Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.

Uniunea Europeană şi lecţia Franţa – Schengen

Franţa a blocat la sfârşitul săptămânii trecute adoptarea raportului tehnic privind aderarea României la spaţiul Schengen. Toată această poveste reprezintă un caz cât se poate de clar al interacţiunii în cadrul UE. Iar politicienii şi publicul din RM trebuie să fie pregătiţi din timp pentru astfel de evenimente, dacă într-adevăr doresc să adere la Uniunea Europeană.

Pentru început, trebuie menţionat că Acordul Schengen asigură libertatea de a circula fără control de frontieră, ţările membre ale acestuia garantându-şi reciproc graniţele, ceea ce reprezintă o mare dovadă de încredere. Totuşi, până la urmă, este vorba de o chestiune tehnică: trebuie să dovedeşti că îndeplineşti anumite standarde şi că eşti în stare să controlezi în mod eficient graniţele externe. În ultimii doi ani, România a fost verificată de şapte ori în ceea ce priveşte aceste standarde. În raportul final, prezentat la Bruxelles vineri, experţii europeni şi-au spus cuvântul – din punct de vedere tehnic, România îndeplineşte standardele Schengen. Nimeni nu a mai ridicat problema cetăţeniei române pentru basarabeni, nesiguranţa graniţei de pe Prut sau faptul că nu ar fi recunoscută frontiera dintre România şi RM. Toate aceste chestiuni, dezbătute îndelung în presa europeană, pur şi simplu n-au mai făcut parte din discuţie. Cu toate acestea, raportul nu a putut fi adoptat, deoarece delegaţia Franţei a cerut timp suplimentar pentru a-l mai verifica…

În esenţă, România are de suferit în chestiunea Schengen din motive politice.
Dovadă şi faptul că niciuna dintre problemele ridicate de oficialii francezi – de la integrarea socială a ţiganilor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare în Justiţie, de la redobândirea cetăţeniei română de către basarabeni până la nerecunoaşterea frontierei cu RM – nu se referă la îndeplinirea criteriilor tehnice. În plus, nu mai este un secret că între preşedinţii Sarkozy şi Băsescu există o serie de neînţelegeri, deşi natura lor exactă nu a ieşit la iveală… De aici, derivă şi nişte lecţii. O primă lecţie ar fi că poţi să vii cu temele făcute la Bruxelles, dar, dacă unul dintre cei „mari” e supărat pe tine, vii degeaba. O altă lecţie: propaganda e una, iar realitatea – cu totul alta. Vorbele goale despre prietenia seculară româno-franceză nu au nicio valoare în faţa unei decizii politice. Rămânem prieteni, dar îţi blochez aderarea la Schengen.

Apoi vine chestiunea Bulgariei, care nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen şi, mai mult ca sigur, bulgarii vor fi amânaţi. Îndrăznesc să fac o previziune: Franţa îşi va motiva decizia de amânare a României prin faptul că Bulgaria e în întârziere, iar cele două ţări au fost tratate până acum la pachet. Ceea ce este inexact – în 2001, Bulgariei i s-a ridicat regimul de vize cu UE înaintea României. Dar acesta este un detaliu nesemnificativ. România nu prea are ce face în această confruntare, decât să demonstreze că a ştiut să îşi îndeplinească angajamentele la timp. Dacă Franţa insistă pentru amânare, ea nu face decât să dea apă la moară celor care susţin că unii dictează şi alţii execută în Uniunea Europeană. Cât priveşte guvernarea de la Chişinău, ea are multe de învăţat din acest conflict – mai ales, să nu se lase băgată „la pachet” cu alte ţări în relaţia cu UE.

Articol apărut în ziarul Timpul, Chişinău.

Mai multe articole semnate de mine în acest ziar aici.

Blog in conservare. M-am mutat la KISHINIOV.