mers cale de câteva mile de la oraşul numit mai sus, pătrunzând în această ţară valahă cam şase mile. Dracula credea că ar fi la el acasă, când se aflau la un castel numit Kungstain. Acolo Dracula a fost prins de un cavaler vestit al regelui pe nume Jan Jiskra, care l-a atacat primul, luându-l prizonier. În Ţara Românească, în ţara sa a fost el atras în cursă şi prins. Fiindcă aceasta oferea mai multă siguranţă, în suita regelui s-a decis să fie purtat în afara ţării sale”.

Kungstain nu este alta decât cetăţuia Oratia de la Podul Dâmboviţei, pe vechiul drum de la Bran la Rucăr, cetate numită în documentele transilvănene Kyralke, Keralkew, sau Kynnygs Steyen – Königstein, Piatra Craiului. Versantul dinspre Ţara Românească al înălţimii pe care se văd şi azi ruinele cetăţii Oratia este deosebit de abrupt, iar călătorii străini care au trecut pe aici povestesc că până în secolul al XIX lea caii, căruţele şi trăsurile erau coborâte cu ajutorul unor funii.

Scena capturării lui Vlad Ţepeş devine astfel dramatică: cel mai probabil a fost atacat de oamenii lui Matei Corvin după ce mare parte din oştenii săi care îl însoţeau coborâseră acest versant abrupt. Rămas cu puţini credincioşi, Vlad Ţepeş a fost înconjurat de oamenii lui Jan Jiskra (detalii despre el aici) „care l-a atacat primul” – textul lui Michael de Beheim lasă de înţeles cumva că ar fi existat o încăierare. Este una din scenele istoriei româneşti pe care chiar aş vedea-o într-un film.

Jan Jiskra

Jan Jiskra, cavalerul care l-a capturat pe Vlad Ţepeş.

Românii n-au câştigat nici o bătălie. Campania lui Vlad Ţepeş de la sudul Dunării, 1462

Toată lumea ştie că românii nu au câştigat nici o bătălie în evul mediu, că în manuale sunt scrise doar minciuni. E greu cu demitizarea, e greu de explicat de ce şi-au făcut loc în manuale anumite bătălii. Dar să vedem un exemplu limpede: campania lui Vlad Ţepeş de la sudul Dunării din iarna anului 1462. Ni s-a păstrat scrisoarea voievodului către regele Ungariei Matei Corvin în care este descrisă pe larg această campanie.

Vlad Tepes

Vlad Ţepeş.Sursa foto

Oştile lui Vlad Ţepeş au trecut Dunărea pe gheaţă şi au atacat următoarele localităţi (cifra din paranteze reprezintă numărul turcilor morţi): Obluciţa şi Novoselo (1.350), Silistra (6.840), Orşova (342), Vectrem (840), Turtucaia (630), Marotin (210), Giurgiu (6.414), Novigrad (384), Sviştov (410), Ghighen (1.138), Rahova (1.460). În total: 20.018 turci omorâţi, deşi scrisoarea lui Vlad Ţepeş vorbeşte de 23.884 victime (cel mai probabil diferenţa a apărut în urma unor lupte minore. Catastiful lui Ţepeş se încheie aşa: „Iar cele de mai sus sunt numai numerele morţilor ale căror capete au fost aduse dregătorilor noştri, cei care altfel n-au fost arătaţi, ori au ars prin case, al acelora număr nu-l ştim, că au pierit foarte mulţi”.

Am refăcut aproximativ traseul acestei campanii a lui Vlad Ţepeş pe Google Maps. Chiar dacă nu respectă drumurile din epocă, oricum imaginea campaniei pe hartă este impresionantă cu traseul ei de aproape 800 de kilometri.

Traseul campaniei lui Vlad Tepes din 1462

Traseul campaniei lui Vlad Tepes din 1462

Scrisoarea către Matei Corvin este datată 11 februarie, fiind scrisă probabil la încheierea luptelor – deci atacurile s-au dat în luna ianuarie. Sursele turceşti spun că oştenii lui Vlad Ţepeş au trecut Dunărea pe gheaţă şi au nimicit totul în calea lor. Câţi români au participat la lupte? Izvoarele nu ne spun o cifră exactă, dar ca să aduni de pe câmpul de luptă 6.000 de morţi din partea turcilor cum a fost cazul la Silistra şi Giurgiu bănuiesc că atacatorii trebuie să fi fost în jur de 10-20.000. Şi acum apare întrebarea: ce fel de organizare militară aveau românii în anul 1462 astfel încât să reuşească să acopere prin lupte o distanţă de 800 de kilometri? Cum erau hrăniţi cei 10-20.000 de oameni, unde dormeau? (Nu cred că se puteau baza doar pe jaf, ar fi fost ceva „la noroc”).

