Arhiva etichetelor: Vladimir Ilici Lenin

Ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova. Mapa secretă a lui Lenin

În 1965 Brejnev i-a spus lui Ceauşescu că aurul din tezaurul României de la Moscova a fost furat de alb-gardişti. Brejnev minţea fără să clipească şi atunci când spunea că arhivele lor nu conţin date despre soarta aurului românesc după ce acesta a fost evacuat în Siberia. Minciuna „aurul românesc a fost furat şi cheltuit de alb-gardişti” nu era nouă, încă din 1921, la o întâlnire de la Varşovia, diplomaţii sovietici le-au spus acelaşi lucru reprezentanţilor României. Doar că documentele sovietice, puţine şi ieşite greu la iveală, spun altă poveste.

Lenin

Mapa secretă a lui Lenin

Documentele lui Lenin au fost accesibile istoricilor puţină vreme în 1993, după care arhivele au fost din nou închise. Chiar şi aşa, a mai ieşit câte ceva la lumină. În septembrie 1921 Lenin i-a cerut ministrului de Finanţe să îi prezinte un inventar precis al rezervelor de aur deţinute, subliniind că vrea să ştie exact soarta aurului românesc. Bolşevicii aveau nevoie de mijloace de plată forte pentru a-şi începe programul de reconstrucţie. Lenin a primit rapid răspunsul în 1921: aur românesc în valoare de 117,5 milioane ruble aur. La începutul anului 1922 un nou raport i-a fost transmis lui Lenin, iar aurul românesc era evaluat la 108 milioane ruble aur (semn că începuse cheltuirea lui). Tot în 1922, în luna august, un nou raport secret vorbeşte despre rezervele de aur din Sala Armelor de la Kremlin (fără să spună expres că este aur românesc, dar acolo fuseseră depozitate lăzile cu tezaurul BNR) – concluzia era că existau 1.357 de lăzi cu aur care nu fuseseră încă inventariate.

Problema aurului românesc şi ruta americană

Există percepţia falsă că aurul românesc trimis la Moscova a fost sub formă de lingouri. În realitate, cele 1.738 de casete expediate la Moscova în decembrie 1916 conţineau monede de aur, germane şi austriece în mare parte, şi foarte puţine lingouri marcate de BNR (de aici apar tot felul de confuzii în ceea ce priveşte evaluarea valorii aurului, cert este că au fost trimise la Moscova 93,4 tone de aur).

În 1921 presa americană sesiza o adevărată avalanşă de aur pe piaţa SUA şi se întreba dacă nu cumva aurul provenea din Rusia bolşevică, aflată în acel moment sub embargo. Ambasadorul american la Bucureşti a început în acelaşi an să se intereseze foarte insistent despre simbolurile româneşti de pe lingourile de aur şi soarta tezaurului de la Moscova. Fără să existe dovezi clare, este foarte posibil ca aurul românesc de la Moscova să fi fost (cel puţin parţial) topit şi folosit pentru a finanţa programul bolşevic de reconstrucţie.

Minciuna rămâne

Alb-gardiştii din Siberia au suferit principalele înfrângeri încă din 1919, iar la începutul lui 1920 a fost executat comandantul lor, amiralul Alexander Kolceak. De vreme ce în 1921 Lenin primea rapoarte exacte despre aurul românesc este greu de crezut povestea că a fost furat şi cheltuit de Kolceak. Misterul rămâne câtă vreme arhivele ruseşti sunt închise, dar este limpede că există documente care spun precis ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova.

P.S. În revista Magazin istoric din iunie 2013 găsiţi mai multe detalii despre povestea tezaurului de la Moscova.

Tezaurul României de la Moscova – unde ne aflăm şi ce se mai poate face

Dezbaterea de la Strasbourg de săptămâna asta care a cuprins şi subiectul aurului românesc furat de sovietici a stârnit puţină emoţie în mass-media, însă multe din cele spuse sunt fie incomplete, fie de-a dreptul greşite. Aşa că vă ofer un rezumat al situaţiei.

Ce s-a întâmplat la Strasbourg

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat un raport privitor la situaţia democraţiei din Federaţia Rusă alcătuit de românul Gyorgy Frunda şi elveţianul Andreas Gross. La acest raport un grup de deputaţi din România şi Republica Moldova au depus câteva amendamente care se refereau la chestiunea Tezaurului României de la Moscova. Amendamentul care se referea explicit la cele 93,4 tone de aur furate de sovietici a fost respins: elveţianul Andreas Gross a motivat că aurul a fost confiscat în schimbul ocupaţiei Basarabiei (o frumoasă teză sovietică preluată la APCE!). Au fost acceptate două amendamente care ne trimit la negocieri directe cu Federaţia Rusă. Tot e mai bine decât nimic: ruşii refuză să discute subiectul celor 93,4 tone de aur furate de sovietici, iar rezoluţia APCE care îndeamnă la negocieri reprezintă un instrument care poate fi folosit. Titlurile de genul „Tezaurul rămâne la Moscova” sunt lipsite de sens: negocierile continuă!

(Puteţi citi aici textul final al Rezoluţiei APCE privind situaţia din Rusia, aici puteţi citi cum s-au desfăşurat dezbaterile pe fiecare amendament şi ce a zis elveţianul despre Tezaurul României şi Basarabia).