Există mai multe dezbateri asupra acestei campanii a lui Vlad Ţepeş, unii susţin că au fost de fapt cel puţin două atacuri separate – dar asta nu micşorează cu nimic meritele campaniei, este vorba de o coordonare şi mai precisă a corpurilor de oaste, mult mai greu de realizat în condiţiile epocii. Imaginaţi-vă că sunteţi oştean de-al lui Vlad Ţepeş în campania din ianuarie 1462, prin zăpadă cu 30-40 de kilograme de armură, scut, sabie şi lance şi aveţi de mers 800 de kilometri, chiar şi călare.

După ce a fost sârb, Vlad Ţepeş devine şi puţin bulgar

După ce v-am spus că Vlad Ţepeş era de fapt sârb a venit vremea să vă spun că bulgarii au găsit la Sozopol scheletul unui vampir pe care îl bănuiesc a fi rudă cu Vlad Ţepeş.

Arheologii bulgari au descoperit un schelet medieval de bărbat cu o ţepuşă de fier înfiptă în piept – logic, era vampir şi dacă era vampir atunci trebuie să fie rudă cu cel mai celebru vampir – Vlad Ţepeş.

Bojidar Dimitrov si vampirul din Sozopol

Bojidar Dimitrov si vampirul din Sozopol, foto Dnevnik

Autorul acestei interesante teorii este directorul Muzeului Naţional de Istorie de laSofia, Bojidar Dimitrov. Omul a mers şi mai departe cu raţionamentul: obiceiurile şi credinţele legate de vampiri au fost larg răspândite printre bulgari în Evul Mediu. Conform lui Bojidar Dimitrov prezenţa aceleiaşi credinţe pe teritoriul României se explică prin faptul că în epoca medievală statul bulgar se extindea şi la nord de Dunăre. Deja intrăm în domeniul umorului. Oricum, niciunul dintre istoricii bulgari serioşi nu-l ia în seamă pe Bojidar Dimitrov. Omul a descoperit acum doi ani la Sozopol rămăşiţele Sfântului Ioan Botezătorul şi la un moment dat mai descoperise şi un vas medieval pe care scria “RAKIA” ceea ce dovedeşte cât se poate de clar că bulgarii au inventat rachiul chiar înainte de inventarea alambicului.

P.S. „Vampirul de la Sozopol” a apărat şi la BBC.

Vlad Ţepeş a fost sârb. Sau aşa spun sârbii

Tabloidul sârb Kurir scrie că Vlad Ţepeş a fost sârb. Se bazează pe un citat din cartea lui Bram Stoker, dar frumuseţea vine când îl citează pe istoricul Jovan Deretic. Care Jovan Deretic afirmă cu seninătate că nu doar Vlad Ţepeş a fost sută la sută sârb, dar majoritatea populaţiei actuale a României este de origine sârbă. Argumentul sârbului este că în perioada medievală (el spune că până în secolul al XIX lea) populaţia de pe teritoriul României scria cu alfabet chirilic în limba sârbă (mai degrabă era vorba de slavona de cancelarie, iar scrierea în limba română cu litere chirilice este destul de veche, dar să trecem peste). Frumos este raţionamentul lui Jovan Deretic care spune că „sârbii” din Transilvania au fost denumiţi „vlahi” deoarece se ocupau cu agricultura. Nu ar avea mare importanţă tot delirul ăsta, dar sigur vă veţi întâlni la un moment dat cu un sârb care vă va oferi aceste nestemate, măcar să fiţi avertizaţi.

Valahii ca nişte vite. Călători străini despre ţările române (1)

Raguzanul Michael Bocignoli publica pe 29 iunie 1524 o broşurică al cărei titlu începea cam aşa Epistola Michaelis Bocignoli Ragusei ad Gerardum Planiam Maiestatis Secretarium etc. Scrisoarea raguzanului cuprindea câteva paragrafe destul de dure în care erau caracterizaţi valahii din Ţara Românească:

Regiunea este productivă în toate cele privind nevoile traiului, în afară de vin, de care acest neam este foarte doritor ca unul ce e aplecat la beţie şi la lăcomie (…) se locuieşte nu în oraşe, ci în sate dar cu populaţie foarte deasă (…) Spiritul poporului este grosolan şi necioplit, ei sunt deopotrivă cu vitele lor; nu se îngrijesc nici de slujba ostăşească şi nici de treburile obşteşti; sunt atât de porniţi pe harţă şi pe ceartă, încât de cele mai multe ori nu se dau în lături de a-şi omorî domnii (…) românii la îndemnul comitelui care se temea de sufletul schimbător al acestei naţii înclinate întotdeauna spre trădare (…) Iar valahii veşnic nemulţumiţi oricum ar sta lucrurile, nu l-au lăsat să domnească mult nici pe acela (…) etc.

Descrierea făcută de Bocignoli românilor nu prea este laudativă. Românii sunt beţivi şi lacomi, locuiesc în sate, sunt primitivi (asemenea vitelor lor!), nu sunt buni soldaţi şi administratori, sunt veşnic nemulţumiţi, au o înclinaţie spre trădare etc. Relatarea lui Bocignoli este incoerentă. După ce lipeşte aceste etichete de români se apucă să relateze pe larg tocmai despre … vitejia românilor conduşi de Vlad Ţepeş împotriva turcilor!

Bocignoli – un propagandist trădător

Broşura lui Bocignoli este în realitate o laudă propagandistică la adresa voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya. Paginile scrise de italian nu sunt altceva decât un apel către suveranii din Occident să îl sprijine pe Zapolya împotriva turcilor. În viziunea lui voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei ar trebui subordonaţi voievodului transilvănean – iar ca să nu existe nici un fel de „concurenţă” pentru subvenţiile occidentale, valahii sunt zugrăviţi în cele mai închise culori: primitivi, instabili, trădători, lipsiţi de calităţi militare etc. Un simplu serviciu de propagandă, împănat cu minciuni (una dintre cele mai mari fiind aceea că Ţara Românească nu produce vin, în condiţiile în care vinul valah era exportat în cantităţi mari în Transilvania!)

Broşura lui Bocignoli a fost scrisă în anul 1524, perioadă în care sultanul Soliman Magnificul se pregătea să dea asaltul asupra Europei Centrale. Soliman cucerise în 1521 Belgradul (cheia Europei Centrale), în 1523 cavalerii de Rodos capitulaseră, iar în 1524 Soliman a zdrobit rebeliunea din Egipt. Lipsit de alte ameninţări, sultanul urma să se îndrepte către Europa Centrală – ceea ce s-a şi întâmplat, iar în 1526 regatul Ungariei a dispărut ca organizaţie politică pentru aproape patru secole.

Acesta este contextul politic regional al scrierii lui Bocignoli, iar laudele aduse voievodului Transilvaniei ne dezvăluie şi cine este adevăratul comanditar al broşurii. Fraza cheie este următoarea:

Iar dacă Zapolya ar trimite pe careva din ai săi şi transilvănenii ar fi binevoitori şi moldovenii li s-ar uni şi ei în acest gând şi valahii ar rămâne credincioşi, se crede că primejdia nu va fi aşa de mare.

Pe scurt: valahii (cei primitivi) şi moldovenii ar trebui să intre sub ascultarea lui Zapolya. Doar că nimeni nu îi întrebase pe valahi şi moldoveni ce părere aveau de acest proiect. Şi aici ajungem la chestiunea „înclinării către trădare” a valahilor. Bocignoli face o lungă prezentare a diplomaţiei şi războaielor valahe din anii precedenţi (unele chestiuni le trece sub tăcere, mai ales pe cele care nu se potriveau cu raţionamentul lui). Acuzaţia de „trădare” apare pentru momentele în care Ţara Românească (istovită de războaie şi lipsită de ajutor extern) încheia pace cu turcii. Cumva li se neagă valahilor dreptul de a avea interese proprii – din punctul de vedere al lui Bocignoli ar fi trebuit să lupte până la moarte.

Că tot vorbim de „trădare” – după ce a fost propagandist în slujba lui Ioan Zapolya în 1524, îl găsim pe italianul Bocignoli în 1534 la curtea lui Ferdinand de Habsburg – cel mai mare duşman al lui Ioan Zapolya!

Propaganda neagră veche de 500 de ani

Exemplul de propagandă prezentat mai sus este vechi de aproape 500 de ani. Afirmaţiile lui Bocignoli sunt folosite din plin şi în ziua de azi. Sunt luate drept adevăruri, nimeni nu stă să vadă de unde pleacă aceste calomnii, ce interese avea cel care le-a emis. Propagandiştii contemporani se folosesc intens de scrieri precum cea a lui Bocignoli cu argumente de genul „vedeţi, şi acum 500 de ani românii erau nişte nemernici!” Nimeni nu stă să analizeze contextul şi rolul respectivei scrieri, calomniile sunt preluate şi retransmise în cadrul acestui vechi război de imagine…

Vezi textul lui Michael Bocignoli în Călători străini despre ţările române, vol 1, p. 171