Despre ce tezaur vorbim şi unde a dispărut aurul

Istoria Tezaurului de la Moscova este destul de clară: după România a dezarmat trupele ruse bolşevizate şi a stârpit bolşevicii din Basarabia, Lenin a dat ordin să fie confiscate bunurile date în păstrarea Moscovei cu promisiunea că vor fi înapoiate poporului român după ce va fi eliberat de sub „jugul burghezo-moşieresc”. În 1935, în condiţiile unei încălziri a relaţiilor României cu Uniunea Sovietică a fost returnată o parte din tezaur. Înapoierea s-a făcut pe bază de proces verbal: au fost verificate listele de inventar păstrate la Bucureşti cu cele păstrate la Moscova şi cu conţinutul casetelor. În principiu nu lipsea nimic, însă nu au fost înapoiate lingourile şi monezile de aur. În 1956 a fost înapoiată o altă tranşă de obiecte din Tezaurul de la Moscova: documente vechi, arhivă, obiecte de artă – aur nu.

În 1965 Ceauşescu a discutat cu Brejnev despre subiectul celor 93,4 tone de aur care mai trebuiau date înapoi. Sovieticii au sărit ca arşi, iar Brejnev a spus ceva de genul că arhivele lor nu reflectă soarta aurului românesc care a fost trimis pentru siguranţă în Siberia, doar că acolo a fost furat de alb-gardişti.

Brejnev a minţit, iar regretatul istoric Florin Constantiniu a dezvăluit anul trecut ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova: Lenin personal a dat ordin să fie folosit pentru „zdrobirea contra-revoluţiei române”. Întreaga poveste a acestor documente aici. Doar că faptul că Lenin a cheltuit aurul românesc împotriva României nu şterge datoria! Rusia încă ne datorează cele 93,4 tone de aur.

Negocierile de după 1992

După dizolvarea Uniunii Sovietice, România a căutat căi de rezolvare a problemei aurului prin intermediul organismelor internaţionale. Când Federaţia Rusă a încercat să devină membră a Consiliului Europei, România a pus problema Tezaurului: Opinia APCE 193 din 1996 cere într-adevăr ca Rusia să dea înapoi cele confiscate (paragrafele 10.12-10.14) însă în baza unor negocieri cu statele solicitante. Amendamentele de săptămâna aceasta au fost posibile datorită paragrafelor amintite mai sus.

Ce a făcut Rusia? A intrat în negocieri cu statele reclamante (nu ştiu ce au cerut alte state, cum au negociat şi ce au primit) iar în cazul României a aplicat o şmecherie: în 2003 la semnarea Tratatului de cooperare România-Rusia Moscova a refuzat să includă în tratat problema Tezaurului. Aceasta a fost delegată unei comisii de istorici care s-a întâlnit prima dată în octombrie 2004, s-a mai reunit de atunci de două ori, după care s-a făcut linişte. Rusia a lovit două ţinte cu acelaşi glonţ: s-a conformat cererii APCE de a discuta bilateral cu statele reclamante şi nu a recunoscut oficial că are ceva de dat înapoi (comisia de istorici se referă la istorie, nu la relaţii actuale!).

Reacţiile de la Moscova

Punerea pe tapet a chestiunii aurului furat de sovietici i-a scos din sărite pe ruşi. Mesajul oficial de la Moscova a fost unul sub formă de avertisment: nu răscoliţi trecutul! (aici) S-au găsit şi istorici ruşi care să spună că de fapt România nu a plătit despăgubiri după cel de-al Doilea Război Mondial, că aurul a fost reţinut drept despăgubire pentru ocuparea şi exploatarea Basarabiei (tot pentru acelaşi motiv a fost ocupată şi Bucovina de nord cu Cernăuţiul în 1940!) – una peste alta România datorează mai mult Rusiei. Presa rusă susţine intens teza asta: KM.ru, Vocea Rusiei, Regnum.

Rămâne de văzut cum poate fi folosită noua rezoluţie de la APCE, dacă Rusia va accepta reluarea negocierilor despre aurul românesc şi sub ce formă (dacă va fi reactivată comisia istoricilor atunci chestiunea ţine de istorie).

P.S. Dacă vedeţi pe undeva poveşti cu nişte băieţi care ştiau ei cum să aducă aurul de la Moscova să ştiţi că este vorba de o manipulare ordinară.

Furia împotriva Bisericii: leniniştii de ieri sunt bezbojnicii de azi

Ideile împotriva Bisericii vânturate prin presă de bezbojnicii de azi sunt preluate integral de la tătucul Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin. Bezbojnicii care desfăşoară ofensiva actuală împotriva creştinismului urmează programul stabilit în urmă cu un secol. Haideţi să vedem ce spunea Lenin despre Biserică:

“Religia este opiu pentru popor, un fel de basamac spiritual în care robii capitalului îşi îneacă chipul lor omenesc, năzuinţele lor la o viaţă cât de puţin demnă de un om”

“Religia trebuie să fie declarată o chestiune particulară. Fiecare om trebuie să fie absolut liber de a împărtăţi orice religie sau de a nu recunoaşte nici o religie, adică să fie ateu, aşa cum şi este de obicei orice socialist”

“Noi cerem ca religia să fie o chestiune particulară faţă de stat, dar nu putem în nici un caz să socotim religia drept o chestiune particulară faţă de propriul nostru partid”

V.I. Lenin Socialismul şi religia. Opere complete, vol XII, Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1971

Recunoaşteţi în zicerile lui Lenin faptele de presă ale bezbojnicilor de azi? Religia opiu pentru popor – în presa de azi “prostimea nespălată se înghesuie la moaşte”. Religia chestiune particulară – afişată pe toate gardurile de azi în ideea de a scoate creştinismul din viaţa publică. În acelaşi timp după cum zicea tovarăşul Lenin “nu putem să socotim religia drept o chestiune particulară faţă de partidul nostru” – aşa că toţi bezbojnicii sunt foarte pricepuţi în fineţuri teologice. Lenin redivivus, doar că nimeni nu spune asta cu voce tare.